Acum câteva săptămâni am promis că o să revin cu un articol pe tema papilelor mele gustative care au fost răsfățate pe plaiurile sibiene, pentru că da, în Sibiu se mănâncă E X C E L E N T. Iată că am revenit în forță, fără muci târâș după mine și alte scuze. M-aș întoarce de o mie de ori în orașul ăsta cu care deja am dezvoltat o relație pasională: ne vedem rar, dar și atunci când o facem, cerurile se deschid.

Înainte de pune pe tavă meniurile din restaurantele testate, o să zic doar atât: when in Sibiu, nu vă sfiiți să călcați pragul unui restaurant care la prima vedere vă pare pretențios din cale-afară, pentru că s-ar putea să ratați o experiență culinară dubios de ieftină pentru cât de bună e. Acestea fiind spuse, să purcedem într-ale detaliilor, zic.

În prima zi am ajuns undeva în jur de 14-15 și după ce ne-am cazat la Pensiunea Cardinal, despre care deja am scris, am luat-o la pas, înfometați peste măsură și ne-am ghiftuit cu niște kebab la farfurie într-un loc care răspunde la numele de scenă Super Mamma. Nu este un loc pretențios, este un fel de „împinge tava” ceva mai prietenos, cu mâncare bună și prețuri asemenea. Scurt și la obiect. În trecut am mâncat și ciorbă și salată, nimic de comentat, dar dacă vreți să vă simțiți răsfățați, la lăsarea serii, mergeți în Piața Mică și treceți pragul restaurantului Kulinarium. MY GOD! Well, aici e de povestit. În primul rând, locul arată într-un mare fel (mai jos vedeți câteva poze). Locul are izul unui case săsești cu mobilier de lemn pictat manual, păretare și veselă colorată care-ți încântă privirea la tot pasul, mese care te îmbie să te așezi și să stai în tihnă, la un pahar de vin bun. În prima seară ne-am delectat cu o porție de ficat de vită tras în ceva sos și ceapă, care zău că nu mai cerea garnitură, respectiv o porție de cârnați cu piure de cartofi și varză călită. Surpriza la cel din urmă preparat nu a fost neapărat cantitatea (am primit o porție cel puțin generoasă, iar eu, gurmandă din fire, m-am declarat învinsă), ci modul în care varza era gătită: în primul rând era roșie, în al doilea rând era înnăbușită, iar în al treilea rând era gătită cu stafide, weird, yet yum. La cele menționate înainte am adăugat o sticlă de Făurar Roșu de Ceptura și o sticlă mare de apă. Totalul: undeva la 120-130 de lei, dacă țin bine minte, deci decent pentru doi oameni și o cină ireproșabilă cu jazz în surdină, presărat pe alocuri cu niște trip hop. Între mesele principale și căscat ochii prin muzee, am luat la rând deserturile de la Cafe Wien, care au prețuri între 10 și 15 lei. În meniu se regăsește și Sacher Torte – tort tradițional vienez, bogat în ciocolată, iar cafelele pornesc de la 6.5 lei. Aici poți bea un espresso pregătit ca la carte, ca să nu mai zic de sortimentele de ceai bio, prezentate într-un mod atrăgător și care nu depășesc 10 lei (în capitală nu scapi sub 15-20 de lei pentru așa ceva). Vă rog să treceți cel puțin o dată pe aici, vă veți bucura chiar și de cea mai ploioasă după-amiază.

Cafe Wien Sibiu

Cafe Wien Sibiu

Cafe Wien Sibiu

Cafe Wien Sibiu

Cafe Wien Sibiu

Cafe Wien Sibiu

Kulinarium Sibiu

Kulinarium Sibiu

Kulinarium Sibiu

Ei bine, a doua zi, ceva mai odihniți și puși pe fapte mari, după ce am luat micul dejun la cazare, decent și acesta, ne-am tras bocancii în picioare și am continuat să explorăm orașul și ale lui bucătării. Pentru cafea ne-am oprit la Mustache Caffee, de unde am privit Turnul Sfatului și ne-am minunat de tema mustății care acaparase și cel mai mic cotlon al cafenelei. La prânz am poposit tot la Kulinarium unde am încercat ciorba țărănească de fasole care a venit într-o pâine de proporții intimidante. I-am făcut față cu brio și pe deasupra am împărțit o pizza Kulinarium, care avea ou tocat și…wait for it…castraveți murați. Am bifat și asta: prima pizza cu castraveți murați. Ce poate fi greșit în combinație cu un aluat fraged, luat de pe vatră? Vă zic eu: absolut nimic. Câteva beri mai încolo, am scos din buzunar undeva la 80 de lei, așa că insist să vă desfătați în prezența unor preparate foarte bune și la prețuri rezonabile pentru cât vă vor unge pe suflet. Seara nu am revenit aici, deși nu ar fi fost o alegere greșită, dar am vrut să încercăm și altceva. Trebuia să ne gândim că sâmbătă seara, fără vreo rezervare făcută în prealabil, s-ar putea să rămânem cu buza umflată, dar într-un mare final am avut noroc. Ne doream să încercăm burgerii de la Benjamin Steakhouse, dar locul era full și ne-am pus pofta-n cui. Înainte de a face cale întoarsă, am fost întâmpinați de un chelner foarte drăguț care și-a cerut scuze pentru că nu mai sunt locuri, ne-a dat o carte de vizită și ne-a recomandat alt restaurant. Îmi pare rău că revin la aceeași comparație cu capitala, dar aici chiar cred că primeam o flegmă între ochi (poate ar trebui să mă învârt în cercuri mai selecte, God knows). Revenind la oile noastre, nu am mers pe recomandarea chelnerului, ci am mers la Atrium, fix lângă Podul Minciunilor. Aici ne-am încântat simțurile în primul rând cu vin roșu Lacerta, pe care am avut ocazia să-l degust direct de la sursă, după cum am povestit prin toamnă, iar în al doilea rând cu preparate din porc alături de sparanghel sau piure de țelină (pozele stau mărturie unei experiențe culinare de bifat). Dacă mai spun că am mâncat pe sunete de pian, pentru că acolo este un domn care seara mângâie clapele, cred că voi stârni rumoare.

Mustache Caffee Sibiu

Mustache Caffee Sibiu

Mustache Caffee Sibiu

Mustache Caffee Sibiu

Kulinarium Sibiu

Kulinarium Sibiu

Atrium Bistro Sibiu

Atrium Bistro Sibiu

 

Cam ăsta a fost periplul meu gastronomic și ceea ce am de menționat despre fiecare loc în parte e că personalul este extrem de amabil, iar profesionalismul este cuvântul la ordinea zilei. Chiar nu ai ce să le reproșezi oamenilor, iar de la Cafe Wien, de exemplu, am plecat urându-ni-se „drum bun” cu un zâmbet sincer. Am căscat ochii și prin alte locuri în Sibiu și zău dacă citeai scârbă sau plictis pe fețele chelnerilor, chiar dacă pentru unii nu o fi their dream job, dar îl fac cu zâmbetul pe buze. Iar faptul că în niște locuri cu ștaif și preparate pe măsură, am plătit, zic eu, prețuri corecte, nu poate decât să mă încânte și să mă determine să revin data următoare. Eu zic că băieții cu afaceri „deștepte” și restaurante care se închid o dată la două luni ar trebui să ia aminte și să pună experiența clientului pe primul loc. #mytwocents

Sibiu, păzea că revin!

 

Advertisements