Am început să merg cu bicla la muncă acum aproape o lună de zile, iar imboldul l-am avut după marșul din aprilie și după ce prețul abonamentului la metrou a sărit de la 50 la 70 de lei, ăfcors. Merg aproape zilnic și este cea mai bună decizie pe care am luat-o în ultimul timp.

La început mă monitorizam cu Endomondo, o aplicație care mi-e dragă și de care nu mă lipsesc când alerg ca bezmetica prin parc, dar de ceva timp mă las doar în voia traficului nebun și fie ce-o fi. De obicei alternez două trasee mari și late, de acasă până la muncă, depinde de stare. Fie „o calc” mai tare prin Timpuri Noi, fie fac slalom printre oameni și mașini pe Cantemir până dau nas în nas cu nebunia de la Unirii, pe care reușesc totuși s-o evit cu succes.

Atunci când pedalezi prin București trebuie să te încarci cu muuuultă toleranță și nervi de fier și ah, da, plămâni curați numa’ buni de umplut cu noxe.

Așadar am învățat că:

– șoferii, în mare majoritate, sunt mega impulsivi și neatenți în trafic și preocupați să se ia în gură cu confrații lor. Dacă le „sare” vreun biciclist în față, habar n-au cum să reacționeze. Mă rog, majoritatea îți umplu frigiderul de cu dimineață.

– pietonii sunt mai picați în lună decât șoferii, iar specimenele astea numite bicicliști sunt așa o formă de viață încă necunoscută, cu trăsături supraterestre, să te ferească Ăl’ de sus să te întâlnești cu vreunul. Eu mai merg pe porțiuni de trotuar atunci când pedalatul pe șosea mă pune în pericol, în anumite momente, sau când pur și simplu e aberant să merg pe contrasens că o fac pe riscul meu. Am întâlnit și oameni cumsecade, dar i-am văzut și pe cei de la polul opus și brrr.

– dacă până să-ți scoți bicla pe șosea credeai despre tine că aveai atenție distributivă și tot felul de skill-uri care te fac pe tine șefu’ la atenție, man, you were wrong. Cred că în viața mea nu am fost mai atentă la ce se întâmplă în jurul meu, pentru că na, literally pot să ajung să-mi sparg capul. Nu știi când te trezești cu unu’ parcat pe marginea drumului care are inspirația să deschidă portiera fix când vii tu în viteză, pentru că oglinzile alea de la mașină sunt degeaba, mama lor.

– șoferii (da, m-am întors la ei) încep să se obișnuiască cu bicicliști pe șosele, dar încă sunt în număr mic (vezi prima liniuță). Cei puțini din spatele volanului acordă prioritate, păstrează distanța decentă față de bicicliști (ar trebui să se întâmple și invers) și fac loc și ăstora pe două roți atunci când e musai.

– bunul simț este esențial în orice interacțiune în trafic și toți participanții ar trebui să-și însușească asta. Nu neapărat că lumea devine un loc ceva mai suportabil, dar what you give is what you get, period. Și da, karma is a bitch și la un moment vorba aia urâtă sau gestul ăla de doi bani se va întoarce împotriva ta.

– nu este bine să mergi cu bicla pe furtună sau cel puțin, dacă te-a luat cataclismul prin surprindere, adăpostește-te și nu fi căpos. Lațele care abundă în apă și hainele alea din care o să tot storci nu-s semn bun. Zic doar, nu dau cu parul. Și dacă tot suntem aici, don’t go offroad că te faci una cu noroiul.

– graba strică treaba, așa că mai bine aștepți 2 minute în plus decât să fii făcut afiș.

În încheiere, așa cum ziceam și acum patru ani, start loving your bike more often, people! 😀

Veronica a intrat "un pic" la apa si noroi.

A post shared by Adriana G. (@baietel03) on

Advertisements