You are currently browsing the tag archive for the ‘#oraspentruoameni’ tag.

Astăzi mi-am scos bicicleta de la naftalină (mă rog, tocmai ce o scosesem din revizie) și am pedalat de zor la un marș de protest al bicicliștilor din București, asta după ce în 2012 îmi puneam semne de întrebare dacă o să mai ajung să o fac.

De la 14:30 bucureștenii au fost invitați să se strângă la intrarea Charles de Gaulle a Parcului Herăstrău și să revendice un #oraspentruoameni, nu pentru mașinile care circulă zilnic în București și îneacă orașul în poluare și zgomot infernal. Nu mă pricep la estimări și sunt tare curioasă care este numărul oamenilor care au pedalat astăzi la unison, dar cred puteam pune de-un public decent la Roger Waters.

biciclisti intrare Charles de Gaulle

După evenimentul din 27 octombrie 2012, Existăm și-o s-avem bandă!, care mi-a lăsat un gust destul de amar, nu m-am mai încumetat la astfel de acțiuni și culmea, am început să folosesc bicicleta din ce în ce mai rar. Paradoxal, deși am scandat pentru recunoșterea nevoilor unei comunități în continuă creștere, m-am „declarat” învinsă de sistem. Poate exagerez pe alocuri, dar nu am mai simțit bucurie în a pedala printre șoferi nesimțiți, pietoni intoleranți și chiar bicicliști despre care ți-e rușine să spui că fac parte din aceeași „breaslă”. Într-un astfel de context, acțiunile de protest devin necesare. Domnul Oprescu trebuie să bage la cap once and for all că pista de pe Calea Victoriei nu este suficientă și că pista de pe Bulevardul Uranus este o bătaie de joc sau cel puțin așa a ajuns (asta ca să nu mai zic de kilometri întregi de piste declarate ilegale, ergo milioane de euro aruncate aiurea).

Astăzi mi-a revenit motivația când, așteptând pe biclă la intrare în Herăstrău, am auzit o femeie care trecea prin zonă, spunând: „Vor piste. Au dreptate.”. Na, ce să mai zici? Vrem piste, vrem un oraș care să nu ne omoare câte puțin în fiecare zi, vrem respect și dialog. Pe cât de simplu, pe atât de dificil atunci când nu ai infrastructură, iar oamenii efectiv se feresc să utilizeze mijloace de transport alternative, preferând să stea cu orele în trafic.

Marșul de azi mi-a dat imboldul pe care îl declarasem deja pierdut și m-am bucurat să văd o organizare mai bună, foarte mulți bicicliști și, de asemenea, mulți susținători pe marginea drumurilor. Întrebarea rămâne: Dom’ primar, dumneavoastră sunteți pe recepție?

Vrem un oras pentru oameni!

Advertisements

#instagram

Bună seara, am fost și eu la o petrecere Marie Claire. Ceva cu 11 ani și @campari_romania.
Dimineața a început prost, cu moralul la pământ și o ploaie torențială care era să mă dea înapoi de la a mai alerga semi-ul de la Sibiu. Da, cursa aia pe care o laud de câțiva ani de zile și pentru care merg cu același autobuz prăfuit câteva sute de kilometri, doar ca să mă încarc cu bine și să mă descarc de tot ce mă apasă în fiecare zi. Un sprint mai târziu spre poarta de start, pentru că desigur că am plecat de la cazare pe muchie de cuțit, mi-am găsit curajul să înfrunt primul meu semimaraton pe ploaie. Deja reușisem performanța să intru cu adidașii în a' mai sexi baltă și să alerg ca o rață până la final. Am alergat ba cu patimă, ba din inerție, dar am avut cel mai puternic mindset de până acum, cu toate că urcările și coborârile de pe traseu îmi ieșiseră pe nas. E cursă de șosea, în teorie, dar în practică e cu de toate. Cu toată ploaia care îmi intrase până în adâncuri, am oprit ceasul la 2:04:13, coborând timpul de la Sibiu cu 10 minute și gândindu-mă că aș fi fost cea mai fraieră de pe planetă dacă nu-mi dădeam un șut în motivație și ratam cursa pentru o ploaie nenorocită. Ce vreau eu să zic, dacă ați ajuns până aici, este că uneori este bine să scrâșniți din dinți și să-i dați înainte. Tare bine te simți după. Acestea fiind zise, un 1 Iunie frumos! Între timp, a ieșit și soarele.
Taking it Japaneasy.
Știu că vă era dor de o poză în care țopăi. #cuplăcere #bloodfluencer #bucharesthalfmarathon #relayrace #corgidățăndărei #running #runinbucharest

Redirectionez 2%

Baietel’s tweets

Advertisements