Corporatiștii au ajuns să reprezinte o „specie” aparte de oameni care sunt admirați și scuipați deopotrivă. Părerile sunt atât de împărțite și de multe ori argumentele lasă de dorit, dar pot să ader de exemplu la părerea pertinentă a Bogdanei Butnar. Din punct de vedere profesional, acești indivizi, cărora îți vine să le pui o piedică de câte ori dai nas în nas cu „aroganțele” lor, au dezvoltat anumite skill-uri care îi vor diferenția realmente de ceilalți. După cum spunea și Bogdana, nu este vorba despre cei care și-au asumat orbește anumite modele organizaționale, ci de cei care au filtrat cu măiestrie procesele și procedurile din medii atât de vaste astfel încât acestea să fie un fundament pentru dezvoltarea profesională și personală.

Corporatiștii nu sunt buricul pământului, dar sunt oameni care uneori își pot pierde identitatea în amalgamul de ierarhii și practici organizaționale, care devin copleșitoare și își lasă amprenta pe termen lung. Eu vin dintr-un astfel de mediu care îmi stoarce de multe ori și ultima picătură de energie și mi-o înlocuiește cu pesimism,scepticism și alte simțăminte din astea exaltante. Dar pe lângă aspectele negative, am crescut din punct de vedere profesional și chiar mi-am luat câteva „șuturi” încât să fiu mai disciplinată. Nu îmi mai doresc pe viitor un astfel de mediu, dar sunt convinsă că ceva bun tot s-a prins de mine.

Trecând peste poliloghia asta, ieri seară am fost martora unui gest care m-a mișcat atât de tare încât am zâmbit apoi pe parcursul mai multor stații de metrou. Majoritatea cunoaștem stația de metrou Pipera, cel puțin din ce-am auzit știm că este acel loc de unde mase de oameni obosiți, care au stat țintuiți la birouri, se îndreaptă seara spre case sau alte locuri. În fiecare zi începând cu orele 17:00 imaginea este dezolantă, așa că niște oameni frumoși au avut această inițiativă de a încuraja corporatiștii care au coborât ieri la metrou în intervalul 17:30-18:30. La început nu înțelegeam ce se întâmplă și oscilam între mai multe scenarii, nicidecum acesta. Pe măsură ce am înaintat am zărit pancartele cu mesaje precum: „Zâmbește”, „Te iubim”, „Ești un om frumos”, „Ne place de tine”, „Ești vedeta noastră” și din momentul ăla am zâmbit cu gura până la urechi. Nu sunt un supererou, într-adevăr, și nu caut zilnic metode prin care să salvez lumea, dar sunt un om printre oameni, un om care are nevoie de o vorbă bună și de atenție uneori. A fost frumos să pășesc pe covorul roșu și să am sentimentul că umanitatea nu este pierdută, vorba ‘ceea, și că putem trezi sentimente frumoase în inima unor necunoscuți.

Evenimentul s-a numit „Gala oamenilor” și a fost organizat de cei de la Delivering Life, despre proiectele cărora puteți citi mai multe pe site-ul lor sau pe pagina lor de Facebook. Cu ocazia aceasta le mulțumesc pentru că au înveselit atâția oameni obosiți/grăbiți/posomorâți.

Vă las cu o frântură din ceea ce a însemnat Gala oamenilor:

Advertisements