You are currently browsing the tag archive for the ‘sibiu’ tag.

Cum zilele astea am avut mai multe epifanii, am zis că n-ar fi rău să se concretizeze una din ele și să încep să scriu mai des, mai ales că materiale tot sunt. În acest demers curajos o să strâng un mic jurnal de călătorie sub #ExploreRomania, nu doar de amorul artei și din preaplinul limbii lui Shakespeare, ci pentru ca domniile voastre, ale rătăciților care mai zăboviți pe aici, să găsească mai ușor drumul recomandărilor cinstite și motivația de a-și explora meleagurile mai des. Evident o să încep prin a mai aduce înc-un elogiu Sibiului, un loc unde m-aș întoarce de o mie de ori, am mai explicat de ce chiar atunci când am povestit despre un loc minunat unde să-ți pui capul pe pernă când nimerești în zona asta a țării. Dar ce te faci când astfel de comori se cer a fi descoperite la tot pasul și te îndeamnă să-ți trădezi prima iubire, cum mi-a fost mie cazul? Păi simplu, zici bogdaproste și te avânți într-ale explorării, căci despre asta este vorba. Never settle.

După cum povesteam deunăzi, partea a doua de concediu a fost petrecută în zona Ardealului, a Transilvaniei, numiți-o voi cum vreți, pentru că mi-a fost mai comod și pentru că mai sunt multe locuri de descoperit pe plaiurile noastre. A fost un concediu mai mult obositor decât menit vegetării, dar nu regret nimic. Itinerariul a debutat cu o oprire la Sibiu și cum n-am vrut să ne vindem un rinichi pentru cazare, am zis să găsim cea mai ieftină, dar bună variantă disponibilă. Nu ne-am mai cazat la Pensiunea Cardinal pentru că formula de patru, în care am pornit la drum, nu-i chiar ușor de acoperit. Așa am ajuns în acest loc numit Self-Catering Accomodation Sibiu, care așa cum îi spune numele presupune faptul că ești cam șeful la șederea ta acolo și nu-ți suflă nimeni în fund, doar că având cam tot ce-ți trebuie la dispoziție, nici că vei avea nevoie de suport/asistență pe parcurs.

Locația este de vis, faci dreapta-împrejur și ești cam în centru, literalmente. Ciudățenia este că din stradă ai cam intrat în locul cu pricina, după ce treci de micul hol, așa că ești, poate, mai expus. Asta după ce te minunezi de faptul că-s fix două camere, de fapt, una dublă și alta în regim de apartament studio care este efectiv cât o căsuță cu o ditamai bucătăria. Doi inși ne-am cazat în camera dublă, care era cea mai mică, deci tough luck că noi eram cei mai înalți, iar ceilalți inși în garsoniera asta, că nu știu cum să-i zic altfel. Camera noastră era foarte primitoare, cu tot felul de elemente decorative care îți dădeau senzația că ești acasă. Aveam la dispoziție chiar și o plită electrică, un sandwich maker, un filtru de cafea, veselă, un mini frigider și o măsuță unde să ne întindem bucatele. În garsonieră s-a complicat treaba: camera cochetă, mobilierul asemănător celui de la Cardinal, la intrare era inclusiv o zonă de living, iar după ce coborai o treaptă către cealaltă încăpere, nimereai în bucătărie, unde practic erai ca acasă, doar că nimeni nu s-a apucat de gătit. Aici aveai la dispoziție cam aceleași ustensile plus încă vreo câteva și o zonă separată unde puteai mânca (noi am băut bere și am jucat cărți). Ah, bașca, într-un sertar aveai table, șah și joculețe pentru copchii, semn că aici ai putea să te retragi vreo câteva zile cu familia, să mai schimbi peisajul. La noi în familie nu mai e pui de om de multă vreme, dar cei doi masculi nu mai lăsau walkie-talkie-ul nou descoperit din mână, așa că am putea considera că am luat și grădinița după noi. Pe noi ne-a costat vreo 210 lei toată treaba asta, ceea ce este mai mult decât decent. Pe Booking oamenii au un rating de 9.4, deci zic să le faceți o vizită când mai treceți prin Sibiu, eu sigur o să mai fac nănică pe acolo.

camera dubla Self-Catering Accommodation Sibiu

dsc_0427

dsc_0428

dsc_0429

apartament studio Self-Catering Accommodation Sibiu

dsc_0419

dsc_0527

dsc_0421

dsc_0526

dsc_0425

dsc_0423

În rest, Sibiul la final de septembrie era animat, dar mult mai plăcut prin faptul că nu l-am vizitat în zăpușeala verii. Ne-am învârtit prin aceleași locuri, cu o oarecare precauție, pentru că timpul nu a fost de partea noastră și ca să contrazic spiritul aventurier cu care mă lăudam la început de postare, am mâncat tot acolo unde știam că-i bine. Inițial eram setată pe descoperirea unor comori gastronomice mai ales că reținusem niște recomandări, dar cum m-am învârtit ca o curcă beată, cu tot cu asistența preafericitului Google, am poposit în final la Kulinarium, unde, ca de obicei, am avut parte de servire bună și de mâncare pe măsură, iar apoi am mai adăugat câte ceva la rotunjimi la Cafe Wien, unde m-am lipit de o cafea bună și un cheesecake căruia mai aveam puțin și-i închinam o odă. Ah, am aruncat un ochi și pe la CibinFEST, un festival de bere, care era în plină desfășurare în perioada aia. Aici ți se inundau nările de mirosurile preparatelor bavareze și berea te invita să iei un loc în fața ansamblurilor folclorice de pe scenă. Culmea, nu mi s-a părut de prost gust, dar eu n-am zăbovit acolo pentru că deja eram ghiftuită.
dsc_0444-001

dsc_0448-001

dsc_0484-001

dsc_0487-001

dsc_0501-001

dsc_0490-002

dsc_0500-002

dsc_0503-001

dsc_0506-001

dsc_0505-001

Seara s-a încheiat cu un joc de cărți și cuvinte de laudă la adresa cazării pe care am pus pe mâna, iar Waze-ul ne-a purtat a doua zi pe drumurile patriei către un oraș care se afla pe lista mea de mult timp: Alba Iulia. Ce mai contează că am dormit la marginea orașului, făcându-ne loc printre tiruri, când ne-am putut bucura de istoria atât de bogată a acestor locuri. Dar toate astea într-un nou „episod”, că tot suntem în plin sezon de seriale și serii noi.

 

Advertisements

Acum două luni m-am întors în Sibiu ca să zburd ca o căprioară la cel care, atunci, era al doilea semimaraton parcurs în, să zicem, alergare. Am amânat momentul magic în care să scriu despre cum să mănânci bine fără să-ți vinzi un rinichi, că oricum subiectul nu e unul nou, dar întotdeauna-i loc de completări, so here me out.

Înainte să povestesc despre papilele gustative aflate mai mult sau mai puțin în extaz, merită să menționez că ne-am cazat tot la Pensiunea Cardinal, care, la finele lui mai, deja avea trei camere nou amenajate. Dacă în februarie am plătit vreo 250 de lei prin Booking, acum ne-am curățat buzunarele de vreo 400 și ceva de lei, tot cu mic dejun inclus, dar am nimerit cameră cu cabină de duș + jacuzzi, ehe. Deh, sezon turistic în toi, bașca eveniment mare de alergare. Camera a fost spațioasă, mobilierul nou și păstrând izul de secol XX, care se regăsește cam prin toate camerele lor. De data asta ne-am aflat la parter și camera era stradală, așa că la nivel de zgomot am stat ceva mai rău decât înainte, plus că vecinii noștri vorbeau cam ca în târg, dar situația nu a persistat. Norocoși din fire, în prima seară se cam bușise pompa de la centrală și pe la parter nu prea mai era apă caldă. Cum gradul de ocupare al pensiunii era de 100%, pe unde să te îmbăiezi? După niște insistențe am aflat că niște oameni urmau să se cazeze mai târziu așa că am „împrumutat” baia lor. În viața mea nu am tras apă pe mine cu asemenea viteză. Când știi că poate să intre un străin peste tine în timp ce tu ești în toată splendoarea și mai și folosești baia lui, parcă nu-ți vine s-o lălăi cu vocalize prin duș (nu că aș avea eu talente de genul ăsta). A doua zi s-a rezolvat, numai bine că șiroia transpirația pe noi după alergare. Eu vă recomand să vă cazați aici pentru că e eye candy locul și la o aruncătură de băț de centru, restul sunt detalii care-și găsesc rezolvare.

camera pensiunea Cardinal

DSC_0109

La capitolul mâncare, i-am declarat Sibiului iubirea eternă. Și ce poate fi mai frumos decât să-și clătești ochii cu clădirile iconice în timp ce te dedai răsfățului culinar? Prânzul din prima zi care a fost mai degrabă un lunchinner, petrecut la Atrium, unde am catapultat cât pentru 10, pe masă perindându-se gulaș în pâine – S P L E N D I D și doar 15 lei, paste cu somon și capere – 27 de lei și paste quattro formaggi – 23 de lei. Am „stins” cu bere rece, după care, amețiți de soare, ne-am revăzut cu cafeaua bună de la Cafe Wien și cu prăjiturile lor la care mă gândesc și acum. A fost o după-amiază de lâncezeală fără nicio urmă de jenă și zău că în bătaia soarelui pe terasa cu vedere la Catedrala Evanghelică, nu ți-ar fi venit să mai faci ceva. La cafenea am revenit și în ziua următoare când ne-am delectat cu limonadă, cafea, desigur, și tarta săptămânii.

Atrium Sibiu

Atrium Sibiu

Atrium Sibiu

 

 

Cafe Wien Sibiu

A doua zi, cea în care mi-am tras șuturi în moral vreme de 21 de kilometri, am zis să încercăm burgerii de la Benjamin Steakhouse. Ce răsplată mai bună? Data trecută nu am găsit loc la ei, fără rezervare, așa că acum mi-am luat măsuri de precauție. În momentul de față mă pot lăuda că nu-s o simplă amatoare de burgeri, că știu să-i și gătesc cum trebuie și i-am încercat în diverse restaurante, deci pot să-mi dau juma’ de părere. Rău n-arată și pozele stau mărturie, dar carnea mi s-a părut fadă, uscată, iar chifla s-a făcut vraiște. Eu am încercat Mexican Spicy Burger, care, așa cum îi spune numele, îți încălzește instalația cu niște jalapeños. Porumbul, trântit peste carne direct din conservă, nu m-a încântat prea tare. Cartofii păreau din cei congelați. Aveam așteptări mari pentru că e un loc mișto, cu personal pe măsură, dar burgerii nu-s their thing. Fiind steakhouse mă gândesc că la fripturi n-ar trebui să dea greș. Rămâne de văzut.

burger Benjamin Steakhouse Sibiu

În seara dinaintea plecării am revenit la Kulinarium, care m-a cucerit în iarnă și pe care îl voi ridica în slăvi până la ultima suflare. Designul restaurantului, așa cum am mai scris, îți ia ochii prin elementele tradiționale îmbinate în cel mai modern mod posibil dar păstrând senzația de coziness, iar locul ăsta transmite ospitalitate la tot pasul. Personalul este bine instruit și preț de-un ceas, două, trei, te simți ca acasă. Mâncarea e așa, with a twist, și te surprinde prin combinații. Eu am ales o ruladă de porc umplută cu bacon, prune şi caşcaval afumat, pe sos de ciuperci, la care am alăturat legume la grătar. Toată afacerea a ajuns la 40 de lei, dar a meritat ultimul bănuț. El Bărboso și-a tras o tigaie (la propriu) Leonhardt cu piept de pui, ceafă de porc şi cârnaţi, cu Bratkartoffeln şi sos de ciuperci. Sună absolut S.F., ne-am fi putut înfrupta amândoi din asta, dar scuza mișcării de peste zi ne-a dat imboldul să învingem porțiile mari. Și am făcut-o cu succes, rostogolindu-ne înspre pensiune, încheind astfel un nou periplu gastronomic în Sibiu.

Kulinarium Sibiu

Kulinarium Sibiu

Eu atât vă zic, nu vă sfiiți să mâncați bine atunci când aveți ocazia. Mai rar ți-e dat să ai o experiență culinară de nota 10 fără să te usuce de bani, așa că prindeți curaj și călcați pragul restaurantelor cu respect pentru mâncare și clienți. It’s worth your time and money, zic. 😀

Pe principiul „când te mănâncă, te scarpini”, la final de mai am zis că nu-i treabă rea să-mi clătesc din nou ochii cu frumusețile Sibiului în timp ce zburd ca o căprioară, mai pe șleau, să marchez al doilea semimaraton pe astă lună. L-am marcat alături de alți 2600 de alergători, împreună susținând 21 de proiecte de sociale destinate dezvoltării comunității sibiene. 340 000 de lei s-au strâns pentru susținerea ONG-urilor implicate. Așadar, componentă socială avem, oraș gigea check, în cojones ne umflăm, este bine.

Cyborg de 21k. #halfmarathon #running #sibiuinmiscare2016 #semimaratonsibiu

A post shared by Adriana G. (@baietel03) on

Ca să purced spre detaliile mai picante, zic de la bun start că a fost un traseu dificil, absolut pitoresc, dar DIFICIL, pentru că ghici ce, mare parte din cursă a fost în urcare și alergatul la deal presupune o tehnică și juma’ de pregătire acolo, cât să nu-ți dai duhul mai apoi. Acu să dăm cu banul: mi-am dat sau nu duhul? De murit n-am murit, pozele-mi stau mărturie, dar recunosc cu mâna pe inimă că am fost pregătită insuficient. Atât știam: la deal nu galopezi că pici, alergi cu pași mărunți și deși, numai că am pierdut meciul cu unele porțiuni de pe traseu și atunci găseam scuze să mai arunc un iso pe gât, să mă mai „dopez” cu câte un gel, doar-doar să pot merge alert și să nu alerg din nou…la deal. A fost o „strategie” pe care mi-am însușit-o mai ales după ce am parcurs jumătate de traseu când deja razele soarelui se împleteau cam prea tare cu pletele-mi bălaie. Deși soarele dogorea, am avut noroc să alergăm destul de mult prin parcuri. Am luat la rând Parcul Sub Arini, Grădina Zoologică și Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA, pe care l-am văzut de această dată din cu totul altă perspectivă. Și cu toate că nu sunt mare fană a ideii de grădină zoologică, țopăind eu de zor, am realizat destul de tardiv că mă aflu acolo, la vederea unor babuini care defilau leneș prin fața oamenilor. Aș mai fi zăbovit asupra momentului, dar întâmplarea făcea că mai aveam niște kilometri buni în față.

Cu riscul de a fi redundantă, trebuie să subliniez că până acum a fost cel mai frumos traseu pe care am alergat, am avut chiar și o mică porțiune de trail, pentru care genunchii mi-au mulțumit. Nu doar că am admirat de zor principalele obiective turistice pentru care Sibiul este atât de cunoscut, dar m-am bucurat de susținerea multor oameni. Mi s-a părut incredibil să văd grupuri întregi de oameni care aplaudau, scandau și încurajau alergătorii cu atâta patos, încât mai să-mi fac o cruce. Cu toate că Bucureștiul este gazda unor evenimente sportive de rang internațional, pe străzi n-ai să vezi atâția oameni bucuroși. Din contră, săracele „gazele cu adidași” sunt huiduite că blochează traficul. Aici am simțit bucuria sinceră a sibienilor și de multe ori am primit imboldul necesar de a trage de mine mai departe. Voluntarii într-un număr mare, 300 mai exact, au fost incredibili. A fost o mișcare de forțe în toată regula și mă mir să mai fi avut vocile în regulă a doua zi.

Nu mă pot mândri cu un rezultat fenomenal, am alergat mai prost ca la primul semimaraton, mai exact am trecut de finish cu un timp oficial de 02:14:22, dar de dragul căutării scuzelor, mi-s o biată amatoare, care mai are de muncit, plus că eu și alergatul la deal nu prea facem casă bună. Că veni vorba de asta, tre’ să-mi pregătesc acatistele din timp pentru Cozia Mountain Crawl, ăăă, pardon Run, nu de alta, dar pe 2 iulie cred că o încerc schema aia cu 4 labe, pare un scenariu mai plauzibil. Lăsând la o parte orice tentativă de umor, mă bucur teribil de tare că mi-am făcut curaj pentru a doua tură de 21 Km și că am ales Sibiul pentru asta. Vorba aia, de ceva vreme încoace tot îmbin utilul cu plăcutul.

Voi pe unde mai galopați în perioada următoare?

Acum câteva săptămâni am promis că o să revin cu un articol pe tema papilelor mele gustative care au fost răsfățate pe plaiurile sibiene, pentru că da, în Sibiu se mănâncă E X C E L E N T. Iată că am revenit în forță, fără muci târâș după mine și alte scuze. M-aș întoarce de o mie de ori în orașul ăsta cu care deja am dezvoltat o relație pasională: ne vedem rar, dar și atunci când o facem, cerurile se deschid.

Înainte de pune pe tavă meniurile din restaurantele testate, o să zic doar atât: when in Sibiu, nu vă sfiiți să călcați pragul unui restaurant care la prima vedere vă pare pretențios din cale-afară, pentru că s-ar putea să ratați o experiență culinară dubios de ieftină pentru cât de bună e. Acestea fiind spuse, să purcedem într-ale detaliilor, zic.

În prima zi am ajuns undeva în jur de 14-15 și după ce ne-am cazat la Pensiunea Cardinal, despre care deja am scris, am luat-o la pas, înfometați peste măsură și ne-am ghiftuit cu niște kebab la farfurie într-un loc care răspunde la numele de scenă Super Mamma. Nu este un loc pretențios, este un fel de „împinge tava” ceva mai prietenos, cu mâncare bună și prețuri asemenea. Scurt și la obiect. În trecut am mâncat și ciorbă și salată, nimic de comentat, dar dacă vreți să vă simțiți răsfățați, la lăsarea serii, mergeți în Piața Mică și treceți pragul restaurantului Kulinarium. MY GOD! Well, aici e de povestit. În primul rând, locul arată într-un mare fel (mai jos vedeți câteva poze). Locul are izul unui case săsești cu mobilier de lemn pictat manual, păretare și veselă colorată care-ți încântă privirea la tot pasul, mese care te îmbie să te așezi și să stai în tihnă, la un pahar de vin bun. În prima seară ne-am delectat cu o porție de ficat de vită tras în ceva sos și ceapă, care zău că nu mai cerea garnitură, respectiv o porție de cârnați cu piure de cartofi și varză călită. Surpriza la cel din urmă preparat nu a fost neapărat cantitatea (am primit o porție cel puțin generoasă, iar eu, gurmandă din fire, m-am declarat învinsă), ci modul în care varza era gătită: în primul rând era roșie, în al doilea rând era înnăbușită, iar în al treilea rând era gătită cu stafide, weird, yet yum. La cele menționate înainte am adăugat o sticlă de Făurar Roșu de Ceptura și o sticlă mare de apă. Totalul: undeva la 120-130 de lei, dacă țin bine minte, deci decent pentru doi oameni și o cină ireproșabilă cu jazz în surdină, presărat pe alocuri cu niște trip hop. Între mesele principale și căscat ochii prin muzee, am luat la rând deserturile de la Cafe Wien, care au prețuri între 10 și 15 lei. În meniu se regăsește și Sacher Torte – tort tradițional vienez, bogat în ciocolată, iar cafelele pornesc de la 6.5 lei. Aici poți bea un espresso pregătit ca la carte, ca să nu mai zic de sortimentele de ceai bio, prezentate într-un mod atrăgător și care nu depășesc 10 lei (în capitală nu scapi sub 15-20 de lei pentru așa ceva). Vă rog să treceți cel puțin o dată pe aici, vă veți bucura chiar și de cea mai ploioasă după-amiază.

Cafe Wien Sibiu

Cafe Wien Sibiu

Cafe Wien Sibiu

Cafe Wien Sibiu

Cafe Wien Sibiu

Cafe Wien Sibiu

Kulinarium Sibiu

Kulinarium Sibiu

Kulinarium Sibiu

Ei bine, a doua zi, ceva mai odihniți și puși pe fapte mari, după ce am luat micul dejun la cazare, decent și acesta, ne-am tras bocancii în picioare și am continuat să explorăm orașul și ale lui bucătării. Pentru cafea ne-am oprit la Mustache Caffee, de unde am privit Turnul Sfatului și ne-am minunat de tema mustății care acaparase și cel mai mic cotlon al cafenelei. La prânz am poposit tot la Kulinarium unde am încercat ciorba țărănească de fasole care a venit într-o pâine de proporții intimidante. I-am făcut față cu brio și pe deasupra am împărțit o pizza Kulinarium, care avea ou tocat și…wait for it…castraveți murați. Am bifat și asta: prima pizza cu castraveți murați. Ce poate fi greșit în combinație cu un aluat fraged, luat de pe vatră? Vă zic eu: absolut nimic. Câteva beri mai încolo, am scos din buzunar undeva la 80 de lei, așa că insist să vă desfătați în prezența unor preparate foarte bune și la prețuri rezonabile pentru cât vă vor unge pe suflet. Seara nu am revenit aici, deși nu ar fi fost o alegere greșită, dar am vrut să încercăm și altceva. Trebuia să ne gândim că sâmbătă seara, fără vreo rezervare făcută în prealabil, s-ar putea să rămânem cu buza umflată, dar într-un mare final am avut noroc. Ne doream să încercăm burgerii de la Benjamin Steakhouse, dar locul era full și ne-am pus pofta-n cui. Înainte de a face cale întoarsă, am fost întâmpinați de un chelner foarte drăguț care și-a cerut scuze pentru că nu mai sunt locuri, ne-a dat o carte de vizită și ne-a recomandat alt restaurant. Îmi pare rău că revin la aceeași comparație cu capitala, dar aici chiar cred că primeam o flegmă între ochi (poate ar trebui să mă învârt în cercuri mai selecte, God knows). Revenind la oile noastre, nu am mers pe recomandarea chelnerului, ci am mers la Atrium, fix lângă Podul Minciunilor. Aici ne-am încântat simțurile în primul rând cu vin roșu Lacerta, pe care am avut ocazia să-l degust direct de la sursă, după cum am povestit prin toamnă, iar în al doilea rând cu preparate din porc alături de sparanghel sau piure de țelină (pozele stau mărturie unei experiențe culinare de bifat). Dacă mai spun că am mâncat pe sunete de pian, pentru că acolo este un domn care seara mângâie clapele, cred că voi stârni rumoare.

Mustache Caffee Sibiu

Mustache Caffee Sibiu

Mustache Caffee Sibiu

Mustache Caffee Sibiu

Kulinarium Sibiu

Kulinarium Sibiu

Atrium Bistro Sibiu

Atrium Bistro Sibiu

 

Cam ăsta a fost periplul meu gastronomic și ceea ce am de menționat despre fiecare loc în parte e că personalul este extrem de amabil, iar profesionalismul este cuvântul la ordinea zilei. Chiar nu ai ce să le reproșezi oamenilor, iar de la Cafe Wien, de exemplu, am plecat urându-ni-se „drum bun” cu un zâmbet sincer. Am căscat ochii și prin alte locuri în Sibiu și zău dacă citeai scârbă sau plictis pe fețele chelnerilor, chiar dacă pentru unii nu o fi their dream job, dar îl fac cu zâmbetul pe buze. Iar faptul că în niște locuri cu ștaif și preparate pe măsură, am plătit, zic eu, prețuri corecte, nu poate decât să mă încânte și să mă determine să revin data următoare. Eu zic că băieții cu afaceri „deștepte” și restaurante care se închid o dată la două luni ar trebui să ia aminte și să pună experiența clientului pe primul loc. #mytwocents

Sibiu, păzea că revin!

 

Cum familia mea s-a răspândit în diverse zone ale țării, vara aceasta, nu am putut rezista tentației de a dedica timp oamenilor și experiențelor cu adevărat importante și am pornit într-o călătorie de câteva sute de kilometri (am depășit mia, de fapt), cu o scurtă „pauză” în orașul care-mi mănâncă ficații de 10 ani.

După ce am călătorit cu un autobuz, care luase foc pe drum, asta după ce traseul fusese deviat, prima oprire a fost la Sibiu, un oraș pe care îl iubesc și la care m-am întors cu entuziasm de fiecare dată. Cu toate că deja bifasem principalele atracții turistice pe care le oferă acest oraș medieval, „odinioară” capitală europeană culturală, și luasem la pas de „n” ori Piața Mare și Piața Mică, Sibiul m-a surprins de astă dată cu alte străduțe de poveste, expoziția Salvador Dalí – Divina Commedia și Muzeul de Istorie Naturală, pe care nu îl vizitasem anterior (mare greșeală, dar mă bucur ca l-am descoperit chiar și tardiv).

Zidurile cetatii Sibiu

Piata Mica Sibiu

Pe cei care cunosc capodopera lui Dante Alighieri și au curiozitatea să descopere geniul lui Salvador Dalí, transpus în 100 de piese de xilogravură policromă și grupate în cele trei cicluri: Infernul, Purgatoriul și Paradisul, îi invit să dea o fugă până la data de 15 septembrie 2014, la Palatul Brukenthal. Aș fi cinică să spun că alerg din expoziție în expoziție sau că dețin măcar sensibilitatea pe care un adevărat iubitor de artă o manifestă, dar numele Salvador Dalí are o greutate mare pentru arta de pretutindeni, iar imaginația acestui personaj excentric este imposibil să nu-ți suscite curiozitatea. Așadar, oameni buni, vă îndemn să parcurgeți acest traseu artistic și deopotrivă escatologic!

Muzeul de Istorie Naturală a fost o surpriză plăcută și există în forma de astăzi ca urmare a înființării în Sibiu, în 1849 a Societății Ardelene de Ştiinţele Naturii din iniţiativa unor intelectuali saşi, naturalişti, care-şi doreau o organizaţie în care să-şi împărtăşească pasiunea lor comună pentru natură, să răspândească şi în rândul comunităţii şi nu numai descoperirile lor, să educe tânăra generaţie în spiritul cunoaşterii şi conservării naturii, așa cum reiese de pe site. Muzeul este structurat în patru sectoare: Evoluția lumii vii, Ecosisteme, Sectorul paleontologic și Sectorul mineralogic și cu mâna pe inimă recunosc că l-am preferat pe cel dintâi. Pozele de mai jos stau mărturie. 🙂

Pufferfish

Muzeul de Istorie Naturala Sibiu - Sectorul Evolutia lumii vii

Muzeul de Istorie Naturala Sibiu - Sectorul Evolutia lumii vii

Muzeul de Istorie Naturala Sibiu - Sectorul Evolutia lumii vii

Muzeul de Istorie Naturala Sibiu - Sectorul Evolutia lumii vii

Bufnita polara - Muzeul de Istorie Naturala Sibiu

În rest, periplul meu prin Sibiu a fost deloc pretențios, nu m-am aventurat în experiențe culinare pe la cine știe ce restaurante (deh, a avut sora mea bunăvoința să mă găzduiască), dar am descoperit niște cafenele/bărulețe intime unde poți lenevi în voie la un pahar de vorbă. Farmecul orașului îl descoperi cel mai bine la pas și în tot acest timp m-am lăsat purtată de căsuțele cu ochi și abundând în mușcate viu colorate. Am urcat încă o dată în Turnul Sfatului și am experimentat o atmosferă de saună, foarte apăsătoare, pe care am suportat-o doar pentru a admira Sibiul de la înălțime și a mă minuna de oamenii care mișunau în voie pe străzi.

Arhitectura Sibiu

Case Sibiu

Vedere din Turnul Sfatului Sibiu

Revenită în capitală, dorul de ducă m-a găsit pregătind bagajele pentru următoarea destinație: Sf. Gheorghe, via Tulcea, unde mama m-a așteptat cu cele mai bune roșii, cultivate chiar de ea. 😀 Aveam curiozitatea să cunosc acest sătuc aflat la răspântie de ape de ceva vreme și tot dădeam cu banul, având ca variante Gura Portiței, Sulina și chiar Vadu (deși, varianta din urmă suna cam suicidar având în vedere densitatea țânțărimii/cm² de piele- been there, done that, de altfel).

Bratul Sfantu Gheorghe

La Sf. Gheorghe mergi din două motive mari și late: 1) pentru că îți place peștele și te înarmezi cu undițe, lansete, momeli, juvelnice și mincioguri, așteptând captura cu o poftă de nestăvilit și 2) pentru că Marea Neagră nu înseamnă doar Mamaia, Vama Veche și Costinești. Eu am mers pentru cel din urmă motiv și bine am făcut. Satul este așezat pe hectare de nisip și zone mlăștinoase așa că deplasarea este anevoioasă pe alocuri, dar de aceea aici (?) s-a inventat trocariciul, pe care l-am botezat în nenumărate rânduri: agarici, bambilici (fără vreo trimitere voită la sensul acestor cuvinte). Acest tractoraș, cu remorcă special amenajată pentru a transporta oameni, se plimbă din centru până spre malul mării, toată ziua, bună ziua și tulbură liniștea sătenilor. Pentru 3 lei biletul îți face un masaj de nu-ți mai trebuie nimic apoi și te usucă de bani dacă te deplasezi de prea multe ori pe zi, așa că nu am abuzat prea des de faimosul trocarici  și am luat-o la pas (sunt cam 3 km din centru până la mare).

Casa in Sfantu Gheorghe, Tulcea

Trocarici

Casa in Sfantu Gheorghe, Tulcea

Drum spre plaja Sf. Gheorghe

Cât despre cazare, vă recomand cu dragă inimă Casa Ramona, unde este curat, iar mâncarea (evident, cu specific pescăresc) excelentă. Femeia gătește dumnezeiește, iar porțiile sunt ridicol de mari. Un prânz costă 30 RON/persoană și cuprinde felul 1 +2, iar cina este 20 RON. După zilele petrecute la Sfântu, puteam să jur că-mi „curge” pește prin vene la cât crap, somn și scrumbie am mâncat, dar aș repeta dieta asta oricând, cu toate că nu mă dau în vânt după această vertebrată acvatică, dar repet: doamna aceasta are mâini de aur.

La Sfântu nu există foarte multă activitate cu excepția pescuitului și a înotului în Marea Neagră, dar eu m-am sincronizat cumva cu perioada de desfășurare a festivalului Magic Delta Fest, un festival ușor îndoielnic pentru gusturile mele, aflat totuși la prima ediție.  Nu am petrecut mult timp în zona dedicată festivalului, dar am urmărit o serie de dansuri grecești și chiar hore pe muzică tradițională lipovenească. În rest, oamenii erau (prea) voioși și câțiva se deplasau în zigzag (votca, bat-o vina!).

La Sf. Gheorghe nu mergi dacă pentru tine distracția înseamnă să cazi seara mort de beat prin vreun club, iar ziua, dacă te miști 2 cm în stânga, să ajungi deja pe cearceaful vecinei de plajă. La Sf. Gheorghe mergi să-ți înfigi tălpile în cel mai fin nisip, să înoți în mare fără să calci pe sticle sparte sau pietre ascuțite și să te lași uluit de apusul soarelui la vărsarea Dunării în mare. La Sf. Gheorghe mergi să admiri caii sălbatici de pe plajă și să te minunezi de tot ce a lăsat natura pentru noi, oameni ăștia avizi…

Cai salbatici in Sfantu Gheorghe

Apus de soare la varsarea Dunarii in Marea Neagra

Caine pe malul marii

Avem șansa să vizităm multe locuri frumoase pe care țara noastră ni le pune la dispoziție, dacă punem pauză ritmului dement în care ne trăim viețile și dacă lăsăm liniștea să vorbească. Atât, să lăsăm liniștea să vorbească.

Pescarusi pe malul Marii Negre