Am așteptat să se ducă pe pustii vara cu soarele ei nesuferit cu tot și să mă lovească vântul aspru în frează, ca să pun sare pe rană și să povestesc cum m-am lăfăit eu la Râșnov într-un loc magic, vara, dar tot pe o vreme demnă de luat la înjurături. Dacă aveți impresia că roacării dorm doar sub poduri și se scaldă în noroaie ca porcii, you’re damn wrong. Om fi mers noi la bestializare la REF, dar ploaia aia a putut fi îndurată doar cu niște stele la purtător.
Maggie's Ranch

De dragul cronologiei, țin să menționez că anul ăsta am petrecut una bucată concediu în august, când, în mod surprinzător, nu m-am aruncat în mare (actually, ultima oară am fost anul trecut, ardeți-mă pe rug, vă rog), ca să casc ochii la REF 2016, despre care am scris fix aici (click mai cu talent se poate?), și altă bucată concediu în septembrie când m-am plimbat prin Ardeal (o să mă laud și cu asta în curând). Sunt sărman(ă), da, nu mi-am aruncat banii prin străinătățuri, csf. Ca să nu divaghez în stilul caracteristic, subliniez faptul că, dacă vă trăznește ideea de a asculta metale grele ca plumbu’ și Râșnovul vă face cu ochiul, ar cam fi bine să căutați cazare cu vreo doi ani înaintea evenimentului. I shit you not. Eu am ajuns în acest loc minunat, despre care urmează să scriu, pentru că era singurul neluat prin februarie…pentru perioada 11-15 august. Mă bucur că am nimerit aici atât de „random”.

dsc_0024

dsc_0023

dsc_0027

Acest aici este Maggie’s Ranch. După cum îi spune numele, p-acilișea cresc niște animăluțe, căluți mai precis, mă rog, niște căluți mai mari. Noi am văzut-o și pe Mona cea lăudată pentru 850 de kilograme de frumusețe cabalină. Dacă stați mai bine cu timpul, puteți face echitație, juca tenis și alte trăznăi de „snobi”. Noi ne-am rezumat la a ne odihni după ce am tremurat din toți rărunchii pe acorduri grele de chitară (iar am zis grele) și voci nu tocmai angelice, dar na, au și astea farmecul lor, dacă aprofundezi subiectul. Anyway, după cum o să vedeți mai jos, fiecare centimetru pătrat din pensiune țipă căluți, Clint Eastwood (mmm) și Texas la tot pasul. Inclusiv agățătoarea de la baie are un căluț ș-o potcoavă, în cazul în care ai uitat unde te afli, să-ți speli repede păcatele. Apropo de asta, mi-a plăcut dușul, dacă nu mi-ar fi înghețat crăcanele atât de rău, aș fi zăcut acolo sub aburii fierbinți. Patul a fost mai mult decât superb, iar atunci când cazi ca tuta pe stradă și ești oloagă cam tot concediul, ar fi bine să ai un pat confortabil. Am dormit ca un prunc sforăitor, ce pot zice. Curățenia a fost ireproșabilă. După ce mă întorceam de la micul dejun, mă izbea ordinea din cameră și tresăream la vederea pliculețelor cu gel de duș, șampon și loțiune de corp, care fuseseră reînnoite. Nu știu de unde și le procură oamenii ăștia, dar they so nice and smooth.

Mona

dsc_0039

dsc_0037

dsc_0036

camera Maggie's Ranch

baie Maggie's Ranch

dsc_1019

Că tot am pomenit de micul dejun, am avut continental breakfast. Dacă ați trăit în întuneric până acum, dați de urgență click aici și imaginați-vă că eu eram băiatul ăla, Peele, supra-extaziat, care molfăia la croissante cu unt, omletă, brânzeturi și mezeluri, sub scuza că urmează o zi lungă și răcoroasă și deh, trebuie niște combustibil. Nu că aș fi un țăran care n-a mai călcat prin hoteluri, că nu-i cazul, dar fu bună mâncarea. Regret, totuși, că nu am testat burgerii de aici, mai ales că mă laud cu această formă de obsesie pentru ei. În schimb, am ars-o pe la festival cu juma de pui cu murături și alte toxi foods (glumesc, stomacul s-a ținut tare). Și când nu am catapultat mâncare în mine, m-am plimbat ca o panseluță să mai fac și eu o poză-două, pentru că, ghici ce, ranch-ul e la poalele muntelui, adică mai ai și o priveliște de zile mari. Când ieși dimineața pe terasă, după ce tușești Bucureștiul din tine, te umpli de ăl’ mai curat aer și te întrebi sincer de ce ai luat decizia de a trage noxe pe nas pentru tot restul vieții (teoretic, cel puțin). Ca să nu mai zic că eu luasem și costumul de baie după mine, parce que piscină, dar vremea a fost ridicol de urâtă așa că mi-am pus pofta-n cui. Uitasem cum e să stai la munte și de inteligentă ce-am fost mi-am luat efectiv trei țoale după mine cu care mă puteam șterge la fund, că am făcut frigul, dar asta-i altă poveste.

dsc_0070

dsc_0069

 

dsc_0046

imag1922

Nu știu ce ar mai fi de adăugat, locul ăsta chiar reușește să-ți reîncarce bateriile, iar serviciile sunt ireproșabile, cel puțin cât m-am perindat eu pe-acolo, nu am avut nimic de obiectat. Nu se fac săracii oameni vinovați de faptul că a plouat sau că am avut eu genunchiul bușit și am fost o suferindă (a se citi o smiorcăită și jumătate). One more thing, noi n-am avut mașină, am mers cu taxiul la suprapreț, dar din cauza faptului că o porțiune sănătoasă de drum era neasfaltată și după ploaie arăta ca un teren minat, nici naiba nu te lua, așa că zic merci. În orice caz, dacă aveți mașină și chef de căluți, munte și servicii mișto, trageți o fugă pe Valea Glăjăriei, km 6 și închinați o omletă în cinstea mea.

Advertisements