Acum câteva săptămâni m-am întâlnit cu Robert, coleg de chin și ștafetă la maratonul din toamna trecută și fost coleg din câmpul muncii, să punem țara la cale, mai pe șleau să dau eu nas în nas cu fotoșopul. Știam că această coliziune se va produce mai devreme sau mai târziu, mai ales că trag de mine de când lumea să trec de dublu click pe iconiță și căscat ochii cât cepele la „n” opțiuni care pot transforma un dezastru fotografic într-o capodoperă. Simt nevoia să lămuresc din start un aspect: subsemnata nu a prea trecut de stadiul de editare foto basic și corectat mici semne ale unei pubertăți târzii care pot distruge iremediabil reputația-mi feisbuciană. Dacă mai adăugăm faptul că individul mai sus menționat pornise un proiect prin care punea la dispoziția oricui voia skill-urile lui, deja avem o rețetă de succes, pe care o voi diseca în rândurile de mai jos.

Ei bine, proiectul cu pricina, care de altfel nu mai funcționează în prezent, a avut un scop cât se poate de clar și aparent altruist: se ia una bucată inițiator cu tot cu skill-uri, se dă sfară în țară și apoi totul se transformă în 60 de minute, pe ceas, petrecute întru ale învățării/destăinuirii/schimbului de experiență, bașca gratis. La final, cât se poate de simbolic, se face schimb de creioane (ce-o fi vrut să zică autorul?) și se merge mai departe la căși. De ce atâta efort, de unde atâta altruism? Well, ca să lămurim din start, nu este muncă de binefacere, mai ales că, na, time is money, vorba englezului, ci se numește vânzare. Păi da’ nu era gratis? Ba da, doar că în acea oră Robert își vindea un set de abilități. Dacă erai mulțumit de ceea ce ai învățat, ai fi putut apela ulterior la el să te ajute mai departe. Eu am luat taurul de coarne și l-am somat pe om să mă inițieze în tainele Photoshopului, în stilu-i caracteristic. Cum vorbim despre un om care și-ar ridica pe loc o statuie, o să vedeți mai jos care au fost rezultatele (hint: avem una bucată Robert în trei variante).

Experiența a fost mai fun decât mă așteptam (oh, well, ce vorbesc, știam că așa va fi) și m-a pus pe gânduri pentru moment. Unii ar lua în derâdere ideea, altora nu le-ar păsa, dar mai rămân cei care ar face un pas în față și ar apela la un străin care e dispus să rupă din timpul lui, pentru că până la urmă cât trăim, învățăm unii de la ceilalți. Eu aș fi dispusă să investesc, la un moment dat, timpul meu, în acest fel, doar dacă aș avea certitudinea că este win-win și că nu aș împărți masa cu un schizo. Consiliere pe ochi frumoși am mai oferit eu și, „altruistă” din fire ca ceilalți pământeni, aștept răsplata ca și când. Tu ai dedica o oră din viața ta unui străin?

În incheiere, luați de delectați-vă cu una bucată exemplar fotoșopat care face cinste speciei narcisiștilor aka rezultatul unei ore cu Robert. Foto originală: Valentin Dilta, în cadrul Open Connect.

12837731_880105918754560_922303217_o

11997201_880105925421226_181525421_n

12576083_880105922087893_691318310_n

Advertisements