Aseară am luat un taxi de la compania Mondial, care era parcat în zona Hanului lui Manuc de la Unirii și înainte de a urca l-am întrebat dacă ne ia până la Liberty Center. Omul răspunde afirmativ, pornește aparatul și purcedem înspre destinația precizată. Stă el ce stă și după niște metri întreabă dacă vrem bon fiscal. Îi spun că nu, după care mă pocnește în moalele capului: „Nu vreți să-mi dați mai bine 10 lei? Că la ora asta oricum nu vă ia nimeni pe mai puțin.” (a se preciza că avea aparatul pornit în timpul ăsta, da?), „Nu, până la Liberty face 5 lei.”, „E târziu, nu vă lua nimeni pe atât.”, „V-am întrebat dacă ne luați. Am venit și la ore mai târzii cu aparatul pus și făcea 5 lei. E vreo problemă? Dacă vreți, coborâm aici.”, „Nu, nu e nicio problemă.”.

Nu cred că e cazul să mă mai surprindă un astfel de comportament (am văzut/pățit și mai rău), dar m-a cam scârbit episodul de aseară. Mai mult m-a enervat faptul că a avut un asemenea tupeu, deși înainte de a urca în mașină m-am asigurat dacă vrea „să facă efortul” de a merge până la Liberty Center (care da, e foarte aproape de Unirii). De aia mi se par laudabile inițiative de genul aplicației Star Taxi, care-ți dă posibilitatea să comanzi cel mai apropiat taxi disponibil. Asta nu înseamnă neapărat faptul că va trebui să ai de-a face cu un mârlan, pentru că poți citi review-uri și de ce nu, să-i vezi și fața. Mai mult decât atât, poți să-i urmărești traseul pe hartă, ai WI-FI gratuit în taxi, poți să comunici prin chat cu șoferul și la finalul cursei îi dai și feedback, așa poate nu se mai „ard” și alții (dacă e cazul).

Mi se pare tare că se încearcă schimbarea unui sistem atât de putred și chiar periculos uneori. Sunt curioasă să încerc aplicația, mai ales că e disponibilă atât pentru iOS, cât și pentru Android. La cât mai puțini taximetriști nesimțiți, zic!

Advertisements