Pe principiul „când te mănâncă, te scarpini”, la final de mai am zis că nu-i treabă rea să-mi clătesc din nou ochii cu frumusețile Sibiului în timp ce zburd ca o căprioară, mai pe șleau, să marchez al doilea semimaraton pe astă lună. L-am marcat alături de alți 2600 de alergători, împreună susținând 21 de proiecte de sociale destinate dezvoltării comunității sibiene. 340 000 de lei s-au strâns pentru susținerea ONG-urilor implicate. Așadar, componentă socială avem, oraș gigea check, în cojones ne umflăm, este bine.

Cyborg de 21k. #halfmarathon #running #sibiuinmiscare2016 #semimaratonsibiu

A post shared by Adriana G. (@baietel03) on

Ca să purced spre detaliile mai picante, zic de la bun start că a fost un traseu dificil, absolut pitoresc, dar DIFICIL, pentru că ghici ce, mare parte din cursă a fost în urcare și alergatul la deal presupune o tehnică și juma’ de pregătire acolo, cât să nu-ți dai duhul mai apoi. Acu să dăm cu banul: mi-am dat sau nu duhul? De murit n-am murit, pozele-mi stau mărturie, dar recunosc cu mâna pe inimă că am fost pregătită insuficient. Atât știam: la deal nu galopezi că pici, alergi cu pași mărunți și deși, numai că am pierdut meciul cu unele porțiuni de pe traseu și atunci găseam scuze să mai arunc un iso pe gât, să mă mai „dopez” cu câte un gel, doar-doar să pot merge alert și să nu alerg din nou…la deal. A fost o „strategie” pe care mi-am însușit-o mai ales după ce am parcurs jumătate de traseu când deja razele soarelui se împleteau cam prea tare cu pletele-mi bălaie. Deși soarele dogorea, am avut noroc să alergăm destul de mult prin parcuri. Am luat la rând Parcul Sub Arini, Grădina Zoologică și Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA, pe care l-am văzut de această dată din cu totul altă perspectivă. Și cu toate că nu sunt mare fană a ideii de grădină zoologică, țopăind eu de zor, am realizat destul de tardiv că mă aflu acolo, la vederea unor babuini care defilau leneș prin fața oamenilor. Aș mai fi zăbovit asupra momentului, dar întâmplarea făcea că mai aveam niște kilometri buni în față.

Cu riscul de a fi redundantă, trebuie să subliniez că până acum a fost cel mai frumos traseu pe care am alergat, am avut chiar și o mică porțiune de trail, pentru care genunchii mi-au mulțumit. Nu doar că am admirat de zor principalele obiective turistice pentru care Sibiul este atât de cunoscut, dar m-am bucurat de susținerea multor oameni. Mi s-a părut incredibil să văd grupuri întregi de oameni care aplaudau, scandau și încurajau alergătorii cu atâta patos, încât mai să-mi fac o cruce. Cu toate că Bucureștiul este gazda unor evenimente sportive de rang internațional, pe străzi n-ai să vezi atâția oameni bucuroși. Din contră, săracele „gazele cu adidași” sunt huiduite că blochează traficul. Aici am simțit bucuria sinceră a sibienilor și de multe ori am primit imboldul necesar de a trage de mine mai departe. Voluntarii într-un număr mare, 300 mai exact, au fost incredibili. A fost o mișcare de forțe în toată regula și mă mir să mai fi avut vocile în regulă a doua zi.

Nu mă pot mândri cu un rezultat fenomenal, am alergat mai prost ca la primul semimaraton, mai exact am trecut de finish cu un timp oficial de 02:14:22, dar de dragul căutării scuzelor, mi-s o biată amatoare, care mai are de muncit, plus că eu și alergatul la deal nu prea facem casă bună. Că veni vorba de asta, tre’ să-mi pregătesc acatistele din timp pentru Cozia Mountain Crawl, ăăă, pardon Run, nu de alta, dar pe 2 iulie cred că o încerc schema aia cu 4 labe, pare un scenariu mai plauzibil. Lăsând la o parte orice tentativă de umor, mă bucur teribil de tare că mi-am făcut curaj pentru a doua tură de 21 Km și că am ales Sibiul pentru asta. Vorba aia, de ceva vreme încoace tot îmbin utilul cu plăcutul.

Voi pe unde mai galopați în perioada următoare?

Advertisements