You are currently browsing the tag archive for the ‘foodie’ tag.

Dacă data trecută m-am dat cultă-n cap și m-am lăudat cu plimbările pe la muzee, în pauzele de băut vin, acum o să fac o recapitulare a locurilor faine din Cluj, unde te poți ghiftui după pofta inimii. Credeți-mă că sunt destule și nu le-am încercat eu pe toate, mai mult decât atât, în altele am revenit cu drag pe parcursul șederii.

De dragul firului cronologic și narativ, aflați că am ajuns în Cluj și am căutat Hotel Biscuit, unde ne-am cazat în cele două nopți. L-am găsit relativ rapid, dar ne-a intrigat poziționarea, este situat între blocuri, cumva la parterul unuia. Locul e chill, emană fengșui din toți porii, e plin de plăntuțe la intrare. O mâță patrona leneșă de pe o băncuță, iar pe holuri găseai câte un răftuleț cu cărți, ba chiar se auzea niște muzică în surdină. Hotelul era ca o casă mai mare, de asta dându-ne seama dimineața când am intrat într-o bucătărie atipică pentru un hotel. Un băiat, în spatele unei plite, pregătea omlete și sandvișuri la cerere. Puteai mânca salată cu linte, fasole și camembert. Nu neapărat hippie, dar close enough. Cafeaua proaspăt făcută la filtru te aștepta, tu îți luai cana ca din bucătăria ta. A fost o atmosferă intimă, menită să te facă să te simți cosy. În cameră, de fapt, micul apartament aveam mașină de spălat și detergent de rufe într-o cutie. Beat that! La capitolul liniște nu stau taman bine, camera noastră dădea în terasă, care era tranzitată că deh, și îi mai auzeam și pe vecini. Măcar n-au făcut sexuț. Anyway, e un locșor interesant, merită să vă cazați aici din curiozitate.

Hotel Biscuit Cluj

Hotel Biscuit Cluj

Hotel Biscuit Cluj

Ne-am dat seama că eram cazați nu foarte departe de Grădina Botanică, pe care eu o vizitasem în trecut, implicit stăteam la vreo 15 minute de mers pe jos până-n centru. Memoria se activase draga de ea și așa epifanie am avut că ne-am potolit foamea într-un local, New Croco, unde mâncasem o salată bună în urmă cu 9 ani. Acum ne-au surprins cu supa cremă de roșii, ciorbă de văcuță, pui cu gorgonzola, pizza și tochitură cu mămăliguță, toate foarte bune și la prețuri decente raportat la cantitate și calitate. Numai de bine. După ce am ajuns în centrul centrului, ne-am înfipt în Bistro Viena care era pe lista mea și aici am aflat ce gust are un Sacher torte veritabil. Mâncasem unul bun și la Sibiu, dar ăsta e tata lor. Șefu’ la tort. Ștrudelul o nebunie și el, nu te mai săturai. Chelnerul a fost exagerat de amabil, mi-a făcut turul locului văzându-mă cu aparatul după mine și m-a lăsat să-l trag în poze, asta după ce mi-a povestit un pic din istoria lui, aflând că anterior, restaurantul fusese casă de toleranță. După ce mi-am făcut norma de cadre în interior, am revenit la masă și am căscat ochii în jur. O plimbare în Cluj, seara, este reconfortantă. dacă te oprești la un pahar de vin roșu, este de-a dreptul încântătoare.

New Croco

New Croco

New Croco

New Croco

New Croco

Bistro Viena

interior Bistro Viena

interior Bistro Viena

interior Bistro Viena

interior Bistro Viena

interior Bistro Viena

interior Bistro Viena

gradina interioara Bistro Viena

intrare Bistro Viena

Sacher torte Bistro Viena

apfelstrudel Bistro Viena

Dimineața ne-am băut cafeaua la Meron, o locație cu cafea de origine, foarte hip și cu oameni faini. În jurul nostru fiecare-și vedea de cafeaua lui cu ochii-n laptop sau ziar. Te îmbia la o dimineață prelungită, dar după espresso-ul băut, zău că nu mai aveam stare. M-am mai domolit, totuși, cu o înghețată absolut bestială, de la Moritz Eis. Combinațiile sunt surprinzătoare și folosesc ingredinete 100% naturale, furnizate de către producători locali. Sigur, vanilia este din Madagascar, iar ciocolata este belgiană, but you get the point. Eu am încercat două arome, una cu ghimbir confiat și alta cu busuios și lime (or smth). Heaven! Prețul nu este mic, 70 de grame/ 9 lei, dar merită ultimul bănuț. În București sunt de găsit pe la Ateneu și în Floreasca. Mai că-mi vine să trag o fugă în plină iarnă.

Meron Cluj

Meron Cluj

Moritz Eis Cluj

Pentru prânz am revenit la Bistro Viena, unde am mâncat un șnițel vienez cât toată farfuria, iar comesenii s-au înfruptat din cârnați, austrieci și ăia și salată cu pui (ceva lejer). După niște vânzoleală și cultivare a spiritului, după-amiaza ne-a găsit la Camino, un restaurant amplasat într-un palat care datează din secolul XVI și care arată într-un mare fel cu mobilier din altă epocă, culori vii, o toaletă unde găsești inclusiv bețișoare de urechi (detalii la care mă uit cu mare atenție și preocupare). Am început cu vin, după care am continuat cu vin la o cină bogată, unii dintre noi au ales coaste, pe când alții au ales salate cu ingrediente ceva mai surprinzătoare mai ales că la tot pasul dai de salată Caesar. Am mâncat foarte bine și nu am vândut niciun organ vital pentru asta, trust me. Puteți să aruncați singuri un ochi pe meniu să vedeți cum stă treaba.

snitel vienez Bistro Viena

carnati vienezi Bistro Viena

salata de pui Bistro Viena

Restaurant Camino

coaste de porc restaurant Camino

salata de iarna

salata de toamna

Din punct de vedere gastronomic, cam ăsta este Clujul pe repede înainte. Am mâncat regește, am băut asemenea și am avut mereu parte de o atmosferă friendly și cosy, cum ar trebui să fie peste tot.

Din aceeași serie, despre Sibiu am scris aici, despre Cetatea Alba Iulia chiar aici, despre Salina Turda fix aici, iar Clujul a fost elogiat aici.  Urmează să mai scriu tot în această viață despre Sighișoara și Rupea, stay tuned.

Voi ce recomandări aveți?

Advertisements

Acum două luni m-am întors în Sibiu ca să zburd ca o căprioară la cel care, atunci, era al doilea semimaraton parcurs în, să zicem, alergare. Am amânat momentul magic în care să scriu despre cum să mănânci bine fără să-ți vinzi un rinichi, că oricum subiectul nu e unul nou, dar întotdeauna-i loc de completări, so here me out.

Înainte să povestesc despre papilele gustative aflate mai mult sau mai puțin în extaz, merită să menționez că ne-am cazat tot la Pensiunea Cardinal, care, la finele lui mai, deja avea trei camere nou amenajate. Dacă în februarie am plătit vreo 250 de lei prin Booking, acum ne-am curățat buzunarele de vreo 400 și ceva de lei, tot cu mic dejun inclus, dar am nimerit cameră cu cabină de duș + jacuzzi, ehe. Deh, sezon turistic în toi, bașca eveniment mare de alergare. Camera a fost spațioasă, mobilierul nou și păstrând izul de secol XX, care se regăsește cam prin toate camerele lor. De data asta ne-am aflat la parter și camera era stradală, așa că la nivel de zgomot am stat ceva mai rău decât înainte, plus că vecinii noștri vorbeau cam ca în târg, dar situația nu a persistat. Norocoși din fire, în prima seară se cam bușise pompa de la centrală și pe la parter nu prea mai era apă caldă. Cum gradul de ocupare al pensiunii era de 100%, pe unde să te îmbăiezi? După niște insistențe am aflat că niște oameni urmau să se cazeze mai târziu așa că am „împrumutat” baia lor. În viața mea nu am tras apă pe mine cu asemenea viteză. Când știi că poate să intre un străin peste tine în timp ce tu ești în toată splendoarea și mai și folosești baia lui, parcă nu-ți vine s-o lălăi cu vocalize prin duș (nu că aș avea eu talente de genul ăsta). A doua zi s-a rezolvat, numai bine că șiroia transpirația pe noi după alergare. Eu vă recomand să vă cazați aici pentru că e eye candy locul și la o aruncătură de băț de centru, restul sunt detalii care-și găsesc rezolvare.

camera pensiunea Cardinal

DSC_0109

La capitolul mâncare, i-am declarat Sibiului iubirea eternă. Și ce poate fi mai frumos decât să-și clătești ochii cu clădirile iconice în timp ce te dedai răsfățului culinar? Prânzul din prima zi care a fost mai degrabă un lunchinner, petrecut la Atrium, unde am catapultat cât pentru 10, pe masă perindându-se gulaș în pâine – S P L E N D I D și doar 15 lei, paste cu somon și capere – 27 de lei și paste quattro formaggi – 23 de lei. Am „stins” cu bere rece, după care, amețiți de soare, ne-am revăzut cu cafeaua bună de la Cafe Wien și cu prăjiturile lor la care mă gândesc și acum. A fost o după-amiază de lâncezeală fără nicio urmă de jenă și zău că în bătaia soarelui pe terasa cu vedere la Catedrala Evanghelică, nu ți-ar fi venit să mai faci ceva. La cafenea am revenit și în ziua următoare când ne-am delectat cu limonadă, cafea, desigur, și tarta săptămânii.

Atrium Sibiu

Atrium Sibiu

Atrium Sibiu

 

 

Cafe Wien Sibiu

A doua zi, cea în care mi-am tras șuturi în moral vreme de 21 de kilometri, am zis să încercăm burgerii de la Benjamin Steakhouse. Ce răsplată mai bună? Data trecută nu am găsit loc la ei, fără rezervare, așa că acum mi-am luat măsuri de precauție. În momentul de față mă pot lăuda că nu-s o simplă amatoare de burgeri, că știu să-i și gătesc cum trebuie și i-am încercat în diverse restaurante, deci pot să-mi dau juma’ de părere. Rău n-arată și pozele stau mărturie, dar carnea mi s-a părut fadă, uscată, iar chifla s-a făcut vraiște. Eu am încercat Mexican Spicy Burger, care, așa cum îi spune numele, îți încălzește instalația cu niște jalapeños. Porumbul, trântit peste carne direct din conservă, nu m-a încântat prea tare. Cartofii păreau din cei congelați. Aveam așteptări mari pentru că e un loc mișto, cu personal pe măsură, dar burgerii nu-s their thing. Fiind steakhouse mă gândesc că la fripturi n-ar trebui să dea greș. Rămâne de văzut.

burger Benjamin Steakhouse Sibiu

În seara dinaintea plecării am revenit la Kulinarium, care m-a cucerit în iarnă și pe care îl voi ridica în slăvi până la ultima suflare. Designul restaurantului, așa cum am mai scris, îți ia ochii prin elementele tradiționale îmbinate în cel mai modern mod posibil dar păstrând senzația de coziness, iar locul ăsta transmite ospitalitate la tot pasul. Personalul este bine instruit și preț de-un ceas, două, trei, te simți ca acasă. Mâncarea e așa, with a twist, și te surprinde prin combinații. Eu am ales o ruladă de porc umplută cu bacon, prune şi caşcaval afumat, pe sos de ciuperci, la care am alăturat legume la grătar. Toată afacerea a ajuns la 40 de lei, dar a meritat ultimul bănuț. El Bărboso și-a tras o tigaie (la propriu) Leonhardt cu piept de pui, ceafă de porc şi cârnaţi, cu Bratkartoffeln şi sos de ciuperci. Sună absolut S.F., ne-am fi putut înfrupta amândoi din asta, dar scuza mișcării de peste zi ne-a dat imboldul să învingem porțiile mari. Și am făcut-o cu succes, rostogolindu-ne înspre pensiune, încheind astfel un nou periplu gastronomic în Sibiu.

Kulinarium Sibiu

Kulinarium Sibiu

Eu atât vă zic, nu vă sfiiți să mâncați bine atunci când aveți ocazia. Mai rar ți-e dat să ai o experiență culinară de nota 10 fără să te usuce de bani, așa că prindeți curaj și călcați pragul restaurantelor cu respect pentru mâncare și clienți. It’s worth your time and money, zic. 😀