Acum două luni m-am întors în Sibiu ca să zburd ca o căprioară la cel care, atunci, era al doilea semimaraton parcurs în, să zicem, alergare. Am amânat momentul magic în care să scriu despre cum să mănânci bine fără să-ți vinzi un rinichi, că oricum subiectul nu e unul nou, dar întotdeauna-i loc de completări, so here me out.

Înainte să povestesc despre papilele gustative aflate mai mult sau mai puțin în extaz, merită să menționez că ne-am cazat tot la Pensiunea Cardinal, care, la finele lui mai, deja avea trei camere nou amenajate. Dacă în februarie am plătit vreo 250 de lei prin Booking, acum ne-am curățat buzunarele de vreo 400 și ceva de lei, tot cu mic dejun inclus, dar am nimerit cameră cu cabină de duș + jacuzzi, ehe. Deh, sezon turistic în toi, bașca eveniment mare de alergare. Camera a fost spațioasă, mobilierul nou și păstrând izul de secol XX, care se regăsește cam prin toate camerele lor. De data asta ne-am aflat la parter și camera era stradală, așa că la nivel de zgomot am stat ceva mai rău decât înainte, plus că vecinii noștri vorbeau cam ca în târg, dar situația nu a persistat. Norocoși din fire, în prima seară se cam bușise pompa de la centrală și pe la parter nu prea mai era apă caldă. Cum gradul de ocupare al pensiunii era de 100%, pe unde să te îmbăiezi? După niște insistențe am aflat că niște oameni urmau să se cazeze mai târziu așa că am „împrumutat” baia lor. În viața mea nu am tras apă pe mine cu asemenea viteză. Când știi că poate să intre un străin peste tine în timp ce tu ești în toată splendoarea și mai și folosești baia lui, parcă nu-ți vine s-o lălăi cu vocalize prin duș (nu că aș avea eu talente de genul ăsta). A doua zi s-a rezolvat, numai bine că șiroia transpirația pe noi după alergare. Eu vă recomand să vă cazați aici pentru că e eye candy locul și la o aruncătură de băț de centru, restul sunt detalii care-și găsesc rezolvare.

camera pensiunea Cardinal

DSC_0109

La capitolul mâncare, i-am declarat Sibiului iubirea eternă. Și ce poate fi mai frumos decât să-și clătești ochii cu clădirile iconice în timp ce te dedai răsfățului culinar? Prânzul din prima zi care a fost mai degrabă un lunchinner, petrecut la Atrium, unde am catapultat cât pentru 10, pe masă perindându-se gulaș în pâine – S P L E N D I D și doar 15 lei, paste cu somon și capere – 27 de lei și paste quattro formaggi – 23 de lei. Am „stins” cu bere rece, după care, amețiți de soare, ne-am revăzut cu cafeaua bună de la Cafe Wien și cu prăjiturile lor la care mă gândesc și acum. A fost o după-amiază de lâncezeală fără nicio urmă de jenă și zău că în bătaia soarelui pe terasa cu vedere la Catedrala Evanghelică, nu ți-ar fi venit să mai faci ceva. La cafenea am revenit și în ziua următoare când ne-am delectat cu limonadă, cafea, desigur, și tarta săptămânii.

Atrium Sibiu

Atrium Sibiu

Atrium Sibiu

 

 

Cafe Wien Sibiu

A doua zi, cea în care mi-am tras șuturi în moral vreme de 21 de kilometri, am zis să încercăm burgerii de la Benjamin Steakhouse. Ce răsplată mai bună? Data trecută nu am găsit loc la ei, fără rezervare, așa că acum mi-am luat măsuri de precauție. În momentul de față mă pot lăuda că nu-s o simplă amatoare de burgeri, că știu să-i și gătesc cum trebuie și i-am încercat în diverse restaurante, deci pot să-mi dau juma’ de părere. Rău n-arată și pozele stau mărturie, dar carnea mi s-a părut fadă, uscată, iar chifla s-a făcut vraiște. Eu am încercat Mexican Spicy Burger, care, așa cum îi spune numele, îți încălzește instalația cu niște jalapeños. Porumbul, trântit peste carne direct din conservă, nu m-a încântat prea tare. Cartofii păreau din cei congelați. Aveam așteptări mari pentru că e un loc mișto, cu personal pe măsură, dar burgerii nu-s their thing. Fiind steakhouse mă gândesc că la fripturi n-ar trebui să dea greș. Rămâne de văzut.

burger Benjamin Steakhouse Sibiu

În seara dinaintea plecării am revenit la Kulinarium, care m-a cucerit în iarnă și pe care îl voi ridica în slăvi până la ultima suflare. Designul restaurantului, așa cum am mai scris, îți ia ochii prin elementele tradiționale îmbinate în cel mai modern mod posibil dar păstrând senzația de coziness, iar locul ăsta transmite ospitalitate la tot pasul. Personalul este bine instruit și preț de-un ceas, două, trei, te simți ca acasă. Mâncarea e așa, with a twist, și te surprinde prin combinații. Eu am ales o ruladă de porc umplută cu bacon, prune şi caşcaval afumat, pe sos de ciuperci, la care am alăturat legume la grătar. Toată afacerea a ajuns la 40 de lei, dar a meritat ultimul bănuț. El Bărboso și-a tras o tigaie (la propriu) Leonhardt cu piept de pui, ceafă de porc şi cârnaţi, cu Bratkartoffeln şi sos de ciuperci. Sună absolut S.F., ne-am fi putut înfrupta amândoi din asta, dar scuza mișcării de peste zi ne-a dat imboldul să învingem porțiile mari. Și am făcut-o cu succes, rostogolindu-ne înspre pensiune, încheind astfel un nou periplu gastronomic în Sibiu.

Kulinarium Sibiu

Kulinarium Sibiu

Eu atât vă zic, nu vă sfiiți să mâncați bine atunci când aveți ocazia. Mai rar ți-e dat să ai o experiență culinară de nota 10 fără să te usuce de bani, așa că prindeți curaj și călcați pragul restaurantelor cu respect pentru mâncare și clienți. It’s worth your time and money, zic. 😀

Advertisements