Cum familia mea s-a răspândit în diverse zone ale țării, vara aceasta, nu am putut rezista tentației de a dedica timp oamenilor și experiențelor cu adevărat importante și am pornit într-o călătorie de câteva sute de kilometri (am depășit mia, de fapt), cu o scurtă „pauză” în orașul care-mi mănâncă ficații de 10 ani.

După ce am călătorit cu un autobuz, care luase foc pe drum, asta după ce traseul fusese deviat, prima oprire a fost la Sibiu, un oraș pe care îl iubesc și la care m-am întors cu entuziasm de fiecare dată. Cu toate că deja bifasem principalele atracții turistice pe care le oferă acest oraș medieval, „odinioară” capitală europeană culturală, și luasem la pas de „n” ori Piața Mare și Piața Mică, Sibiul m-a surprins de astă dată cu alte străduțe de poveste, expoziția Salvador Dalí – Divina Commedia și Muzeul de Istorie Naturală, pe care nu îl vizitasem anterior (mare greșeală, dar mă bucur ca l-am descoperit chiar și tardiv).

Zidurile cetatii Sibiu

Piata Mica Sibiu

Pe cei care cunosc capodopera lui Dante Alighieri și au curiozitatea să descopere geniul lui Salvador Dalí, transpus în 100 de piese de xilogravură policromă și grupate în cele trei cicluri: Infernul, Purgatoriul și Paradisul, îi invit să dea o fugă până la data de 15 septembrie 2014, la Palatul Brukenthal. Aș fi cinică să spun că alerg din expoziție în expoziție sau că dețin măcar sensibilitatea pe care un adevărat iubitor de artă o manifestă, dar numele Salvador Dalí are o greutate mare pentru arta de pretutindeni, iar imaginația acestui personaj excentric este imposibil să nu-ți suscite curiozitatea. Așadar, oameni buni, vă îndemn să parcurgeți acest traseu artistic și deopotrivă escatologic!

Muzeul de Istorie Naturală a fost o surpriză plăcută și există în forma de astăzi ca urmare a înființării în Sibiu, în 1849 a Societății Ardelene de Ştiinţele Naturii din iniţiativa unor intelectuali saşi, naturalişti, care-şi doreau o organizaţie în care să-şi împărtăşească pasiunea lor comună pentru natură, să răspândească şi în rândul comunităţii şi nu numai descoperirile lor, să educe tânăra generaţie în spiritul cunoaşterii şi conservării naturii, așa cum reiese de pe site. Muzeul este structurat în patru sectoare: Evoluția lumii vii, Ecosisteme, Sectorul paleontologic și Sectorul mineralogic și cu mâna pe inimă recunosc că l-am preferat pe cel dintâi. Pozele de mai jos stau mărturie. 🙂

Pufferfish

Muzeul de Istorie Naturala Sibiu - Sectorul Evolutia lumii vii

Muzeul de Istorie Naturala Sibiu - Sectorul Evolutia lumii vii

Muzeul de Istorie Naturala Sibiu - Sectorul Evolutia lumii vii

Muzeul de Istorie Naturala Sibiu - Sectorul Evolutia lumii vii

Bufnita polara - Muzeul de Istorie Naturala Sibiu

În rest, periplul meu prin Sibiu a fost deloc pretențios, nu m-am aventurat în experiențe culinare pe la cine știe ce restaurante (deh, a avut sora mea bunăvoința să mă găzduiască), dar am descoperit niște cafenele/bărulețe intime unde poți lenevi în voie la un pahar de vorbă. Farmecul orașului îl descoperi cel mai bine la pas și în tot acest timp m-am lăsat purtată de căsuțele cu ochi și abundând în mușcate viu colorate. Am urcat încă o dată în Turnul Sfatului și am experimentat o atmosferă de saună, foarte apăsătoare, pe care am suportat-o doar pentru a admira Sibiul de la înălțime și a mă minuna de oamenii care mișunau în voie pe străzi.

Arhitectura Sibiu

Case Sibiu

Vedere din Turnul Sfatului Sibiu

Revenită în capitală, dorul de ducă m-a găsit pregătind bagajele pentru următoarea destinație: Sf. Gheorghe, via Tulcea, unde mama m-a așteptat cu cele mai bune roșii, cultivate chiar de ea. 😀 Aveam curiozitatea să cunosc acest sătuc aflat la răspântie de ape de ceva vreme și tot dădeam cu banul, având ca variante Gura Portiței, Sulina și chiar Vadu (deși, varianta din urmă suna cam suicidar având în vedere densitatea țânțărimii/cm² de piele- been there, done that, de altfel).

Bratul Sfantu Gheorghe

La Sf. Gheorghe mergi din două motive mari și late: 1) pentru că îți place peștele și te înarmezi cu undițe, lansete, momeli, juvelnice și mincioguri, așteptând captura cu o poftă de nestăvilit și 2) pentru că Marea Neagră nu înseamnă doar Mamaia, Vama Veche și Costinești. Eu am mers pentru cel din urmă motiv și bine am făcut. Satul este așezat pe hectare de nisip și zone mlăștinoase așa că deplasarea este anevoioasă pe alocuri, dar de aceea aici (?) s-a inventat trocariciul, pe care l-am botezat în nenumărate rânduri: agarici, bambilici (fără vreo trimitere voită la sensul acestor cuvinte). Acest tractoraș, cu remorcă special amenajată pentru a transporta oameni, se plimbă din centru până spre malul mării, toată ziua, bună ziua și tulbură liniștea sătenilor. Pentru 3 lei biletul îți face un masaj de nu-ți mai trebuie nimic apoi și te usucă de bani dacă te deplasezi de prea multe ori pe zi, așa că nu am abuzat prea des de faimosul trocarici  și am luat-o la pas (sunt cam 3 km din centru până la mare).

Casa in Sfantu Gheorghe, Tulcea

Trocarici

Casa in Sfantu Gheorghe, Tulcea

Drum spre plaja Sf. Gheorghe

Cât despre cazare, vă recomand cu dragă inimă Casa Ramona, unde este curat, iar mâncarea (evident, cu specific pescăresc) excelentă. Femeia gătește dumnezeiește, iar porțiile sunt ridicol de mari. Un prânz costă 30 RON/persoană și cuprinde felul 1 +2, iar cina este 20 RON. După zilele petrecute la Sfântu, puteam să jur că-mi „curge” pește prin vene la cât crap, somn și scrumbie am mâncat, dar aș repeta dieta asta oricând, cu toate că nu mă dau în vânt după această vertebrată acvatică, dar repet: doamna aceasta are mâini de aur.

La Sfântu nu există foarte multă activitate cu excepția pescuitului și a înotului în Marea Neagră, dar eu m-am sincronizat cumva cu perioada de desfășurare a festivalului Magic Delta Fest, un festival ușor îndoielnic pentru gusturile mele, aflat totuși la prima ediție.  Nu am petrecut mult timp în zona dedicată festivalului, dar am urmărit o serie de dansuri grecești și chiar hore pe muzică tradițională lipovenească. În rest, oamenii erau (prea) voioși și câțiva se deplasau în zigzag (votca, bat-o vina!).

La Sf. Gheorghe nu mergi dacă pentru tine distracția înseamnă să cazi seara mort de beat prin vreun club, iar ziua, dacă te miști 2 cm în stânga, să ajungi deja pe cearceaful vecinei de plajă. La Sf. Gheorghe mergi să-ți înfigi tălpile în cel mai fin nisip, să înoți în mare fără să calci pe sticle sparte sau pietre ascuțite și să te lași uluit de apusul soarelui la vărsarea Dunării în mare. La Sf. Gheorghe mergi să admiri caii sălbatici de pe plajă și să te minunezi de tot ce a lăsat natura pentru noi, oameni ăștia avizi…

Cai salbatici in Sfantu Gheorghe

Apus de soare la varsarea Dunarii in Marea Neagra

Caine pe malul marii

Avem șansa să vizităm multe locuri frumoase pe care țara noastră ni le pune la dispoziție, dacă punem pauză ritmului dement în care ne trăim viețile și dacă lăsăm liniștea să vorbească. Atât, să lăsăm liniștea să vorbească.

Pescarusi pe malul Marii Negre

Advertisements