Dintr-un motiv sau altul mereu mă întorc în Vamă și cu toate că a devenit un loc cosmopolit, care îmi provoacă dese grimase, i-am dat și anul ăsta o șansă mai ales pentru festivalul Folk You 2013. Chiar dacă prin natura noastră strâmbăm din nas în fața schimbărilor iminente, well, they happen after all și trebuie să învățăm să ne adaptăm. Într-adevăr pentru cei care au cunoscut acest sat altfel decât se prezintă zilele astea, e clar că nu este o imagine prea frumoasă, așă că fie au renunțat să mai calce pe aici, fie au devenit imuni și și-au creat propria lor Vamă…în Vamă. Și na, cam ăsta este efectul devizei „Salvați Vama Veche!” și asta e și soarta zonei Corbu-Vadu, pentru că vilele impunătoare prind viață repede în „sălbăticia” aia.

Vama Veche

Eu, personal, încă mai am două-trei locuri de care m-am atașat în sătucul ăsta și care îmi dau speranța că nu s-o maneliza cu totul, până la proba contrarie cel puțin. Scopul meu nu este să protestez în fața inevitabilului și nici nu cred că am eu vârsta necesară să-mi asum idei de genul „Vama nu mai e ce-a fost”. Spiritul gregar va dăinui mereu și probabil că este cool să te doară la bașcheți și să-ți „marchezi teritoriul” cu fiecare pas făcut.

2 Mai-Vama Veche

Cu toate acestea, cele 5 zile petrecute aici m-au găsit într-un spirit calm și zonele de interes au noi valențe pentru mine acum. Cum eu găsesc gătitul reconfortant, anul ăsta am pornit într-un „periplu” gastronomic și despre asta am de gând să scriu pentru moment.

În ceea ce privește micul dejun, lucrurile stau mai simplu și nu am avut pretenții extraordinare. Atunci când nu am mâncat dimineața la cort (de regulă iaurt cu cereale sau pepene galben) m-am îndreptat către locuri mai mult sau mai puțin familiare. Am fost o singură dată La Roată și pentru cei care nu știu, este un loc de genul „împinge tava”, prin urmare mâncarea expusă în vitrină poate fi gătită de câteva ore și ajungi să mănânci omleta rece, cum am făcut eu. Pentru 2 omlete, crenvurști, salată de vinete și pâine am plătit 24 de lei și am fost două guri înfometate, deci decent aș zice. La Corsarul m-aș întoarce oricând pentru micul dejun: ouă haiducești, vreo 7 lei, cuib mocănesc 9 lei (cuprinde mămăligă, telemea, brânză de burduf, bacon, ou prăjit). Bolo Steak House a fost o surpriză plăcută pentru micul dejun; am comandat aici o omletă imensă la 7 lei, iar salată specială de vinete rulz, pentru 18 lei am mâncat o salată de vinete atipică cu frunze de rucola, de valeriană, muguri de pin, semințe de dovleac și roșii cherry. La ei am mâncat și o ciorbă de văcuță foarte bună, așa că recomand. La Bolo am optat pentru micul dejun, după ce în ziua de duminică localurile erau ticsite cu clienți, iar când am ajuns la Praf de Vamă (care chiar este praf), unde ne-am întâlnit cu niște oameni, am cerut insistent de vreo 3-4 ori să ni se ia comanda. Într-un mare final a venit o tipă sictirită care cu o scârbă de nedescris în voce ne-a mustrat că la ora aia (11 dimineața) aveam pretenția să luăm micul dejun, ba mai mult decât atât ne-a reproșat că am vorbit cu colegii ei să ne ia comanda și nu am mers la bar (!!!). Stay away from that place, I tell you!

Pentru prânz și cină pretențiile au crescut bineînțeles. În mare parte am mâncat la Papa la Șoni și cine nu optează pentru preparatele din meniul permanent ar trebui să încerce mâncărurile pregătite la ceaun, o nebunie! Mâncarea de fasole cu afumătură a venit într-o farfurie adâncă impresionantă și a fost 14 lei, iar în alta zi am încercat supa cremă de linte cu midii, o bunătate la doar 11 lei. La Șoni masa se servește începând cu orele 12-13, așa că cine încearcă să comande mai devreme nu are ce, în schimb poți comanda o băutură fie de la bar, fie de la standul cu fresh-uri și smoothies care mai de care mai tentante și poți să-ți aduci mâncarea ta până una alta. Atmosfera este jazzy și oamenii, în mare parte, cu bun simț.

Despre Cherhana nu știu dacă mai are sens să adaug ceva. Doi înși cu poftă de pește au ales borș pescăresc, scrumbie cu legume pe grătar și rapane cu legume tot pe grătar. Recomand cu dragă inimă sosul Sarmuzac, care, atenție, este foarte picant, dar merge de minune cu preparatele precizate. În altă zi ne-am dus acolo cu poftă de icre și pește proaspăt marinat (care atunci era în proces de marinare, deci ne-am pus pofta-n cui) și am așteptat enorm de mult să ne ia cineva comanda deși am fluturat mâinile frenetic, dar locul merită osteneala cu toate că scoți ceva bani din buzunar.

Cherhana Vama Veche

Cherhana Vama Veche

În mare, cam așa ne-am răsfățat papilele gustative și mă bucur că există alternative la shaorma și hamsii prăjite. Personal, apreciez atât mâncărurile atipice, care au o amprentă deosebită, cât și preparatele lipsite de pretenții la prima vedere, dar în care regăsești aroma extraordinară împletită cu grija celui care le-a pregătit. Așadar, nu regret niciun bănuț plătit pentru „răsfățul” ăsta și apreciez locurile cu suflet, care nu sunt conduse de către oameni avizi după bani și care transmit și personalului o atitudine pozitivă, iar asta se reflectă în relația cu clienții lor. Există cel puțin un loc ca acesta în Vamă și sunt sigură că odată cu trecerea timpului își vor asuma și alții lecțiile astea.

Advertisements