Prima săptămână din septembrie s-a dus ca vântul și ca gândul și, deși aș fi băgat mâna în foc că nu am schimbat anotimpul, la ce temperaturi erau mai deunăzi, iată că toamna se instalează încet-încet să mai respire și ăștia sensibili la căldură. Ca să mă bucur din plin de primele zile de toamnă în care soarele încă ne mai ademenește în stânga și-n dreapta, o să trag o fugă la țară, acolo unde mă retrag din când în când, să scap din ghearele urbei. De câțiva ani, îmi trag rucsacul în spate și fug lăsând orașul gri în urma mea. Nu-i la mine la țară, dar e un loc care a devenit „acasă” și mi-e drag.

Îi invidiez și acum pe oamenii care și-au petrecut primii ani de viață în brațele bunicilor, cățărându-se prin vreun copac sau alergând găinile de bezmetici. Eu m-am născut la oraș și am copilărit acolo. Bunicii din partea mamei tot la oraș au stat, doar bunicul se mai îngrijește de o grădină cu legume și pomi fructiferi, situată dincolo de blocuri, doar așa să te mai rupi de beton. Mama lui taică-miu tot la bloc a stat, doar bunicul din partea lui s-a mutat la țară după ce s-a recăsătorit, dar nu am zăbovit mult pe-acolo, iar apoi s-a stins din viață.

Am mai avut ocazii să mă bucur de țara altora, dar n-am simțit nicicând că-i a mea. Nici acum nu e, dar m-am atașat de momentele în care Max, o piticanie de câine, portocaliu și zglobiu, latră într-o veselie când deschid poarta și sare pe mine de mă umple de pământ. M-am atașat de serile în care stau la masa de pe teresă până mi se zbârlește păru’ pe mine, de abia mă urnesc în casă. M-am atașat de jocurile de șeptică și de lâncezeala de sâmbătă. M-am atașat de Vasile, acest cerber al satului, vigilent din cale-afară, care trezește pe toată lumea când se pune pe lătrat. M-am atașat de Bobiță, motanul lacom din fire, care cerșește în permanență mâncare. M-am atașat de culesul murelor de pe dealuri și îndopatul cu prunele din copaci. M-am atașat de hrănitul găinilor și plimbatul printre rândurile de roșii, poate zăresc vreuna coaptă și zemoasă. M-am atașat de privitul stelelor, noaptea, când numai câinii din alte curți își mai fac vocile auzite. M-am atașat de alergatul dintr-un sat în altul și salutatul străinilor care fac ochii mari și zâmbesc. M-am atașat de aerul curat pe care îl respir cu lăcomie, știind că o să-l părăsesc din nou.

IMAG0704

IMAG0831

IMAG0834

IMAG0837

IMAG0845

IMAG0847

În trei zile mă întorc la țară și o să mă adăpostesc sub măr. O să privesc în zare și o să zâmbesc la apusul soarelui. O să mi se zbârlească păru’ pe mine, dar așa sunt eu, mă urnesc greu în casă.

Advertisements