You are currently browsing the tag archive for the ‘reykjavik’ tag.

Au trecut două luni de când am revenit din Islanda, țara elfilor, a trolilor, a ghețarilor, cascadelor, gheizerelor și a vulcanilor (mai vreți?), așa că mi-am tras două șuturi în motivație, mi-am reîmprospătat un pic memoria și am trecut la taste ca să povestesc despre o călătorie care, probabil, este pe bucket list-ul multora.

Excursia, sub numele de Lost in Iceland, poartă culpa unui tip fain, care ne-a fost însoțitor de grup și care s-a ocupat de tot ce înseamnă zbor, transferuri, cazare și excursii (în Islanda am avut excursie în fiecare zi). După cum deja știți, ăștia puțini care vă mai împiedicați din când în când de talentul meu literar, am avut escală de o zi jumate în Varșovia, iar la revenirea în țară am petrecut 7 ore pe aeroportul Chopin, dar ajungem și acolo. În cele 8 zile de rătăcit printre ape în toate stările de agregare n-am avut nicio grijă, cu excepția momentului în care am declanșat alarma de incendiu (we’ll get there că a fost ca-n filmele cu proști). Călătoria în Iceland era pe wishlist, bucket list, numiți lista asta cum vreți, însă s-a întâmplat mai devreme decât preconizam și după ce ne-am codit o perioadă, ne-am trezit că plătim avansul și nici că am mai dat înapoi. Țara este absolut superbă, iar geologia celei de-a doua insule ca mărime din Europa îți taie respirația la tot pasul. Climatul destul de vitreg cu cei trei sute și ceva de mii de locuitori compensează prin peisaje rupte din legendele cu vikingi și din Game of Thrones. 😀 Noi nu am avut când și cum să vizităm toată insula, însă am țopăit pe coasta de sud și de vest, cât să ne dorim să revenim. Așa cum spuneam, am avut excursii în fiecare zi, deci înarmați-vă cu răbdare and let’s get lost, poate până la final aflați și cum puteți călători fără să vă vindeți un rinichi sau altele mai de preț.

Ziua 0 – bere și un apartament cu ferestre mari

Zborul Varșovia – Keflavík a durat vreo patru ore, apoi am aterizat pe cel mai mare aeroport din Islanda, construit de către SUA în timpul celui de-al doilea război militar și folosit inițial ca bază militară NATO. Aeroportul este destul de mic, dar arată bine. La 10 seara, când am ajuns noi, cam bătea vântul pe acolo dar am găsit un duty-free de unde ne-am făcut plinul cu bere, pentru că procurarea alcoolului este destul de dificilă în Islanda. Nu găsești alcool în magazine, iar cele două-trei branduri de bere de la rafturi sunt niște poșirci. Alcoolul se poate cumpăra din Vínbúðin, lanțul de magazine deținut de către stat iar berea ajunge cam pe la 4-5 euro. În baruri și restaurante trebuie să plătești vreo 10 euro pentru o sticlă de bere la 0.33. Cel mai des găsești Einstök, care este cea mai cunoscută berărie artizanală din țară, iar berea este într-un mare fel. De la aeroport am luat un six-pack de Icelandic Toasted Porter, foarte bun. Berea lor din grâu este iar foarte reușită, dar voi detalia cu altă ocazie.

Berea am savurat-o în apartament, pentru că pe timpul excursiei toți membrii grupului am fost repartizați în apartamente de 4 sau 6 oameni. Noi am stat într-un un apartament cu două camere și un living destul de spațios. În principal, era destul de curat, însă la baie clar mai aveau de frecat una-alta. Mini bucătăria pe care am avut-o la dispoziție ne-a ajutat să nu cheltuim foarte mulți bani. Draperiile de la ferestre ne-au ajutat să nu le arătăm vecinilor cei mai frumoși mușchi ai corpului, pentru că islandezii sunt cam exhibiționiști și au o pasiune pentru ferestre mari și neacoperite. Dacă ești voyeur de felul tău, Islanda is the place to be.

Am băut, ne-am culcat și am început să ne rătăcim prin țara asta mai ravisantă ca mine.

Ziua 1 – Reykjavík și doamna Aurora

După un mic dejun pe repede înainte, am fost ghidați prin capitala Islandei de către Diana, o româncă stabilită de câțiva ani acolo, care pe parcursul întregii perioade a aruncat niște lumină asupra obiectivelor vizitate. Orașul este așezat pe țărmul sudic al Golfului Faxa, iar explorarea noastră a început de-a lungul acestuia. În zonă am remarcat mormane de pietre și pietricele, care fac parte dintr-o obicei islandez de a-i ghida pe oameni, un fel de GPS dacă vreți. Înțeleg că în zone mai remote turiștii cam strică treaba pentru că adaugă și ei pietre și se cam năruie sistemul ăsta.

Ne-am clătit ochii cu albastrul apei, apoi am ajuns într-un centru comercial care era un tourist trap cu căciuli de lână la 300 de euro bucata și alte suveniruri islandeze made in China, la suprapreț, dar cu toalete curate. La o aruncătură de băț este portul naval, iar mai pe stângă biroul prim-ministrului care este o fostă închisoare. Nu vă imaginați că este o clădire extinsă, pentru că nu e cazul. Rata infracționalității este extrem de scăzută, pentru simplul fapt că toată lumea se știe cu toată lumea și e cam greu s-o comiți fără să suporți consecințele. Cu toate astea, am aflat că au politicieni corupți și un număr prea mare de parlamentari, deși clădirea Parlamentului este o casă un pic mai mare.

Am ajuns la statuia primului viking care s-a și stabilit pe insulă, apoi am mers pe strada pietonală, unde ne-am zgâiat la localuri, oameni, clădiri și ghereta cu hot-dogs unde au mâncat Bill Clinton și Kim Kardashian. Locul este atât de celebru, încât mereu sunt cozi interminabile. Ne-am perindat și prin zona rezidențială unde casele în culori vii îți luau ochii, am admirat primăria înghețată, apoi am ajuns lângă lacul plin de rațe și gâște, pe care le-am tras în poze mai ceva ca-n țară. Mna, astea erau bogătane.

Reykjavik

Înainte de a ajunge la celebra lor biserică, Hallgrímskirkja, care are doar 74.5 metri înălțime, am gustat un pic din preparatele lor tradiționale. Mă rog, preparatul că mai mult nu ne-am permis. Chiar și așa, am plătit o pălărie de bani pe un fel principal și o bere, undeva la 150 de lei de căciulă. Cel mai marcant moment al experienței ăsteia a fost întâlnirea cu o chelneriță româncă. În momentul în care ne-a salutat și ne-a cerut comanda ne uitam la ea ca la extratereștri pentru că ni se părea ciudat să ne auzim graiul tocmai acolo. Ne-am revenit repejor din șoc și am îmbucat peștele gătit tradițional cu niște sos dulceag, mini cartofi, orez, broccoli, cartof dulce și pâine cu secară cu unt. Pâinea lor cu secară e a thing și se folosește atât în aperitive, cât și alături de feluri principale sau deserturi. E dulce și consistentă, iar dacă ar fi fost mai ieftină, doar asta aș fi mâncat.

Pentru că, nu-i așa, catapultasem deja prea mult (not!), am mers o bună bucată de timp pe jos până la Perlan, un fel de dom de unde poți admira tot orașul și împrejurimile. Panorama este absolut spectaculoasă și te îmbie cu un pic de ghețar, un pic de munte, un pic de ocean, cât să-ți deschidă apetitul pentru explorat insula. Tot aici se află și un muzeu al ghețarilor pe care nu l-am vizitat, însă, pentru că așteptam the real thing.

Reykjavik

Seara ne-am suit în autobuz și ne-am dus în afara Reykjavíkului, într-o zonă mai întunecată în speranța că doamna Aurora ni se va arăta. Așa timidă cum era, ne-a salutat pentru o scurtă perioadă, iar noi am urmat-o, însă norocul nu ne-a mai surâs. Ce-i drept, jocul de lumini verzui este mult mai impresionant pe aparatul foto. Ochiul uman percepe atât de puțin încât pare o fâșie de nor un pic spoită. Aș fi ipocrită să spun că nu m-a mișcat momentul pentru că, deși am îndurat un frig năpraznic, m-am încărcat cu toată pacea din lume, în pauzele de tremurat, desigur. Ce nu știam eu pe atunci era că o s-o mai văd pe doamna Aurora, mai puțin pudică și mai relaxată. Toate la timpul lor, însă.

Ziua 2 – Golden Circle sau cum să stai în primul rând la spectacolul natural

Golden Circle este ruta cea mai populară și turistică a Islandei și se întinde pe vreo 300 de km. Cele mai cunoscute trei obiective sunt: Parcul Național Þingvellir (Thingvellir), cascada Gulfoss și zona termală Haukadalur, unde se află gheizerele Geysir și Strokkur, cel din urmă fiind activ.

Þingvellir este una dintre locațiile unde s-au filmat câteva scene din Game of Thrones. Drumul îngust către Eyrie sau călătoria Aryei și a lui Sandor Clegane pe aici s-au consumat. Parcul are vreo 9000 și ceva de hectare, este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO și cuprinde și cel mai întins lac natural din Islanda. Ca treaba să fie și mai spectaculoasă, se află în cheiul care marchează creasta Dorsalei Atlantice și granița dintre placa tectonică Nord-Americană și cea Eurasiatică. Aici a fost înființat unul dintre cele mai vechi parlamente din lume, în anul 930, iar parcul a fost un important centrul cultural și social al Islandei, reunind oameni din toate zonele insulei, care vindeau bunuri și servicii, țineau spectacole și chiar făceau bere ca să potolească setica celor strânși acolo. Eu l-am vizitat pe un frig de crăpau pietrele, dar verdeața cred că îl face de-a dreptul splendind.

Cascada Gulfoss este un obiectiv turistic de care este imposibil să nu fi auzit, fiind una dintre atracțiile principale ale insulei. Este situată în canionul râului Hvítá, care curge în mai multe trepte ce pot fi observate din puncte diferite. La momentul vizitei noastre afară erau vreo -5/-7 grade, însă cu cât te apropiai mai mult de cascadă simțeai temperatura coborând până la -20 de grade. A fost experiența cea mai friguroasă din toată excursia, efectiv îmi amorțiseră degetele de la mâini și de la picioare și cu greu am manevrat aparatul foto. Moaca îmi rămăsese blocată într-un rictus de durere profundă și când am intrat în zona restaurantului, înțepăturile de la nivelul feței începuseră să indice că viața îmi revine în corp. De altfel, pot înțelege de ce se înghesuie atâția oameni să viziteze cascada chiar și pe ger. Este maiestuoasă și te face să simți ca un pitic pe lângă ea, pentru că na, prin comparație, chiar ești.

Golden Circle Iceland

Nu cred că există vreo zonă în țara asta care să te impresioneze mai puțin, iar Geysir nu face excepție. După un drum nu foarte lung, am ajuns în zona gheizerelor. Geysir este cel mai vechi gheizer cunoscut, însă este inactiv. Fratele său, Strokkur, oferă un adevărat spectacol odată la câteva minute. Oriunde te-ai uita în stânga și-n dreapta, vezi izvoare geotermale de care îți este interzis să te apropii, asta dacă nu vrei să fierbi în suc propriu. Erupția gheizerului aproape te ia prin surprindere, așa că noi am asistat la vreo câteva astfel de episoade ca să surprindem fiecare etapă. Jetul de apă fierbinte se ridică la câteva zeci de metri înălțime și stropește cam tot ce nimerește prin jur, dar până să ajungă la tine, apa deja se răcește. Având în vedere că este un fenomen studiat în „pruncia-mi”, să asist la manifestarea lui este de-a dreptul impresionant.

După Geysir ne-am delectat în continuare cu apică în toate stările ei de agregare și am ajuns la o nouă cascadă, mai puțin impunătoare decât Gulfoss, Faxifoss, aflată la 12 km distanță de sora mai mare. Pe aici dau târcoale mulți somoni, așa că este unul dintre punctele preferate ale celor care vor să pescuiască. La o aruncătură de băț se află Friðheimar (Fridheimar), o seră cu tomate, care găzduiește și restaurantul unde te poți delecta cu roșii gătite în fel și chip. Noi doar am băgat nasul puțin și am degustat niște dulcețuri absolut demențiale. La fel de demențial era și prețul lor și, oricât de gurmandă sunt, buzunarul ar fi plâns, așa că am plecat cu dej’tu înfipt undeva.

Ultima oprire din circuitul Golden Circle a fost la craterul vulcanic Kerið (Kerid), căruia i-am alocat doar 20 de minute, dar l-am alergat de i-au sărit capacele, ca să-l putem admira din toate unghiurile. Vara, locul ăsta devine un hub de hipsteri și au loc concerte pe o scenă plutitoare. Da, tona aia de gheață se și topește la un moment dat. A fost, cred, cel mai interesant moment de până atunci pentru că am mișunat pe un vulcan și am reușit să nu-mi sparg capul (slavă ție, cenușă vulcanică). Mi-ar plăcea să spun că am reușit să nu mă deșir în excursia asta, dar într-una dintre zile chiar m-am trezit cu cracii-n sus.

După o zi în care am mers kilometri întregi, doar nu era să ne bucurăm de bere sau să ne băgăm la somn fără să bifăm un episod demn de filmele cu proști. Ce-ar fi fost călătoria asta fără să interacționăm cu autoritățile islandeze? Uite așa, la final de zi, am declanșat alarma de incendiu, în încercarea timidă de a prăji niște cartofi. În apărarea noastră, ușa de la balcon era deschisă și nu prea fumega nimic pe-acolo, dar întâmplarea face că al naibii senzor era sensibil ca o femeie și a început să piuie a disperare. N-o să zic cine, că-mi iau o barbă peste ochi, dar unul dintre noi, crezând că o să oprească alarma de apartament, a făcut schema asta și a declanșat alarma pe clădire, care nu vreți să știți în ce hal urla. Cum procedura spune că în cazuri din astea evacuezi clădirea, am ieșit toți afară, unii proaspăt ieșiți de sub duș, s-au împărțit vorbe dulci și priviri asemenea, majoritatea au dat bir cu fugiții să nu care cumva să plătească vreo amendă usturătoare. Ca să știm o treabă, a pornit și sora alarmei ăsteia, de la scara vecină, așa că am mai evacuat o clădire întreagă, pentru că de ce nu. Tipul de la pază, bărbos și ras în cap, care a venit să save the day, era vizibil depășit de situație și un car de nervi pentru că primea cu întârziere indicații prin stație, iar alarma urla de mama focului. Amuzant e că după ce a reușit să oprească sunetele astea ieșite din iad, a pornit din nou alarma pe clădire, apăsând accidental pe butonul buclucaș, apoi ia-o de la capăt, pentru că panoul vechi de când lumea era într-o încăpere încuiată. Alarma s-a oprit, dar senzorul continua să piuie pentru că bateria era pe ducă, iar să ne atingem de el am fi riscat episodul #3, conform lui RoboCop. Neputincioși am sunat la administrația clădirii, care ne-a asigurat că totul e în regulă, iar noi am jurat că nu e așa (ce să vezi, au și ei incompetenții lor) și am insistat să trimită pe cineva. Aventura s-a încheiat jumătate de oră mai târziu, din punctul ăla, când un el și o ea au venit, au scos senzorul și ne-au atenționat să nu apăsăm pe butonul cu pricina (too little, too late). E inutil să spun că cina am luat-o fiecare pe fugă, molfăind la copănele și cartofi făcuți cât să nu-ți vină să-i arunci la gunoi. Răpuși de oboseală, ne-am retras în întunericul camerelor cu calorifere zgomotoase, dar cu paturi care compensau neajunsul ăsta. A doua zi am pornit întru explorarea coastei de sud, dar despre plaja cu nisip negru, troli și curcubee voi povesti în episodul 2.

To be continued…

Advertisements

Redirectionez 2%

Baietel’s tweets

Advertisements