De câțiva ani am sentimentul că am devenit un Grinch și pun sub semnul întrebării sentimentele contradictorii pe care le am în perioada Crăciunului. Nu are nicio legătură cu semnificația sărbătorii, ci cu raportarea mea la ea și de fapt, la tot ce se întâmplă în ultimul timp.

Îmi amintesc că atunci când eram mică eram entuziasmată și gustam cu plăcere toate tradițiile conexe Crăciunului. Momentul în care primeam cadourile căpătase o asemenea importanță încât îi dedicam multe clipe de visare cu ochii deschiși în tot restul anului. Acum, mă bucur mai ales când fac cadouri (greu de crezut pentru unii), dar mă întreb totuși de ce avem nevoie doar de o singură zi pe an pentru „a fi mai buni”. Chiar am ajuns să disprețuiesc toată forfota asta aproape inutilă și mă deranjează când văd atâta bătaie pe cadouri și pe coșurile cu carne. De ce? Serios. Facebook-ul a fost invadat și anul ăsta cu poze cu reni, brazi și mesaje motivaționale, pentru că așa este la modă. Prea multă zarvă atunci când este nevoie de liniște. Prea multă ipocrizie atunci când este nevoie de sinceritate. Exces de culoare acolo unde nu este nevoie.

Și pentru a fi excepția de la regulă, am ales să scriu despre dezamăgirea mea, despre inerția în care trăiesc în perioada asta și despre nevoie de a vedea binele mai des decât în această zi a anului. Singurul imbold l-a reprezentat familia, pentru că într-adevăr ăsta este unul din puținele momente din an în care stăm în tihnă la masă și ne mai întrebăm de sănătate. Aşadar, îmi doresc să mai ajung să simt Crăciunul ca pe ceva frumos şi să nu se transforme an de an într-o sărbătoare mai degrabă apăsătoare, care scoate la iveală toate golurile noastre.

Advertisements