Deși de multe ori par o persoană rece și prefer să nu ma hazardez în lansarea anumitor opinii, tind să mă implic foarte mult în procesul în care sunt antrenată pe moment. Problema mea rezidă în faptul că se întâmplă să mă implic mai mult decât este cazul în locuri sau situații, în fața cărora ar trebui să-mi păstrez mai degrabă un ton imparțial și să nu permit instalarea frustrărilor.

Epifania asta am avut-o legat de locul de muncă actual (în general comportamentul ăsta s-a propagat și în plan personal), unde este destul de greu, dacă nu chiar foarte greu, să-ți faci vocea auzită în legătură cu decizii și situații gândite dezavantajos, să zicem. În final rămân cu gânduri care mă macină și frustrarea că cine are urechi de auzit…well, nu aude. Am învățat, luându-mi niște șuturi, că principiile nu-și au locul în medii profesionale suprasaturate de personaje legendare, care pentru păstrarea unei reputații câștigate cu sudoarea frunții, apelează la tertipuri scabroase. Conceptul de echipă este eradicat și se preferă livrarea unor rezultate false pentru menținerea aparențelor în grafice. Despre asta este vorba: grafice.

În toată ecuația asta mai rămân cei cu coloană vertebrală, care devin „eroi” anonimi și care mai speră că în lumea asta va exista un moment în care calitatea va cântări mai greu decât cantitatea. Din păcate momentul acela este departe, pentru că jocurile sunt făcute la un nivel mai înalt, unde muritorii de rând nu au acces. Eu cât trebuie să mă implic în cazul ăsta? Există o „rețetă” pentru a-mi păstra mintea sănătoasă, dar în același timp să lupt cu „sistemul”? Dacă da, să mă anunțe și pe mine cineva când lucrurile vor intra pe făgașul normal.

Advertisements