We are all a bunch of cowards! Striking, huh? Cine a spus că viața este suma alegerilor noastre a fost un mare om, mare caracter. Dar ce se întamplă când cenzurăm emoțiile noastre, strângerea aia de inimă? Da, vorbesc despre momentul ăla de “nebunie” în care simțim o nevoie stringentă să spunem lucrurilor pe nume. Ei, bine, atunci (ne) gândim prea mult (ironic, când ar trebui realmente să raționăm, nu o facem) and the moment is gone. Yey. Și uite așa viața ajunge să fie mai degrabă un amalgam de reprimări și refulări care conduc la binemeritate frustrări și insatisfacții personale (you didn’t see this coming either, right?).

Poate sunt de vină ieșirile mult prea lungi cu bicicleta pentru filozofeala asta, ieftină ar spune unii. Dar uneori simt nevoia să-mi dau mai mult de două bobârnace pentru lașitatea și teama de care dau dovadă. În fond, de ce atâta autocenzură? Pentru a-i menaja pe ceilalți, să fie de vină frica de a nu ne fi împărtășite emoțiile/gândurile sau ne dă moralitatea afară din casă?

And now I ask you: dacă ai putea da timpul înapoi ai face alte alegeri? Would you speak out your mind properly, fără a mai despica firu-n patru? Sometimes we should really live by the Carpe diem! dictum.

Q.E.D.

Advertisements