Subiectul ăsta devine delicat atunci când siguranța ta, sau mai bine zis calitatea vieții tale, este amenințată. Am încercat să evit mereu, pe cât posibil, situații ridicole în care să mi se ceară bani pentru servicii care oricum trebuie prestate, că deh, suntem plătiți pentru alea 8 ore (+). Încercarea asta a luat sfârșit când mama mea m-a sunat și mi-a zis că ambulanța a luat-o pe sus din Tulcea s-o aducă la spitalul Bagdasar-Arseni pentru că la RMN i-a ieșit o frumoasă hernie de disc lombară. Aici a fost informată clar că nu scapă de tăișul bisturiului și mă bucur că a făcut operația asta acum, pentru că riscurile puteau fi mari, mai exact să se expună pericolului unei paralizii.

La spital, în prima zi, bineînțeles că am început să dezbatem „controversatul” subiect al șpăgii în sistemul medical, iar eu în naivitatea mea am adus argumente legate de etică, lege, că vai, ce jurăminte fac medicii, că nu știu ce și nu știu cum. Numai flamă în jurul meu de la ardoarea cu care îmi expuneam eu argumentele, dar dușul rece a venit din partea unei doctorițe care, auzind discuția, m-a „rugat” să părăsesc salonul cât se afla ea acolo. M-am simțit bine în sine mea, că na, adevărul ustură, dar apoi mi-am tras două palme realizând că pe argumentele mele nu dă nimeni doi bani. Mama, speriată și încurajată de ceilalți pacienți, a zis că nu se poate fără o mică atenție pentru că altfel te omoară pe masa de operație.

Mentalitatea asta este defectuoasă pentru simplul fapt că nu cred că un medic prestigios își riscă munca de ani de zile și te lasă pe tine legumă în blocul operator doar pentru că nu ai cotizat. Mai mult decât atât, sistemul acesta de oferire a unei mici „atenții” are loc de regulă după operație, așa că dacă nu ai de unde da, nu dai. Simplu, nu? Aparent nu este simplu, pentru că sunt sute de mii, ba chiar milioane de oameni înspăimântați care au crezul ăsta, că fără șpagă te nenorocesc pe viață sau domle, este obligația noastră că doar medicul ăla are o responsabilitate mare. Sunt scârbită de așa ceva și mă rog să nu fiu eu pe masa de operație, pentru că nu mă văd alergând cu plicul după medic. Mi se pare jignitor atât pentru mine, cât și pentru el.

Orice argument ai aduce, pacientul speriat îți va spune că practica asta nu se va schimba cu una cu două pentru că oricum s-a propagat de ani de zile și reprezintă cea mai sigură metodă de a obține o „lucrare” bună. Eu cred contrariul: un medic profesionist își va face treaba în felul său excepțional și nu-ți va băga mâna în buzunar decât dacă-l inviți s-o facă. Prin urmare, vina o poartă și pacienții care ridică scorurile până la ceruri, și medicii care nu zic nu, ba mai mult decât atât, din start ridică pretenții, că altfel coada-i mare în urma lor. Îmi este greu să mă mai pronunț, pentru că cert este că sistemul este atât de putred încât este greu să încerce un tâmpit ca mine să îl schimbe. Oamenii corupți nu reacționează bine la schimbare. În ceea ce privește orice lege existentă, nu am încredere în ea, altfel lucrurile s-ar mișca în direcția bună măcar puțin. Atunci, să dăm șpagă, să nu dăm șpagă?

Advertisements