You are currently browsing the tag archive for the ‘John Myung’ tag.

Dacă în 2014 spuneam că o să mai aștept vreo 12 ani până îi văd din nou și i-am cam boscorodit pentru concertul de atunci, în Anno Domini 2017, a ieșit Mercur din retrograd și am petrecut cele mai frumoase trei ore în prezența lui John Myung, John Petrucci, James LaBrie, Jordan Rudess și Mike Mangini, Dream Theater, mai pe șleau.

Cred că oamenii ăștia sunt programați sau ceva, pentru că la 21:00, minus câteva secunde, au urcat pe scenă cei cinci corifei ai progressive metal-ului american. Motivul a fost cât se poate de întemeiat: aniversarea a 25 de ani de la lansarea albumului Images and Words (thank you, Lawd Jesus!). Văzusem setlist-ul pe net, știam că or să încheie cu A Change of Seasons, așa că aveam așteptări înalte și, slavă cerului, n-am mai plecat plouată de la concert. Bine, la ce vreme se anunța, mă așteptam ca literalmente să intru la apă, dar iată, ele, astrele, cum se aliniază, măi, măi.

Concertul, as already stated, a durat trei ore și a fost împărțit în trei acte (seems legit), cu o pauză de 20 de minute, cât să mai beie și gurile noastre ceva. După un scurt intro, au început în forță riff-urile piesei The Dark Eternal Night (ați ghicit: Systematic Chaos este printre albumele mele preferate de la ei) și m-a prins așa o poftă de a căsca ochii la ei că ar fi putut să-mi cânte orice și zău că nu le umpleam frigiderul. Am avut și solo de bass, am avut și As I Am (conkydink, I think not, mă gâdilă și Train Of Thoughts). Sigur, în primul Act au pus accent pe albumele din ultimii șase ani, dar au cântat și pe Falling into Infinity, mai precis, Hell’s Kitchen. Chit că nu este favorita mea de pe acest album, rău n-a făcut.

Al doilea Act, dedicat integral albumului ce poartă vina turneului, a început, desigur, cu piesa care deschide Images and WordsPull Me Under. Ăștia puțini din public au prins forță și a fost un moment mișto. Am trecut prin tot albumul, însă, înainte de Wait for Sleep, Rudess și LaBrie au avut un tribute to Chris Cornell și mi s-a făcut pielea de găină când am auzit Black Hole Sun. LaBrie a uitat la un moment dat versurile și a menținut ritmul când a zis: I forgot the fucking words. Eu nici măcar nu i-am sesizat „stângăcia” pe moment, dar și eu m-aș fi blocat în locul lui. Unii s-au inflamat pentru asta, dar, mna, e mai ușor să dai cu pietre, #veață.

În orice caz, după Learning to Live, a urmat A Change of Seasons, care dă numele EP-ului lansat în 1995, și a fost un final epic, apoteotic și mai găsiți voi epitete. Au fost cele mai apăsătoare și eliberatoare 23 de minute din viața mea, iar, cum era de așteptat, apoi a venit și sfârșitul concertului. Membrii trupei s-au plecat în fața publicului, Petrucci a lansat niște pene de chitară, ca la săraci, și aia a fost.

Concertul a fost incredibil de bun, pe cuvânt că-mi vine să șterg articolul din 2014, așa de bine și-au spălat păcatele. Că tot suntem la capitolul ăsta, păcat că publicul a fost unul restrâns, s-a stat și în tribune, dar nu știu dacă Arenele s-au umplut până la jumătate. Nu mai este Dream Theater trupa pe care să-și dorească mulți să o (re)descopere, iar media de vârstă de la concert era destul de mare, dar zău că mai merită o șansă. N-o să-i ridic în slăvi, dar oamenii ăștia știu ce fac. Acum eu aș da vina și pe promovarea evenimentului care a cam lipsit cu desăvârșire, din punctul meu de vedere. Dacă ar fi avut mai multă vizibilitate, sigur și-ar mai fi amintit careva cât de mișto-s oamenii ăștia pe scenă. Mi-era mie rușine de rușinea lor. În rest, aștept să aniverseze Metropolis Pt. 2: Scenes from a Memory și Six Degrees of Inner Turbulence și peste 50-60 de ani pot muri fericită.

Setlist aicișea.

 

Dream Theater este, dacă nu cea mai bună trupă de progressive metal/rock, cu siguranță una din cele mai notorii. I-am așteptat cu sufletul la gură, încă de la lansarea zvonului cu pricina, sperând că o să-i văd în vara lui 2013, dar n-a fost să fie. Iată că, într-un final, cei cinci: John MyungJohn PetrucciJames LaBrie, Jordan Rudess și mai proaspăt sositul în trupă, Mike Mangini, au poposit pe plaiurile noastre, la Romexpo, la 12 ani după primul concert susținut în România. Mi-aș fi dorit să fi avut parte de carisma lui Portnoy, dar Mangini nu a fost mai prejos.

Am ajuns la locul cu pricina mult prea devreme, undeva în jur de ora 18:00, și am așteptat la poartă alături de un număr nu tocmai impresionant de oameni, dar odată cu permiterea accesului în locație, câțiva dintre ei și-au etalat abilitățile de maratoniști până la gard. 😀 Locul era destul de aerisit, iar standurile cu bere și mâncare nu foarte numeroase. La jetoane, am observat constant niște cozi rușinos de mari, semn că din punctul ăsta de vedere organizarea putea să fie mai bună. Prețurile ca de obicei: 6 lei jetonul, o bere costa 1 jeton, apa era 1/2 jeton.

Sentimentele pe care le-am avut în timpul concertului au fost contradictorii, cel puțin. Este una din trupele pe care le ascult în continuare cu mare drag, dar la concertul căreia așteptările au fost destul de joase și poate finalul m-a scos din letargie. Din păcate, eu fac parte din grupul ăla de hateri care tânjește după albumele vechi și, cu toate că nu am parcurs în întregime ultimele materiale lansate, ceea ce am ascultat la București a fost prea mellow pentru ceea asociam eu cu Dream Theater. Dați cu pietre, dacă vreți, dar de-abia îmi stăpâneam nerăbdarea până la ultimele piese (Scenes from a Memory rămâne albumul meu preferat din tot ce au scos până în prezent). Comparativ cu concertul lor din 2002 de la Arenele Romane (trăiască Internetul, pentru că nu mă număr printre norocoșii care i-au văzut atunci), ceea ce am văzut la Romexpo este departe de experiența inițială pe care mulți o pot proba, zic eu. Da, lucrurile evoluează, trebuie să nu ai ochelari de cal și alte alea, dar nu am fost în apele mele.

Along for the Ride tour 2014

Along for the Ride tour 2014

Concertul a început la 19:57, cu o precizie care îți poate da de gândit și am apreciat enorm că măcar aici nu am avut de așteptat. Au fost trei ore (cu 15 minute de pauză) în care cinci oameni au dat dovadă de profesionalism, din punctul ăsta de vedere nu am ce reproșa. Prestația lor a fost impecabilă, iar de sonorizare chiar nu mă pot plânge, cu toate că am auzit voci care au reclamat calitatea sunetului. Din punctul în care mă aflam eu (Normal Circle, relativ central și destul de aproape de gard) concertul s-a auzit foarte bine, poate doar lui LaBrie îi pot reproșa câteva momente în care părea că își forțează vocea inutil. Cât despre public, numărul celor prezenți a fost dezamăgitor de mic și cred că o să mai așteptăm vreo 12 ani până o să mai calce pe la noi. Prețul biletelor nu mi s-a părut nejustificat, poate doar setlist-ul să fi ținut departe cele câteva mii de oameni, care ar fi fost frumos să umple spațiile goale de la Romexpo.

All in all, mă bucur că i-am văzut și încă sper la un nou concert în care să-i împace și pe haterii ăștia ca mine. Am apreciat enorm punctualitatea lor și faptul că au încercat să ascundă dezamăgirea de a cânta în fața unui public destul de mic și amorțit pe alocuri. Le mulțumesc pentru că au cântat bine și pentru finalul apoteotic. Faptul că au cântat piese cuprinse în albumele Awake si Metropolis Pt. 2: Scenes from a Memory a fost un mare plus pentru mine, iar de la Overture 1928 încolo, am avut pielea de găină, așa cum o am în unele dimineți în care bag căștile în urechi și pornesc cu ei la drum.

 

Setlist Dream Theater – București, 2014

Part I
False Awakening Suite
The Enemy Inside
The Shattered Fortress
On the Backs of Angels
The Looking Glass
Trial of Tears
Enigma Machine
Along for the Ride
Breaking All Illusions

Part II
The Mirror
Lie
Lifting Shadows Off a Dream
Scarred
Space-Dye Vest
Illumination Theory
Part III
Overture 1928
Strange Deja Vu
The Dance of Eternity
Finally Free

 

Sursa foto: https://www.facebook.com/dreamtheaterofficial