A trecut ceva timp de când n-am mai scris, însă aseară în timp ce redactam eseul pentru Formare Profesională şi Training, mi-a picat fisa că aş putea să ataşez pe blog elucubraţiile din străfundul gândirii mele.  Aşa că luaţi de-acilea una bucată eseu în forma în care a ajuns şi în mâinile Cameliei Crişan.

  • Ce aş schimba la ce se întâmplă în România pentru ca ţara să se dezvolte şi să progreseze?

În paginile ce urmează nu-mi propun să elaborez un plan economic sau politic mirobolant, fantasmagoric, eclatant, ce se promite a da pe spate un întreg popor în deja binecunoscutul stil demagogic şi băutor de gargară. De asemenea, promit să nu-mi înec frustrările acum şi aici. Vreau doar să trasez câteva posibile direcţii în care am putea să ne îndreptăm noi ca popor pentru a cunoaşte progresul şi dezvoltarea după care tânjim de atâta vreme.

Personal, consider că vorba de duh “Nu ţara e problema, ci oamenii care o populează.”, a fost spusă de un mare înţelept în faţa căruia fac plecăciuni sfioase. De ce spun asta? Pentru că românii suferă de grave deviaţii comportamentale, pentru că au mentalităţi învechite, ceauşiste şi pentru că s-au născut leneşi. Da, că tot sărbătorirăm noi de curând Rusaliile, una din multele sărbători legale, care reprezintă doar o altă oportunitate de scoate românu’ la iarbă verde alături de prietenul Mic şi Sfânta Bere. Afirmaţia pe care o susţin nu are la bază o cercetare elaborată, de fapt nici nu este nevoie de aşa ceva întrucât nu-ţi trebuie cine ştie ce studii ca să-ţi dai seama de cercul vicios în care ne învârtim.

Da, aş schimba mentalităţile! Nu pe toate, pentru că nu toţi românii fac parte din categoriile enumerate mai sus. Însă, tind să cred că noi, oamenii, prin mentalitate, atitudine şi comportament, contribuim la perpetuarea sistemului pe care-l criticăm şi înjurăm de atâta timp. Dacă noi nu am încuraja anumite practici şi am pune piciorul în prag atunci când ar trebui, poate nu s-ar duce mai departe vorba care spune că românul e hoţ, prost şi comunist. Dar noi ne complacem în mizerie, ne complacem în ce avem, adică o mare pereche de ochelari de cal. Suntem atât de încuiaţi (deşi realitatea m-ar contrazice: suntem o ţară de iubitori de tehnologie, de plasme scumpe aruncate în mijlocul cocioabei din satul cel mai bătut de soartă, ne etalăm BMW-urile, Porsche-urile prin centrul oraşelor, scoatem fetele la cico pe o distanţă nu mai mare de 1 Km, că deh, de-aici încolo nu ne mai ţine benzina şi trebuie să dăm rata la bancă pentru frigiderul ăla trăznet de 3990 de Ron) că nici 20 de ani nu ne sunt de ajuns pentru a ne trezi la realitate. Nu ştim să ne revoltăm cu stil şi eleganţă. Pardon, ne revoltăm în stilul propriu. Dansăm în faţa Guvernului şi cerem căderea “puilor de fiară”, dar suntem o adunătură de clovni ce se vând ieftin. Am rătăcit valorile de odinioară, ne-am pierdut sinele în bani, promisiuni şi măşti pe care le schimbăm atât de des că nici noi nu ne mai cunoaştem.

Am avut un job de curând, care mi-a permis să am dese momente în care să privesc oamenii din jurul meu cu mare atenţie. Dintotdeauna mi-a plăcut să privesc oamenii şi de ce să neg, mi-a plăcut să cârcotesc în sinea mea pe seama observaţiilor întreprinse. Revenind la ce spuneam, românii ar trebui să fie un popor de oameni cu coloană dreaptă, nu un popor pe seama căruia se râde mult şi care, pe alocuri, stârneşte milă. Oamenii ăştia se lamentează extrem de mult. Parcă ne-am lua doza de lamentare intravenos, în fiecare zi. Popor care se plânge mai mult, dar nu ia taurul de coarne niciodată, n-am mai văzut. Acum că e criză, ne plângem că suntem săraci, ne lamentăm că sistemul este injust, că sunt toţi o mare turmă de bovine, ovine şi porcine, care ne conduce spre moarte. Dar, tot în criză, românul este mare iubitor de shopping, de îndesat burdihanele cu slană şi fleică dimineaţa, la prânz şi seara…şi între mese. Românul nu are 10 cărţi în bibliotecă, dar are adidaşi Nike şi plasmă LG cu diagonala de zeci de kilometri, vorba venind. Suntem nişte roboţi ahtiaţi după etalarea brand-urilor şi a non-valorilor. Ne conducem întreaga existenţă după pseudo-valori. Din şcoală suntem învăţaţi să le îngropăm, în caz că le-am descoperit vreodată.

Da, aş schimba sistemul de învăţământ complet. Aş face în aşa fel încât să nu mai existe profesori incompetenţi şi agramaţi în şcoli. Profesoare însetate după sex şi apariţii la TV, profesori trăgători la măsea şi violenţi. Suntem nişte ipocriţi fără dar şi poate. Cum să criticăm clasa politică şi să ne dorim să-i dăm jos când noi înşine suferim de atâtea boli? Ipocrizia este cea mai mare boală a noastră. Înainte de ne căuta bârna din propriul ochi, ne uităm în grădina vecinului. Cred că am avea şanse reale de progres dacă am şterge tot sistemul ăsta de operare intern, am face o defragmentare serioasă şi de-abia apoi am pune cărămidă peste cărămidă. Nu poţi clădi ceva frumos peste ceva stricat. Este ca şi cum ai face curăţenie, ascunzând mizeria sub covor. România este o ţară care are nevoie de schimbări de substanţă şi nu de suprafaţă. Luciul provizoriu nu asigură un mers sănătos al lucrurilor, pentru că acolo unde clădeşti se va dărâma. Trăim mitul lui Sisif în mod repetitiv, o luăm de la capăt cu fiecare dimineaţa. Nu avem timp să reflectăm 2 minute, suntem prea orgolioşi să cerem ajutor când suntem la capătul puterilor şi facem lucruri de mântuială. Suntem grăbiţi în orbire. Ne grăbim, dar nu ştim de ce. Fugim de responsabilităţi, fugim de esenţă, fugim de spiritualitate, fugim de valori, de tot ce ar putea să ne ridice câtuşi de puţin.

Că tot spuneam de învăţământ, l-aş schimba în aşa fel încât copiilor să nu le mai fie pompate cu forţa toate materiile an după an. Avem pretenţia să avem oameni specializaţi, dar nu-i specializăm de mici. Românul aşa a fost învăţat: că ce-i mult e şi bine. Să-mi arate mie cineva un elev ce studiază la un profil de matematică-informatică, doritor să asculte copilăriile lui Nietzsche, frustrările lui Cioran sau să trăiască după imperativul categoric al lui Kant. De ce obligăm elevii să înveţe inutil? De ce să folosim măsuri coercitive atunci când cineva se ridică din ultima bancă şi spune: mie nu-mi place filosofia, eu vreau să învăţ altceva în timpul ăsta. Poate că cineva ar folosi argumentul potrivit căruia fiecare ar trebui să deţină un bagaj cultural bogat. Sunt de acord, dar nu cu forţa. Nu pedepsind. Avem liberul arbitru. De ce să nu-l folosim? De ce să nu urmărim potenţialul fiecăruia şi să scoatem ce-i mai bun din el, preferând în schimb să-l irosim într-o direcţie greşită? Cred  că de la o anumită vârsta, fiecare are un minim de discernământ şi poate să-şi clasifice preferinţele după anumite criterii. Poate dacă nu ne-am mai ciocni de aceleaşi metode de evaluare de pe vremea Răposatului, am ştii care sunt competenţele fiecăruia şi am putea să nu mai punem toţi elevii în aceeaşi “oală”. Ah da, mi-ar plăcea să văd profesori dedicaţi care urmăresc dezvoltarea şi evoluţia fiecărui copil în parte. Este greu, dar dacă ne-am descotorosi de incompetenţii ce mai mult rău le fac elevilor şi am pune în locul lor profesori motivaţi şi care nu văd în meseria lor doar o simplă meserie, poate am avea acei oameni specializaţi pe care ni-i dorim.

Sunt conştientă că m-am abătut de la calea pe care mi-am propus-o în introducere, însă genul acesta de eseu a scos la iveală multe vorbe nerostite, ma rog, cuvinte nescrise. Chiar în momentul acesta, în care scriu, realizez câte lacune are ţara noastră şi prin lacune nu mă refer la gropile de pe stradă. Totul porneşte dinlăuntrul nostru. Trebuie doar să admitem cu demnitate că avem o mare problemă, sau mai multe, şi să începem să le găsim o rezolvare. Nu cred că este o rezolvare să plece toţi din ţară. Nici ideea “Să ne cumpere o ţară mai bogată şi puternică” nu este prea strălucită. Fraţilor, chiar vă bateţi joc de tot? Hai să facă fiecare ceva ca ţara asta să fie un loc mai bun, să progreseze, să nu ne mai fie ruşine. Hai să trecem peste prejudecăţi şi să îmbrăţisăm valorile adevărate şi nu superficialitatea de moment. Hai să nu mai înghiţim tot ce ni se oferă pe tavă. Trebuie să începem să filtrăm tot ce vedem, auzim, citim. Trebuie să ne formăm o părere proprie şi nedistorsionată despre anumite aspecte ce ţin de viaţa cotidiană. Trebuie să cercetăm mai mult şi să ne uităm mai puţin la televizor. Trebuie să trântim de pământ cu tabloidele şi să mai citim o carte. Trebuie să ne dezicem de îndobitocire în masă şi să renunţăm la a căra crucea pe care ne-o pun alţii în spate. Trebuie să începem să fim verticali şi nu corupţi. Să iubim mai puţin banul şi mai mult copiii noştri. Să nu mai întoarcem spatele celor ce au nevoie de noi şi să nu-i mai cenzurăm pe cei care se ridică în picioare. Trebuie să ne dăm nouă înşine motive de reală mândrie şi să n-o mai căutăm la alţii. Trebuie să dorim schimbarea şi să acţionăm în consecinţă.

Advertisements