Am amânat postarea asta ceva timp, dar iată că săptămâna a debutat fix cu gândurile mele despre începuturile noi care mi-au marcat primele luni ale acestui an.

Despre primul meu traseu serios pe munte, care s-a întâmplat la începutul lunii februarie, am scris deja și de atunci tot recitesc rândurile alea, dorindu-mi să reiau experiența over and over again (serios, când mai băgăm un munte? :D). Pe lângă urcatul pe munte, 2015 s-a dovedit a fi destul de darnic cu mine și nu m-a mai găsit în letargia de acum câțiva ani, stare datorată frustrării că lucrurile nu se întâmplă în ritmul și după scenariul închipuit. De atunci mi-am cam promis că o să mă feresc de rezoluțiile de început de an din simplul motiv că da, calculele sunt bune, dar uneori mai dă cu virgulă și planurile s-ar putea să nu iasă ca pe foaie și să se lase cu insatisfacții și mai știu eu ce.

Ziceam că 2015 a început în forță și încă mă minunez, dar îmi doresc să mă și țină așa. După 3 ani jumate petrecuți la sânul corporației, pruncul s-a desprins, mai sigur pe el, mai călit și mai deschis, s-a aruncat în brațele agenției. Este o cultură organizațională diferită, pe care încerc s-o înțeleg și s-o adopt sau mă rog, să mă adopte ea pe mine. În corporație am învățat ce presupune disciplina la locul de muncă, îndeosebi disciplina personală. Nu vorbesc aici despre vreun regim care te încătușează (deși poate fi și ăsta un efect secundar), din contră, discut despre o rigurozitate care îți poate salva fundu’ de multe ori, dacă îi dai de cap. Organismul ăsta construit pe ierarhii poate crea repulsie multora, dar pentru călire recomand măcar 2 ani trăiți aici, o să priviți munca cu alți ochi. Shift-ul profesional nu a fost singurul pe care l-am făcut în perioada asta, pentru că subsemnata are un nou coleg de apartament, bărbos, de treabă și (i)responsabil. :))

Lucrurile nu se opresc aici, că na, am zis deja că sunt pe val. Din postura de voluntar (și) la evenimente sportive (anul ăsta am început în forță cu Semimaratonul Gerar și Winter Tri), voi trece în cea de participant, iar în data de 17 mai voi alerga la OMV Petrom Bucharest Half Marathon alături de 3 oameni dragi mie pentru o cauză în care cred de peste 5 ani și care a stat la baza motivației de a mă apuca serios de voluntariat: Hospice Casa Speranței. Între timp o să mă încălzesc la Crosul Pădurii, în beneficiul ViitorPlus. Motivația pentru alergat am găsit-o în cei pe care i-am susținut prin acțiunile mele de voluntariat la diverse evenimente, pentru că pe mulți dintre ei îi admir pentru ceea ce fac, mai ales pentru cei din jurul lor, rupându-și genunchii kilometri întregi. Eu, deși am o frumoasă scolioză care mi-a aruncat un disc mai încolo decât îi era locul, deci teoretic nu am voie să alerg, sunt dispusă să fac asta cu pași mici și să-mi depășesc limitele.

Mă bucur că am reușit să fac „inventarul” ăsta pentru prima parte a anului și sunt convinsă că there are so many great things yet to come, așa că 2015, te rog fii un an excelent, would you?

Advertisements