„I want you to leave tonight and say: Vai was fucking great!”. Într-adevăr, concertul lui Steve Vai la Sala Palatului a rupt fără doar și poate. Este foarte greu să cuprinzi în cuvinte o asemenea perfecțiune venind din partea unui virtuoz al chitarei. Pe lângă tehnica incredibilă, are o pasiune și o energie debordantă încât este imposibil să nu pleci mut de uimire de la un concert marca Vai. Venind după ușoara dezamăgire simțită la The Progressive-Rock Dream Team, evenimentul din seara de 1 noiembrie a fost unul din cele mai bune concerte pe care le-am văzut: electrizant, cu o sonorizare impecabilă și cu muzicieni în fața cărora faci plecăciuni. Seara a început cu un scurt recital al uneia din finaliștii concursului The Voice din State: Beverly McClellan, o artistă cu o voce puternică, dar feminină, în ciuda înfățișării masculine. A venit acompaniată de un chitarist, anunțând că va cânta blues și mi-a făcut o surpiză plăcută timp de 3-4 piese, printre care Purple Rain a lui Prince, moment în care vocile spectatorilor s-au unit și au creat un moment frumos. A cântat puțin, dar foarte bine și mi-ar plăcea s-o mai ascult.

Steve Vai

După o scurtă pauză, pe scenă a apărut mult aclamatul Steve Vai alături de Dave Weiner (chitară), Philip Bynoe (bass), Jeremy Colson (tobe) și Deborah Henson-Conant (harpă). În aplauzele tuturor, au fost prezentate Racing the World și Velorum, piese care fac parte din cel mai recent material semnat Vai: The Story of Light, care a dat și numele turneului de promovare. Steve Vai este un performer în adevăratul sens al cuvântului și are o nebunie și energie contagioasă (nu de puține ori a stârnit râsetele spectatorilor prin mimica și gestica sa). Discursul adresat publicului român a fost autentic și sinceritatea asta a fost transmisă pe parcursul întregului concert. Pe lângă piesele noi precum Gravity Storm, Weeping  China Doll și The Moon and I, publicul a ascultat și piesele care l-au consacrat: Building the Church, Rescue Me or Bury Me sau Tender Surrender. Pe lângă toate astea, fiecare din cei 4 colegi ai săi a avut momentul său de glorie prin solo-urile oferite, ba chiar și un moment Vai-Weiner.

Steve Vai și Dave Weiner la Sala Palatului

Măiestria lui Vai nu a fost singurul element cheie al concertului, ci și regia show-ului. Un moment care a atras atenția a constat în apariția pe scenă a lui Jeremy Colson cu un set de percuție mobil, iluminat de leduri christmasy, care avea atașat și un craniu ce a schimbat replici cu Steve Vai. The Ultra Zone a deschis calea unui cyborg Vai care avea o cască cu leduri, un costum cu lumini și o chitară cu lasere, moment care a fost anticipat de altfel de către cunoscători. Conexiunea cu publicul s-a concretizat în momentul în care Vai a invitat pe scenă trei tineri, care „l-au ajutat” să compună o piesă alegând ritmuri pentru fiecare instrument. Din punctul meu de vedere, s-au descurcat onorabil pentru emoțiile pe care probabil le aveau. Build Me a Song și For the Love of God au anunțat finalul apoteotic al unui concert pe care l-am trăit cu emoție și uimire. După ropotele de aplauze, Steve Vai și colegii lui au revenit pe scenă pentru o ultimă piesă: Taurus Bulba, la finalul căreia a mulțumit încă o dată publicului și a spus că a fost un privilegiu să cânte pentru noi, publicul oferind ce a fost mai bun. „God bless you! And remember: life is good.” au fost ultimele cuvinte cu care am plecat de la Sala Palatului și mă pot considera binecuvântată că am văzut cel mai tare concert ever.

Steve Vai la Sala Palatului

The Story of Light Tour

Advertisements