Nu scriu des, dar atunci când o fac sper să fie bine. Iar de câteva zile, de când a început acest „chin” al iernii, mă tot macină (la propriu, ținând cont de faptul că ghetele mele de iarnă s-au făcut una cu băltoacele de afară). Din 2004, de când locuiesc în București, iarna a încetat să fie anotimpul meu preferat (îl preferam și pentru că, ghiciți ce, sunt născută în luna ianuarie, zise ea narcisista). Pentru orice om sănătos la minte, ceea ce tocmai am afirmat este perfect normal, nu de alta dar tare greu mi se pare să te poți bucura de particularitățile iernii într-un oraș unde la fiecare jumătate de metru calci în rahat de câine (acum îngropat adânc sub tona de zăpadă!), iar albul nu e cel mai alb (mulțumesc câinilor/oamenilor care micționează ca o fântână arteziană pe trotuare).

Dar să o luam cu începutul că așa se cuvine. Am crescut 14 ani într-un oraș în zonă de munte, deci iernile m-am bucurat realmente de zăpadă și activitățile aferente. Așadar, era o plăcere să mă trântesc în zăpadă și well…să mănânc așa ceva (oricât de bizar sună, I quit enjoyed it at that time, now the idea only freaks me out, dar să trecem peste asta). Păi ia imaginați-vă copiii rostogolindu-se în București prin zăpadă și…rahat de câine. Sau și mai bine: prin mocirlă, pentru că așa se întamplă în fiecare an: toată zăpada se transfomă într-o mocirlă împuțită și uneori e nevoie de multăăă dexteritate ca să poți trece strada. Bun, dacă nici argumentul ăsta n-a fost suficient, să ne gândim puțin la situația din mijloacele de transport în comun. În primul rând, spațiul a fost restrâns făcând loc pufoaicelor greoaie și blănurilor fine, pardon false. Cum domiciliul actual presupune transportul cu tramvaiul 32 până la Unirii la metrou și înapoi, trebuie să mă obișnuiesc încă cu disperarea gecilor ucigașe pentru că dacă vara e nasol că-ti lipești straturile de epidermă de ale concetățeanului, acum ești sumo master rostogolindu-te până la aparatul de validat carduri. Bun, am înțeles, e un argument penibil. Acum să trecem la al treilea: câinii. Păi stai? Adică ce, în restul anului nu sunt câini? Ba da și încă o groază, doar că iarna își procură hrana mai greu și nervoși fiind că babele înfrigurate nu se mai milostivesc de ei, se năpustesc asupra oricărei ființe inocente, „înarmate” cu mănuși și căciula (aparent, scenariul e terifiant pentru patrupedele blănoase). În cazul ăsta, pentru a calma spiritele lăsăm garda jos, mai pe șleau renunțăm la cât mai multe straturi de haine, doar-doar scăpăm cu viață din asalt.

Poate că văd eu lucrurile exagerat, poate că Bucureștiul e încântător iarna, dar chiar și cu luminițele alea frumoase și cu târgul de Crăciun, tot nu pot inchide ochii în fața tiparului care se repetă an de an. Numărul mașinilor se triplează și peisajul devine unul apocaliptic: haos în trafic, fiecare incercând să se dea la o parte din calea gerului năprasnic. Zăpada…nu mai e albă de mult timp și orasul pare să devină mai agitat decât deja e pentru că toata lumea se grăbește să facă o faptă bună hence, se îngrămădește prin centrele comerciale. În încheiere, revin la argumentul suprem de la care a pornit și înverșunarea mea: ghetele se udă, deci picioarele sunt reci și umede în permanență, ajutând astfel lanțurile farmaceutice să ne îndoape cu paracetamol, nurofen și alte minunății.

Așadar, vă doresc să trăiți iarna așa cum vreți voi: hateri, ca mine, sau prin ochi de copil (destul de greu totuși).

Targ de Craciun la Universitate

Advertisements