You are currently browsing the tag archive for the ‘Bulgaria’ tag.

Mai exact, în Lovech și Veliko Tarnovo, pe la jumătatea lunii mai. Cum n-aș fi eu dacă n-aș scrie după luni de zile distanță de evenimentul cu pricina (apropo, încă n-am scris despre Rupea și acu’ se face anul – eu o numesc consecvență), iată-mă, astăzi, cum o să vă împărtășesc secretul bogăției…induse.

În Bulgaria am încercat să ajung pentru prima oară acum câțiva ani când eram prin Vamă. Cumva se face că mijlocul meu de locomoție, per pedes, le-a cam pus bețe-n roate vameșilor care nu m-au lăsat să pășesc în țara trandafirilor, așa că am făcut cale-ntoarsă la ai noștri. Anul acesta, după ce am ajuns pe tărâm britanic, la nicio săptămână după o excursie memorabilă, m-am îmbarcat într-un autocar cu scopul de a mă ghiftui și rătăci pe străduțe. Astrele s-au aliniat și planul mi-a ieșit întocmai, cu toate că în Lovech ne-a întâmpinat o ploaie de toată frumusețea. Drumul prin Bulgaria, de fapt, tot drumul București-Bulgaria, mi s-a părut dezolant. Noroc cu verdeața că altfel mă dezumflam cu totul până să ajung la destinație.

În Lovech am avut două ore la dispoziție să prind un pic din spiritul locului, iar ploaia care nu mai contenea ne cam strica planurile. Ne-am adăpostit pe terasa unui restaurant din centru, asta după ce am traversat un pod acoperit, împânzit cu suveniruri, care pe alocuri m-a dus cu gândul la Ponte Vecchio al Florenței. Micul oraș era îmbrăcat de sărbătoare căci erau zilele lui, așa că, în timpul în care am zăbovit la bere și mâncare, ne-am delectat cu dansuri și muzică tradițională bulgărească. Restaurantul m-a propulsat direct în România anilor 90′, sub a cărei umbră mai stau și la noi multe localități, cu chelneri și mese rupte din filmul ăla. Engleza n-o stăpânesc prea bine, dar ne-am înțeles cât să ne aducă bere sub forma unei surprize (un dozator de 3 litri) și fel de fel de preparate. Porțiile au fost astronomice, nu a fost cea mai bună mâncare din viața mea, dar combinațiile erau interesante (eu am avut o ruladă de pui cu bacon, caș afumat și mere). După ce am atins pragul de sațietate și niște zeci de leva mai târziu, ne-am îndreptat către cetate minunându-ne la casele de pe dealul e care l-am urcat treaptă cu treaptă. Chiar dacă are un iz sărăcăcios, Lovech e un orășel cu un farmec aparte, printre cele mai vechi din Bulgaria. Nu am intrat în cetate pentru că exteriorul a fost suficient de edificator, iar timpul nu era de partea noastră, dar am avut o panoramă de zile mari.

După ce s-a scurs timpul alocat acestei opriri, am revenit la autocar cu destinația Veliko Tarnovo. Bulgaria este o țară de un verde crud, asta este impresia mea, dacă faci abstracție de clădirile abandonate sau în paragină. În Veliko am căscat ochii când am văzut zidurile cetății care părea să nu se mai termine și m-am ofticat știind că o s-o văd pe repede înainte…din autocar, căci scopul excursiei a fost cu totul altul. Chiar și așa m-a uimit. Orașul așezat pe trei dealuri: Tsarevets, unde se află ruinele palatului, Trapezitsa, Sveta Gora și traversat de râul Yantra este cu adevărat surprinzător. Clădirile vechi, care pe alocuri stau să se prăbușească, se împletesc cu un iz de nou sub parfumul tufelor de trandafiri omniprezente. Străduțele colcăie de pisici leneșe care moțăie sub privirile turiștilor rătăciți, oamenii mai au un pic și se închină străinilor care ating pâmântul bulgăresc, atelierele cu meșteri, care îmblânzesc pielea tăbăcită, lucrează vasele de cupru sau țes, atrag privirile curioșilor și le golesc portofelele. Restaurantele îți potolesc setea și pofta pe bani puțini. Noi ne-am răcorit la umbra grădinii interioare a Han Hadji Nikoli Inn, un restaurant cu istorie și unul dintre puținele hanuri care a trecut testul timpului. Servirea a fost ireproșabilă, iar pentru echivalentul a 30 și ceva de lei am băut două beri, două cocktailuri cu gin, o cafea turcească și am mâncat o baclava demențială. Pare greu de crezut, dar m-am simțit a’ mai bogătană de pe pământ. Măcar așa.

Dacă aveți ocazia sau dispoziția să călătoriți 180 de kilometri mai încolo de capitală, trageți o fugă aici, nu doar pentru că o să vă simțiți mai bogați și o să plecați cu tona de produse pe bază de trandafiri, ci și pentru frumusețea unor locuri care nu strălucesc prin tencuielile finisate, ci prin farmecul de altă dată. Veți fi uimiți de curățenia celor mai sărace gospodării împânzite cu trandafiri și mușcate și vă va mișca în același timp curiozitatea oamenilor, înțelegând mai bine fascinația pe care o avem la rândul nostru față de străinii care-și fac curajul să ne viziteze.

 

Advertisements