Da, despre concertul Epica din The Silver Church este vorba. Plănuiam să merg la concert, dar m-am trezit cam târzior și nu am mai găsit bilet (nu la un preț decent, cel puțin). Chiar pe ultima sută de metri am aflat de concursul Carlsberg de pe pagina lor de Facebook. Am stat cu F5-ul sub degețel, am prins “ultimul tren”, am răspuns corect la întrebare și m-am ales cu o invitație dublă de care m-am bucurat doar eu până la urmă.

Intrarea în club s-a făcut cam greu deoarece intram în ture de câte 10, așa că ajuns cam plouată. Mi-a plăcut “concursul” de întâmpinare, al cărui premiu era fie o bere, fie luat parte la concert din zona VIP (cred). Eu am extras cardul “Adevăr”, so all I got was a cold beer. Bună și aia.

Trecând la chestii mai serioase, în jur de ora 8 a început recitalul NeXuS, trupa anunțată să cânte în deschidere. Pe Andy, micuțul porc de la clape, îl știu personal, deci am mai avut ocazia să ascult compoziții de-ale băieților însă nu i-am prins niciodată cap-coadă (piesă ascultată live în cadrul B’estfest 2009 nu se pune). Personal, mi-a plăcut mult de ei. A fost un recital scurt, dar în forță. Iar vocea lui Costică Sandu este absolut demențială. Chiar dacă despre Nexus nu se știu foarte multe (am avut timp să aud “n” discuții până la Epica), are potențialul de a fi numită una din cele mai bune trupe de metal de pe plaiurile noastre.

După multă forfotă și nerăbdare, pe la 9 “s-au stins” luminile și s-au auzit acordurile piesei “Shamadhi”. Pe rând, au intrat pe scenă epicii: Mark Jansen (chitară, voce), Coen Janssen (clape), Yves Huts (bass), Isaac Delahaye (chitară) si Ariën van Weesenbeek (tobe). La “Resign to Surrender” și-a făcut apariția și mult aclamata Simone Simons, care, trebuie să admit, este la fel de frumoasă ca și vocea ei. Fiind un concert dedicat celui mai recent album, “Design Your Universe”, au cântat multe piese incluse pe el, însă spre deliciul publicului au interpretat și piese mai vechi care i-au consacrat. Undeva la mijlocul concertului Jensen și ceilalți și-au pus amprenta pe “The Imperial March” (m-a trimis cu gândul la “Something, Something, Something, Dark side“). Momentul piesei “Tides of Time” a pus toate luminile pe Simone, care cu vocea ei extrem de armonioasă a cucerit audiența. No wonder că în liniștea aia începuseră toți din jurul meu să se îmbrățișeze and stuff. Anyway, deși concertul părea să se fi terminat după ultimele trei piese ce au urmat acestui moment, Epica a revenit pe scenă cu încă trei piese printre care, bineînțeles, “Cry for the Moon” și ‘”The Phantom Agony”. Un final foarte bine gândit.

Epica a fost pentru mine o surpriză plăcută. Sonorizarea foarte bună, o combinație de lumini bine aleasă și să nu uităm de ventilatoarele din fața scenei care au fost de efect. Yes, wavy hair in the air. Și acum nu mai vorbesc despre Simone. 😀 Încă un plus a fost comunicarea energică cu publicul și atmosfera destinsă pe care au indus-o prin glumițe. S-a văzut că le place ceea ce fac și că sunt o adevărată echipă pe scenă, așa că aș merge oricând să-i văd.

Advertisements