Plecând de la provocarea lansată de Manafu pe blogul lui, am decis să-mi iau inima-n dinți și să dau viață unor gânduri care-mi dau târcoale de mult timp. Gestul lui Manafu este laudabil, iar povestea băiețelului care învață carte de la o farmacistă a făcut deja înconjurul mediului online și ne mai trezește puțin din amorțeala cotidiană.

Nu mi-a fost deloc greu să decid despre ce voi scrie. Am avut oportunitatea să străbat țara-n lung și-n lat (și cu toate astea mai sunt atât de multe de văzut) și am cunoscut oameni și locuri care m-au marcat. Cu toate că în fiecare zi gustăm din picanteriile specifice vieții trăite în România, sunt atâția oameni frumoși care ne înconjoară, dar pe care de multe ori alegem să-i ignorăm. Bucureștiul nu este cel mai prietenos oraș, ba chiar cenușiul său devine sufocant atât de des, dar în spatele zidurilor gri răsar oameni calzi, oameni care produc schimbare.

Așa se întâmplă la Hospice, o organizație de caritate neguvernamentală înființată la Brașov, în anul 1992, la inițiativa britanicului Graham Perolls, cu scopul introducerii și dezvoltării serviciilor specializate de îngrijire pentru bolnavii incurabili în stadii avansate. Hospice, pe scurt, înseamnă 12 500 de pacienți îngrijiți în 20 de ani, 12 500 de specialiști din domeniul medical care au fost pregătiți aici, iar cifrele sunt covârșitoare. Ținta pentru București este construirea unui Hospice asemănător celui din Brașov, care să ofere servicii complexe de îngrijire paliativă: internare, centru de zi, consultații în policlinica de specialitate. Din cei 4,7 milioane de euro necesari pentru ridicarea construcției, au fost acoperite mai mult de 3 milioane de euro și deși nu mai pare atât de mult, ultima sută de metri e cea mai grea. 15 000 de oameni mor de cancer în fiecare an în București. În realitate doar 8,44% din bolnavii de cancer beneficiază de îngrijiri paliative…

Hospice pentru mine reprezintă acea speranță că lucrurile încă mai mișcă în țara asta și că oamenii sunt altruiști și luptă pentru aproapele lor. În martie anul viitor voi împlini 3 ani de când sunt voluntară aici: 3 ani în care am învățat că timpul salvează vieți, 3 ani în care timpul meu a fost valorificat pentru alți oameni. Mi-aș fi dorit să mă implic mai mult decât am făcut-o și recunosc că au existat destule momente în care m-am urnit cu greu. Motivația mea a rămas oamenii care s-au implicat și se implică. Am cunoscut aici oameni determinați, oameni deștepți, oameni calzi, oameni amuzanți. În ei mi-am găsit motivația personală și despre ei scriu astăzi când mă gândesc la cei care fac bine în România.

„Românii sunt deștepți” este o campanie care m-a smuls din amarul cotidian și mi-a reamintit că în România se poate! În România există oameni motivați, există oameni pasionați, există oameni atât de buni și calzi care fac răul să pălească. În ei cred când nu mai cred!

Romanii sunt destepti

Advertisements