Cu cât ești mai tăcut, cu atât ești luat drept prost. Cu cât ești mai diplomat, cu atât ești luat peste picior. Cu cât ești mai subtil, cu atât ești luat drept ocult. Asta este concluzia ultimei luni în care lupta pentru ciolan s-a întețit. A-ți face treaba, fără să te lăcărești în circul mediatic este văzut cu scepticism: Ăsta ascunde ceva, ne-o coace el cumva. Cu cât scuipi mai puțin venin, cu atât ești suspect de rea-credință. Suntem o nație de vocali care își împroașcă mizeriile la tot pasul. Am arunca cu pucioasă în tabăra adversă doar să nu se mai simtă lăturile noastre. Internetul dă pe-afară de ura din spatele tastelor, sărim ca haitele unii la alții, mulți la comanda unor aleși care mustăcesc când văd masele îngenuncheate în fața demagogiilor de la microfoane. Marea schismă este aici și acum. Ne-am câștigat libertatea doar ca să o pierdem. Gândirea critică este o utopie, țara se construiește pe marionete care cad una după alta ca piesele de domino. Atunci când te oprești din gândire, ți-ai semnat sentința la moarte. Atunci când singurul tău argument este atacul la persoană, ți-ai pus ștreangul de gât. Atunci când refuzi să mai privești în jurul tău, ești orb pe viață.

Aș vrea să trăiesc în țara celor care nu cuvântă, în țara celor care construiesc fără ură, fără să se suie pe spinarea altora ca apoi să se bată cu pumnii-n piept de cât de destoinici sunt ei. Aș vrea să trăiesc în țara celor care gândesc înainte să deschidă gura și deschid gura doar după ce gândesc. Aș vrea să trăiesc în țara celor care nu pun ștampila pe buletinul de vot, după ce au fost cărați cu autocarele și li s-a vârât în plasă o sticlă de ulei. Aș vrea să trăiesc în țara celor care nu se cred mai deștepți decât sunt, iar atunci când sunt luați la bani mărunți, nu mai știu nici cum îi cheamă.

Dar asta de aici și acum nu e țara în care mai vreau să trăiesc.

Advertisements