You are currently browsing the tag archive for the ‘#exploreUK’ tag.

Despre cum m-am îndrăgostit de Londra am povestit recent, iar acum a venit rândul celui de-al doilea oraș de cinste al Angliei: Birmingham. Mercur, bată-l vina, a fost cam retrograd și centrul orașului era în construcții când am mers noi, dar asta nu ne-a oprit din a-i surprinde frumusețea. Dacă iei orașul la pas, observi cum vechiul se împletește cu noul în cel mai firesc mod posibil și te întrebi ce naiba se întâmplă pe plaiurile noastre. Apoi, te plimbi agale pe canale și ești transportat automat în alte vremuri care amintesc de prolifica epocă industrială.

Cu toate că este un oraș mare, cu o populație de 1 milion de oameni, am avut un oarecare sentiment de cosiness și apartenență (s-o trage de la bere). Primul contact cu orașul a fost când ne-am dus spre Gay Village și China Town, zonă în care s-ar fi aflat hotelul unde au stat băieții (din păcate, n-a fost cazul). De-o parte a străzii atârnau în vitrine rațe fripte, de alta străluceau beculețele colorate de prin copaci și baruri. De dragul diversității aș fi zăbovit acolo, dar prima zi de umblat în Londra ne-a răpus. Seara am ieșit într-un pub, The Smoke Haus, unde am mâncat un burger excelent, iar IPA-ul casei a fost ce trebuie. La finalul serii, eu și Bărbosul am scos 39 de lire din buzunar, dar n-am avut vreun regret. Oamenii foarte drăguți și glumeți, te simțeai mai bine ca acasă.

După ce am mai luat Londra la o tură, ziua 3 a fost dedicată Birminghamului, mă rog, nu integral pentru că primele ore ale zilei au fost petrecute la fabrica de ciocolată Cadbury. Aici ajungem la partea aia cu împrejurimile. Ca să ajungi la Cadbury World, iei trenul spre Bournville și în 15 minute ajungi în orășelul care poartă încă din gară însemnele și culorile celebrului brand de ciocolată. Vizita la fabrică se traduce în 14 zone diferite: cadre statice, prezentări video, cinema multi-senzorial, plimbare cu trenulețul printre mascotele semi-drogate, demonstrații ale staff-ului. Soroș e de vină că fabrica este vizitată anual de 500 000 de perechi de ochi curioși, e clar. Asta este o chestiune pe care am remarcat-o pe parcursul întregii excursii: englezii știu să se vândă. Cam toate obiectivele turistice au zone interactive, iar personalul e mișto, n-o să vezi tăntici plictisite pe scaun, care cum văd un gură-cască îl scanează din toate unghiurile. Iar de ciocolată nu mai zic, ne-au întâmpinat cu patru sortimente de batoane, am mâncat și în zona demonstrativă, iar din shop n-am plecat chiar cu mâna goală. Bravo vouă, băieți!

După ce o dimineață întreagă am respirat ciocolată, ne-am întors în Birmingham unde am luat-o la pas pe canale. Orașele mari ale Angliei sunt conectate prin canale artificiale care au servit transportului de mărfuri și materie primă. Canalele sunt împânzite de bărci care mai de care mai colorate, unde oamenii-și duc veacul. Te poți plimba cu barca, care poate găzdui o petrecere privată sau poți lua cina acolo. Unii te întâmpină cu cafea și gogoși, alții fabrică bere pe barcă, mna, depinde de spiritul antreprenorial al fiecăruia. După atâta plimbare, foamea și curiozitatea ne-au purtat spre The Malt House, un pub faimos prin prisma vizitei lui Bill Clinton, imortalizată și atârnată pe peretele deasupra barului. Locul era populat de englezi care ciocneau zgomotos paharele de bere și cu mare greutate am găsit loc după ce am tot mișunat acolo. Meniul este cel clasic: carne, cartofi și sosuri grele, dar mâncarea e bună. Porțiile sunt mari, pe măsură englezilor. Atmosfera merită trăită. Era ca-n filme.

Un obiectiv mișto, care-ți oferă vedere panoramică asupra orașului, este Library of Birmingham. Biblioteca găzduiește Shakespeare Memorial Room cu o colecție impresionantă de cărți și ediții unice în lume. Încăperea în stil victorian este nespus de frumoasă și aduce un omagiu unui scriitor controversat. Vremea nu a fost prielnică în ziua aia, dar nu puteam rata ocazia de a privi orașul dintr-un unghi generos. Câteva selfie-uri și picături de ploaie mai târziu, ne-am continuat incursiunea în oraș. Am trecut prin Great Western Arcade, unde am bălit la macarons și pantofi, New Street mi-a captat atenția cu arhitectura și magazinele ei, iar Bullring Mall este visul oricărei fete. Centrul comercial este absolut imens, cu două niveluri sub pământ. Eu am intrat la Sports Direct, de unde, contrar așteptărilor mele, am plecat cu mâna goală, dar am păpat vitrinele din priviri. Seara ne-am retras la o berică, după ce ne-am făcut plinul la Tesco. Apropo, căutați și Poundland, care mai ascunde câte-o comoară la, după cum îi spune numele, o liră. Eu m-am întors în România cu un ruj (o liră dai, o liră face), dar și o punga mare de Haribo cu vin (acid acetic, în traducere liberă). Da, put, dar sunt buni. Dacă aveți timpul și dispoziția necesară, Anglia este o țară de unde nu plecați cu mâna goală. Poți găsi haine la prețuri buni și tot felul de nimicuri care-ți aduc zâmbetul pe buze pentru fix 5 minute.

Ziua 4 a fost by far cea mai mișto din toată excursia pentru că am ajuns la West Midland Safari Park unde mi-am clătit ochii cu enșpe specii de animale și am hrănit o girafă. După ce cobori în gară la Kidderminster, după o călătorie de două ore, iei taxi-ul pentru 7 lire și 10 minute distanță de o experiență unică. Sutele de hectare găzduiesc o groază de animale, majoritatea plimbându-se în neștire printre mașini și oameni (cum e cazul lui African Village) și, de asemenea, un parc de distracții în adevăratul sens al cuvântului. O să încep prin a spune că o experiență completă te scutură de aproape 40 de lire, dar ai intrări nelimitate în parcul de distracții și în banii ăștia te plimbi cu microbuzul printre animale pe care le poți hrăni cu grăunțe speciale primite de la ei. Vizita a început cu pinguinii care înotau sau se ascundeau la umbră, provocând prima criză de diabet. Apoi, m-am liniștit rapid în grota cu lilieci care zburau liberi și nestingheriți. Niște șerpălăi și aligatori mai târziu, am hrănit papagali care s-au suit pe mine și am mers într-un fel de Dino Park, unde am făcut poză cu frățiorul meu, T-Rex, mânca-i-aș mânuțele alea.

Parcul de distracții are o groază mașinării, unele mai bogate în adrenalină decât altele. Am început sesiunea cu niște intrat la apă după un ride savuros. Cum am multe fobii, rollercoaster-ul nu este tocmai viața mea, așa că jumate din cursă mi-am petrecut-o cu ochii închiși, ceea ce, evident, mi-a amplificat spaima. La Twister (un fel de rollercoaster mai sadic) am stat că mortu’ cu ochelarii pe nas și capul plecat într-o parte (se vede că știu să mă distrez). Mi-am încercat norocul de mai multe ori într-un ride cu apă de unde plonjai din două puncte de înălțimi diferite. Momentul de Greuceanu a fost depășit într-o mașinărie cu hipopotami, ce părea extrem de inofensivă până la proba contrarie, care s-au tradus prin zguduit, rotit, înălțat și alte manevre bruște nu tocmai pentru copii. Vreo 7 minute mai târziu și tot atâtea țipete, am simțit binecuvântarea solului molcom.

Experiența a fost una pe care aș repeta-o la nesfârșit cu tot fun park-ul. Până acum nu mi-a fost dat să văd asemenea animale care se plimbă nestingherit pe hectare de pământ, cu excepția tigrilor și a gheparzilor. De ocazia de a le hrăni, nu mai zic. Căprioarele n-au fost cele mai prietenoase, neapărat, dar girafa care mi-a mâncat din palmă m-a marcat. M-am chinuit să o prind într-un cadru decent mai ales că în timpul ăla turnam grăunțe în mână, dar i-am surprins șiretenia și eleganța, până la urmă. Și are un cap foarte mare, as you can see. O altă zonă faină e African Village cu autocare, lemuri și capre. Înainte și după fiecare oprire ți se recomandă să abuzezi de gelul dezinfectant pus la dispoziție. Suricatele erau împrejmuite de sticlă, dar lemurii zburdau printre copaci și săreau pe tine ca la Olimpice. Caprele deveneau foarte iubitoare dacă posedai mâncare, atât de mult, că se urcau cu copitele pe tine. Mergeți aici, dacă aveți ocazia.

Cât am așteptat trenul spre Birmingham, am descoperit Kidderminster Railway Museum, de unde tocmai pleca o locomotivă cu aburi. Intrigați, am investigat zona care era la o aruncătură de băț, ca să constatăm că este un adevărat muzeu în aer liber, cu trenuri super finisate și o gară ce păstra izul de altă dată. Muzeul se vizitează gratuit, bașca poți experimenta schimbarea macazului pe o porțiune mica de șină. Pentru o liră ești plimbat pe o variantă în miniatură a lui Thomas the Tank Engine. Mă bucur că am ratat trenul înainte și am descoperit această comoară feroviară. Aș mai fi rămas la un ale în pub-ul de acolo, dar Birminghamul este foarte ofertant din acest punct de vedere, așa că am încheiat o călătorie cu adevărat inițiatică la o porție savuroasă de coaste cu cartofi dulci prăjiți, tot la The Smoke Haus.

Dacă plănuiți un concediu în UK, puneți și Birmingham pe listă, o să vă surprindă și încânte. Are un vibe diferit față de Londra, dar nu se lasă mai prejos. Arhitectura te stârnește la tot pasul, iar plimbarea pe canale este cu adevărat reconfortantă. De mâncat se mănâncă bine, de băut nu mai zic. Pentru toate astea aveți nevoie de un buget destul de generos, pentru că este o țară scumpă, dar merită să faceți o aroganță din când în când. Dacă aveți prieteni acolo, care să vă descurce în anumite situații, you’re really blessed (Bag și Cătălin, ați fost more than awesome și răbdători!).

Where next?

Advertisements

Nici nu știu de unde să încep că iar mă mega-extaziez numai rememorând zilele pe tărâm britanic, care au fost încărcate si ravisante ca mine, dar a fost odată ca niciodată „un băiețel” care a zburat pentru prima oară. Nu doar că și-a luat zborul în premieră, dar de 14 ani n-a mai ieșit din țară (tentativa de a trece la bulgari pe jos, care a eșuat lamentabil, nu se pune). Se făcea că într-o dimineață, după un somn extrem de lung de 3 ore, acest băiețel și gașca lui au pus piciorul în avion cu destinația London Stansted Airport, întru vizitarea prietenilor de peste hotare, care aveau promisă călătoria de ani de zile. Ca să #seștie, în cele 4 nopți în care nu prea mi-am făcut somnul de frumusețe, am stat în Birmingham, iar în primele două zile am făcut ruta Birmingham – Londra cu trenul parce que așa a fost planul.

Zborul nu m-a panicat pe cât mă așteptam, cu toate că mi se perindau niște scenarii sumbre când eram deasupra mării, dar mi-am dat doo și mi-am revenit. Urechile nu mi s-au înfundat teribil, nu mi-au țiuit, mi-am învins teama de înălțime, ce mai, am fost un zmeu. Voiam encore, pe care l-am avut la întoarcere, ca să înțelegeți cât mi-a plăcut. După ce am stat un pic la UK Boarder unde oamenii te analizau din cap până-n picioare să fie siguri că n-ai lipit vreo pictură renascentistă pe buletin, aveai OK-ul să-ți faci de cap.

Ziua 1

Am luat un tren până la Liverpool Street și n-am fost inspirați să luăm pentru grup de 6 și să avem un discount mai consistent, așa că pentru doi inși am scos din buzunar 29 £. Drumul a durat 45 de minute, iar trenurile plecau odată la 15 minute. Parfum. De la Liverpool, unde ne-am regăsit noi fetele din liceu (o parte, că doo trădătoare au rămas în țară) am luat-o la pas și am căscat ochii până la primul obiectiv turistic, pam-pam: Tower of London. Sigur, înainte am catapultat niște mâncare într-un loc numit crepeaffaire, unde toate preparatele, inclusiv omletele, erau „îmbrăcate” într-o clătită gustoasă. Am băgat un All day breakfast împachetat în aluat dulce și am turnat pe gât, literalmente, un lighean de cafea. Americano a venit într-o cană cam mare pentru gustul meu, dar who am I to judge.

Tower of London sau prima porție de umor britanic

Înainte de a povesti despre această minunăție arhitectonică, vă rog insistent să vă mai lipiți de pliante, din când în când, că poate aveți bafta să dați de ofertă 2 for 1, cum ni s-a întâmplat nouă. Mai precis, pentru că am mers cu trenul, puteam vizita atracțiile Londrei plătind considerabil mai puțin. Astfel, doi oameni am plătit 29 £, în loc de 58 £, pentru prima oprire, iar când convertești în lei, îți vine să pupi pământul de fericire.

Tower of London este una dintre principalele atracții turistice londoneze, cu o istorie care datează de la începutul mileniului al II-lea. Noi am avut bafta să prindem la marele țanc un ghid care ne-a ajutat să înțelegem mai bine rolul fortificației și al monarhilor care s-au perindat aici. În ora în care literalmente am alergat după om dintr-un punct în altul am râs de m-am prăpădit. Aici am văzut pe viu ce înseamnă umorul britanic. De la miștouri care vizau francezii, cu care se știe că englezii nu s-a avut la suflet, până la chestii basic de genul: „Ia uitați-vă la White Tower care *insert purpose in life*. Oh, wait, de fapt nu aveți cum să-l vedeți de aici, dar mă amuză să văd cum vă întoarceți toți”. Sună mai puțin amuzant decât a fost, dar omul a fost a hell of an entertainer. Și când te bate vântul în frează, te ajută să râzi cu toate ființa măcar să te mai încălzești. Fun fact, la vreme respectivă englezii au apelat la danezi (parcă?!) să facă niște săpături ca rahatul să se ducă pe râu spre francezi, numai că săpăturile au fost atât de adânci că s-a cam împuțit tot orașul, asta apropo de animozitățile între englezi și francezi.

Din capul locului, vă zic că aveți nevoie de câteva ore bune ca să parcurgeți interiorul zidurilor, cu siguranță veți face ochii mari la Crown Jewels, punct în care vă veți fi dorit să aveți skill-uri de ninja. Ghidul ne-a purtat pe repede înainte, cât să înțelegem o iotă din istoria castelului care a funcționat și ca închisoare, iar apoi ne-am plimbat pe unde ne-au purtat picioarele. Să-i fie viața lungă ghidului care ne-a trecut pragul Chapel Royal of St. Peter ad Vincula, locul unde mulți proscriși sunt înmormântați, printre care și Thomas Cromwell care a avut un rol important în reformarea Bisericii și care l-a ajutat pe King Henry al VIII-lea să anuleze mariajul cu Catherine of Aragon și să se căsătorească cu Anne Boleyn. Apropo de Anne Boleyn, ghidul nostru minunat ne povestea cum regele a așteptat-o și i-a spus că o va iubi până la sfârșitul vieții ei și, ce-i drept, nu a apucat să domnească prea mult: fix trei ani, după care a fost decapitată. Mna, Henry, săracul trebuia să găsească o metodă prin care să-și ia o nouă soață.

Poveștile astea despre regi, trădări, decapitări sunt cele care dau viață locului. Eu, în zilele petrecute prin Londra, am realizat cât de puțină istorie mai știu și, pe alocuri, m-a bulversat grav firul cronologic al succesiunii monarhilor. De cele mai multe ori, am căscat ochii pe la câte vreun mormânt și adevărul e că oamenii au fost creativi. Nu contestă nimeni că mai mult de niște oase nu se află acolo, but you get to sleep in style și să te admire milioane de oameni pentru asta.

St Paul’s Cathedral – un edificiu cu adevărat maiestuos

După ce am tras în poze London Bridge, care încă se ține bine, și am „admirat” Tamisa, cam jegoasă de altfel, ne-am îndreptat spre St Paul’s Cathedral, pe care de-abia am reușit s-o cuprind cu privirea. Este imensă (that’s what she said) și nu știi din ce unghi s-o mai privești. Și aici am beneficiat de 2 for 1 offer, curățându-ne de 18 £. De regulă, poți urca taman în vârful catedralei, în exterior, de unde ai o priveliște unică asupra Londrei, dar și asupra interiorului. Nu am avut noi bafta asta, pentru că era închis accesul pentru moment așa că am urcat până la ultimul nivel în interior – Whispering Gallery. Se numește așa datorită proprietăților acustice, adicătelea șoptești înspre perete și ești auzit din orice punct al acestuia. Sigur, ai experiența asta după ce îți dai duhul 259 de trepte, dar merită tot efortul. Interiorul catedralei este absolut impresionant, detaliile te lasă fără suflare. Este o operă de artă la scară înaltă. Cripta nu se lasă mai prejos, mai ales că aici sunt înmormântați Ducele de Wellington, Lord Nelson și, de asemenea, sunt comemorați Samuel Johnson, William Blake și Sir Alexander Fleming. Dacă vizitați catedrala cu gândul de a face vreo poză, trebuie să știți din capul locului că în interior nu este permis, eu am făcut o poză sus, în Whispering Gallery. În orice caz, este greu să ți se șteargă din memorie un edificiu atât de impunător și frumos.

După ce am părăsit catedrala ne-am îndreptat spre Tate unde am băut o cafea la înălțime. Nu am prins loc la geam, dar chiar și așa aveam o vedere bună. Având doar câteva ore de somn la bord, nu prea mai eram funcțională în momentul ăla, dar nu puteam rata drumul cu trenul până în Birmingham, unde am și stat în cele patru nopți, dar despre Birmingham voi scrie separat pentru că este altă mâncare de pește.

Coffee with a view. #travel #explorelondon #exploreuk #coffee #origincoffee

A post shared by Adriana G. (@baietel03) on

Ziua 2

Încep pledoaria prin a sublinia cât de nedormită am fost toată călătoria (pentru gustul meu, cel puțin), dar pompând adrenalină și minunându-mă ca un copil, la tot pasul. Drumul Birmingham – London Euston l-am petrecut cu așteptări mari, știind că în această zi aveam de bifat multe obiective, implicit de mers mult.

Westminster Abbey – abația unde au fost încoronați cam toți monarhii Angliei

La o aruncătură de Big Ben, pe care te chinui să-l tragi în poze pentru că aglomerație și unghi nu tocmai favorabil, ajungi la Westminster Abbey, vreo patru semafoare mai târziu. Cozile sunt mari aici pentru că este una dintre cele mai notabile construcții religioase. Aici au fost încoronați și înmormântați monarhii, dar este și locul unde aveau loc nunțile lor sau cele ale unor nobili importanți. Din istoria recentă, funeraliile prințesei Diana au avut loc aici, dar și nunta prințului William și a lui Kate Middleton. Pentru a vizita abația plătești 22 £/ om, noi am intrat tot cu oferta 2 for 1.

Abația a avut o istorie destul de tulburată și a trecut prin mai multe etape de construcție și reconstrucție, iar interiorul său ilustrează asta cel mai bine. Dacă aveați impresia că aici o să apăsați declanșatorul, luați-vă gândurile de la asta. Am asistat chiar la un moment în care un tip a vrut să pozeze mormântul lui Isaac Newton, iar un preot l-a muștruluit. La Westminster Abbey o să petreceți ceva timp, iar ghidul audio pe care îl veți procura la intrare va fi de un real ajutor ca să înțelegeți fiecare zonă a abației, și sunt vreo 20 la număr, deci înarmați-vă cu răbdare, mai ales că locul mișună de oameni curioși care uită să mai avanseze.

Dacă istoria Angliei eram un mare mister până acum, lucrurile încep să prindă contur și veți realiza că lumea Game of Thrones nu e chiar atât de îndepărtată. Mormintele care mi s-au perindat prin fața ochilor sunt cu adevărat uluitoare și construcția în sine reușește să spună multe despre cel pe care-l găzduiește. Așa cum spuneam înainte, aici au și fost încoronați monarhii, iar la finalul vizitei, cât se poate de bine protejat, se află Coronation Chair sau King Edward’s Chair. Din secolul XIV toți monarhii și-au așezat cei mai frumoși mușchi ai corpului pe acest tron din stejar, mai puțin Maria a II-a a Angliei care a fost încoronată pe o replică a tronului. Încoronarea Reginei Elisabeta a II-a este cea mai cunoscută din această serie.

Westminster Abbey comemorează, de asemenea, poeții, scriitorii și muzicienii englezi în Poets’ Corner unde se odihnesc multe figuri de căpătâi. Henry Purcell, Thomas Hardy, Lewis Caroll și Charles Dickens se află aici, iar monumentul comemorativ al lui Shakespeare este foarte ușor de remarcat. Întreaga abație este o întoarcere în trecut, iar vocea lui Jeremy Irons te ghidează la fiecare pas.

Londra verde la pas – Trafalgar Square, Buckingham Palace, Hyde Park și Kensington Park

Incursiunea în tărâmul londonez a continuat cu Trafalgar Square, împânzit de turiști și britanici care se bucurau de fugitivele raze de soare în care piața s-a scăldat la un moment dat. Londra pe de-a întregul este un oraș cosmopolit, dar astfel de zone îi validează acest caracter. După ce am lenevit puțin, ne-am ghiftuit cu un burger cu cartofi prăjiți, preparat pe care îl întâlnești la tot pasul și ne-am răcorit cu un Devil’s Backbone IPA, care nu a fost cea mai extraordinară bere dar it quenched my thirst.

Animated GIF  - Find & Share on GIPHY

Cum toate drumurile duc la Buckingham Palace, aia ne-a fost următoarea destinație, mergând la pas pe lângă St James’s Park, după ce am tras în poze Duke of York Column. De aici încolo a urmat fața verde a Londrei, unde oamenii opresc timpul în loc. După ce am băut un ceai cu Regina și am încercat să stau la poză printre alte sute de turiști, care vânau gardienii, am făcut piciorul frumos pe Constitution Hill, am salutat Wellington Arch și apoi am fost prinși în abuscada veverițelor din Hyde Park. Aparent, veverițele londoneze sunt dornice de interacțiune umană și dacă sesizează cumva că ai mâncare nu se mai dezlipesc de tine. În 27 de ani de existență n-am reușit să prind o veveriță în poze cum am făcut-o acum. De porumbei nu mai zic, ăștia-s un pic psycho și planează deasupra capului îngrijorător de aproape. La fel, și indivizii aviari îți urmăresc cu atenție pașii. Lacul din Hyde Park a fost un pretext bun să admir lebedele, rațele și pescărușii – căpitani vajnici ai hidrobicicletelor. Am părăsit parcul după un scurt moment de reculegere la Diana Memorial Fountain, al cărei design este menit să reflecte viața prințesei: apa curge din cel mai înalt punct în două direcții, se revarsă și este învolburată până când se potolește atunci când ajunge la piscina de la bază.

Kensington Park este un parc cu adevărat revigorant, iar grădinile sale înflorate te sensibilizează un picuț. Aici poți admira Albert Memorial un monument care, personal, mi se pare rupt din templele asiatice, dar na, eu unde văd cu un acoperiș și o statuie grandioasă aurită, mă grăbesc să-mi dau cu presupusul. De fapt, în arhitectura bisericească monumentul cu pricina este un ciborium – o boltă susținută de coloane (the more you know). Peste drum se află Royal Albert Hall care a găzduit și găzduiește pe scena sa mari artiști ai lumii. Niște corgi mai târziu, am trecut pe lângă Kensington Palace, pe care l-aș fi vizitat doar-doar să găsesc o toaletă. Disclaimer: în parcuri găsești toalete foarte rar și când ai bafta asta, nu sunt funcționale. La fel de rar găsești coșuri de gunoi, asta de teama bum-bum-ului. Când am ieșit la stradă m-a pălit norocul pentru juma’ de liră.

Înainte de întoarcerea în țară am vizitat British Museum pe repede-înainte, într-o dimineață de luni când te-ai fi gândit că nu o să fie mare înghesuială, dar era arhiplin, o groază de turiști, zeci de elevi care stăteau pe jos lângă diferite obiective pe care le desenau. Am ajuns la concluzia că juma’ de Egipt se află în muzeul ăsta, mii de artefacte luate de la egipteni și nici cu grecii nu mi-e rușine. Asta dacă vreți o consolare pentru pierderea Tezaurului României. În orice caz, muzeul este încărcat de atâta istorie încât îți trebuie multe ore în tihnă ca să poți înțelege ceva. Noi am căscat ochii pe unde am putut și am zăbovit în momente de maximă necesitate. De menționat că intrarea este gratuită, dacă vrei să te lipești de ghid audio scoți din buzunar vreo 6 £, dacă-mi amintesc corect.

Cam asta a fost Londra, așa cum am văzut-o noi și am avut norocul să mergem cu oameni care știau pe ce lume trăiesc. La metrou te cam calcă lumea pe cap dacă te miști în reluare, trenurile sunt înguste, cel puțin cele care circulă pe liniile vechi, iar London Underground are un sistem relativ întortocheat, dar căruia, într-un mare final, îi poți da de cap. Londonezii sunt altă nație dacă pot spune așa. Bărbații, mai ales ăia la costum sunt chipeși, au un aer aparte, femeile nu m-au impresionat prea tare și, da, sunt o groază de oameni supraponderali, deși la câte trepte trebuie să urci și să cobori, cam peste tot, nu înțeleg cum. Apoi îmi amintesc că mâncarea lor este bazată pe multă carne, pâine și cartofi prăjiți și se face declicul. Nu am simțit vreo urmă de discriminare, mai puțin într-o zi, la metrou, când un negru aflat pe peron s-a prins că suntem români și ne-a trântit un „Fucking Romanians!” și apoi auzeam „Watch your pockets!” în jurul meu. Mna, nu te umple de glorie episodul ăsta, dar a fost izolat așa că, deși m-a zdruncinat un pic, nu este definitoriu pentru englezi. Oamenii din servicii sunt foarte mișto și amabili. De fapt, peste tot lumea este politicoasă. Dacă te bagi ca melteanul în fața cozii, n-or să-ți umple frigiderul…cu voce tare. 😀

Despre UK mai am de povestit, doar am zis că am stat în Birmingham, așa că în episodul următor o luăm la pas pe canale, ne îndopăm cu ciocolată de la mama ei, de la Cadbury, și apoi hrănim girafe în Safari Park.

Voi ați fost în Londra? Ce recomandări aveți pentru viitoare călătorii?