Aș fi putut să scriu în toată perioada asta despre focurile licenței, despre minunatul concert Bon Jovi de acum 3 săptămâni sau despre super experiența mea cu caiacul în Vamă. Dar nu, astăzi voi scoate la lumină frustrările care zac în mine. Și acum haterii or să zică: „De ce rahat să vreau să te ascult pe tine?”. Scrisul e terapeutic, așa că voi face abuz de metoda asta cât mai mult. Sunt egoistă, ce pot spune?

Am realizat ceva: oamenii NU se schimbă. Orice argument mi-ar aduce cineva să cred altfel, I stick to my point. Da, oamenii se modelează, pot avea tact sau bun simț, dar nu se schimbă. Vorba aia: lupul își schimbă părul, dar năravul ba. Iar dacă năravul e alimentat de „n” factori, poți să-ți iei adio de la a aduce pe cineva pe calea cea bună, as they say. Empiric vorbind, trebuie să primești 1000 de șuturi în fund dacă e nevoie, să te dea cineva cu capul de pereți până obosește sau până crapă zidul, să te lovești de prag până amorțești, etc. Yes, people need to learn the hard(est) way. Îi faci un mai mare bine cuiva provocându-i suferință decât gâdilându-l ca pe un copilaș râzgâiat. E frumos să stai în zona de confort sau să te închizi într-un balon împins de cineva, dar e mai productiv să ieși în lume și să iei lecții până înveți. Citisem pe undeva (nu-mi amintesc exact unde) că, dacă este necesar, vei primi aceeași lecție la infinit până când o vei învăța. Ea va veni deghizată, iar tu va trebui să te prinzi cum stă treaba. Nu te-ai prins? Ghinion, prietene. Viața a trecut pe lângă tine…degeaba.

Voi rezuma lecția de azi îndemnându-i pe cei care se confruntă cu oameni delăsători, egoiști sau idealiști, să le dea un bobârnac zdravăn dacă nu vor ca pe viitor viețile lor să fie compromise. E dureros, greu, iar lista de scuze poate continua, dar așa se învață lecțiile: cu efort.

Advertisements