Rockstadt Extreme Fest 2016 – where hard meets the core

Anul ăsta mi-am setat concediul în funcție de cea de-a patra ediție Rockstadt Extreme Fest, prima de altfel pentru mine, așadar, între 11 și 14 august, am fost la poalele Cetății Râșnov, ochi și urechi la trupele care au compus line-up-ul lui 2016. Ce a urmat este demn de consemnat în istoria festivalurilor de metale din România prin prisma unor trupe care se remarcă nu doar printr-o deosebită tehnicalitate, ci și printr-o prezență scenică ce reușește să anime mase de oameni avizi după astfel de evenimente.

Cu toate că sunt discuții legate de line-up-ul din acest an, eu zic că pentru amatorii de roacăreală de toate genurile, a fost ce trebuie, având la dispoziție atât scena mare, cât și scena mică pentru a te pune-n cap, literalmente, actually. Desigur, eu tânjesc după ediția din 2013 când aș fi putut avea ocazia să-i văd pe Gojira, dar fingers crossed pentru 2017, zic că o revenire cu ocazia promovării noului material discografic, Magma, n-ar fi tocmai rea. Will see.

Ei bine, eu am petrecut bună parte din vreme la scena mică, cu excepția zilei de duminică din motive evidente pe care le voi enumera mai jos. Lista mea de „must see” a fost una restrânsă, dar ea a stat la baza deciziei de a veni la REF2016. Primii pe care îi așteptam destul de entuziasmată au fost francezii de la Hypno5e, o trupă de cinematographic/avant-garde/progressive metal, cu sound-uri melancolice, dar pătrunzătoare, ce se împletesc cu secvențe din filme și book samples datând chiar din anii ’20. Cum joi seara era dedicată scenei mici, am stat captivată să văd ce le poate pielea live și efectiv m-am bătut pe umăr pentru că i-am pus pe listă. Ca sentiment și prezență scenică țipau Gojira din toți rărunchii, deci n-aveau cum să nu-mi placă mai ales că i-am ascultat înainte. Concertul lor m-a pus pe gânduri și mi-a lăsat imaginația să zburde în toate direcțiile datorită muzicii puternice și viscerale, poate și datorită ploii care nu mai contenea să-și facă de cap fix atunci. Au cântat mult de pe Shores of the Abstract Line, ăl’ mai nou album, care este de ascultat cu atenție. Văzut, plăcut, mai vreau.

https://www.instagram.com/p/BI-xKyGjpm0

 

A doua zi, tot pe o ploaie de toată frumusețea, în jurul orei 15:00, m-am postat în fața scenei, la Soulfly, care este my guilty oldie-but-goldie pleasure, cu toate că dom’ Cavalera nu mai este în formă foarte bună. Oricât m-aș încăpățâna eu să zic că e ce trebuie, nu e chiar așa. Sunetul nu a fost cel mai fericit, ei ar fi putut mai mult, dar n-a fost să fie. Au cântat la crème de la crème din repertoriul Soulfly/Sepultura, cu toate că iar n-am ascultat Territory. Data viitoare, băieți, data viitoare. La 16:00 am decolat spre scena mică unde m-am bâțâit pe muzica băieților de la Targ3t, pe care înainte i-am ascultat foarte, dar foarte fugitiv și mă întreb ce-o fi fost în capul meu de nu le-am acordat mai multă atenție până atunci. Au rupt scena, pure hardcore shit, incisiv și brutal de sincer. Dați o ascultare aici, de pildă (cu plăcere). Prestația lor a fost mișto, au un vocalist bun și alături de alte trupe din România sunt dovada vie că în 2016 poți evolua și face muzică, în condițiile în care alții încă se cramponează de anii ’80 (hai, săriți cu bâtele). Pentru scurt timp m-am așezat la masă să înfulec juma’ de pui cu murături și să sting cu bere, ca apoi să mă lovească în moalele capului că Negură Bunget se aflau pe scenă. Despre Negură nu am ce să zic în plus față de ceea ce știe toată lumea, vorbim totuși despre o trupă cunoscută la nivel mondial, care a trecut prin niște schimbări de componență și un ușor shift de stil, fapt pentru care m-am prins și târzior că ei erau motivul pentru care atâta lume era adunată în fața scenei. Până să urce pe scenă Ștefan Zaharescu aka Fane, Buvnitz sau pentru cei prezenți, organizatorul Rockstadt Extreme Fest, lucrurile nu păreau tocmai închegate și aveam un ușor gust amar, apoi ne-am revenit din letargie. Semn că cineva avea niște pile, pe Hora Soarelui, ăl’ mai mândru dintre aștri și-a făcut simțită prezență ieșind timid dintre nori. Până la 22:00, când iar am poposit la scena mică să văd H8 de această dată, am stat în banca mea căscând ochii la ce se întâmplă în jur în compania bericii/apicii și a trupei de șoc, compusă din doi membri de seamă. Revenind la muzică, doar pentru asta am mers acolo, la scena mică s-a desclanșat un show de hardcoreală 100%, un public care-ți lăsa impresia unei familii numeroare și cel mai mult crowdsurfing/m² (am pierdut eu șirul băieților și fetelor care făceau cu rândul spre a se lansa în public). Cu atâta familiaritate, riști ca show-ul să-ți fie acaparat de fanii care preiau scena, dar asta-i altă discuție. Din cauza probelor de sunet care au durat ceva mai mult, show-ul s-a încheiat destul de abrupt fără ca cei de la H8 să mai cânte ultima piesă, oamenii nemaiputând să scandeze la unison: „la pușcărieeee, la pușcărie toată lumea”. Păcat, dar se mai întâmplă și episoade de genul ăsta. După 23:00 am părăsit incinta festivalului, ratându-i pe headlinerii serii, My Dying Bride, dar na, cu preferințele omului nu te pui.

https://www.instagram.com/p/BJAiRToDZ1N

 

https://www.instagram.com/p/BJBjQp_DUMq

 

Sâmbătă a fost ziua a’ mai neagră, avându-i ca headlineri pe Mayhem, pe care, exact, nu am stat să-i văd pentru că pur și simplu mi-e imposibil să le diger muzica sau mesajul. Tot respectul pentru cei care o fac, dar eu am zis pas și am oscilat între scena mică și scena „Adrian Rugină”pentru cu totul alte opțiuni muzicale. Am ajuns la scena mare la puțin timp după ce Infected Rain începuseră să cânte. Frații noștri de pe Prut au făcut un show destul de bun, în mare parte datorită vocalistei, Lena, care era imposibil să nu atragă priviri. Piesele lor sunt catchy și până spre finalul serii te trezești că fredonezi în minte asta, dar cu toate astea mie, personal, nu-mi comunică foarte mult. În rest, au cam toate atuurile care să-i mențină în atenția publicului. Încet, dar sigur m-am deplasat înspre scena mică ca să-i prind pe For The Wicked, pe care i-am ascultat pentru scurtă vreme, îmi plac, însă ceva acolo nu se închega cum trebuie, deși pe înregistrare sunt OK oamenii. Merită menționat că la ambele scene au fost probleme cu sunetul și e păcat să zici pas doar pentru asta, sincer. Intervalul 21:00-22:40 a fost dedicat thrash-ului cu Tankard la scena mare și Infest, din Serbia, la scena mică. Pentru împătimiții genului este o oportunitate bună să te pui în cap. La scena mică, de altfel, a fost haos ca de obicei, iar discursul vocalistului de la Infest a strâns când uralele oamenilor, când niște sprâncene ridicate. Oamenii erau super încântați de public și au avut grijă să transmită asta, doar făceau parte din deathrash legion, nu? Momentul de crowdsurfing al vocalistului l-a lăsat un pic unplugged, dar cine să mai bage de seamă în nebunia aia? Pentru că subsemnata e o minunată, care s-a lăsat amăgită de două raze de soare, trăgând pe ea doar o pereche de pantaloni scurți și o cămeșă, frigul de la munte și-a lăsat amprenta și, din păcate, la Borknagar nu am rezistat eroic mai mult de câteva piese. Îmi pare rău și acum, pentru că progressive black metal, care sună surprinzător de frumos, pentru că ICS Vortex (știți voi, basistul de la Dimmu Borgir, până-n 2009) și pentru că atmosferă, dar poate o mai fi cineva inspirat să-i aducă înapoi.

https://www.instagram.com/p/BJDgO0MjOXa

 

Ultima zi de festival a fost cea mai așteptată din punctul meu de vedere. Eu, cel puțin, aveam de dat cu bifa la: TesseracT, Cattle Decapitation, Soilwork și Parkway Drive. Când TesseracT ți se perindă prin playlist-ul de zi cu zi, te instalezi la scenă și stai în bătaia soarelui fără să comentezi. Regretul meu este că am trăit cu senzația că vocea lui cam ceda pe alocuri and then again, mama ei de sonorizare. Au cântat mult de pe Polaris, care este totuși cel mai recent album, lansat în septembrie anul trecut, dar recunosc că am tresărit când am auzit acordurile piesei Nocturne – who wouldn’t? I-aș revedea în cadrul unui eveniment dedicat 100% lor, acum parcă s-a întâmplat totul prea repede. Înainte de CD ne-am făcut încălzirea la scena mică, iar Jack the Stripper, niște australieni realmente demenți au făcut show. Vocalistul, cu o mimică foarte teatrală, pure maniac, a reușit să-i anime pe cei din fața scenei și, sincer, nu te pui cu unu’ pe care crapă mușchiul, just sayin’. Calitățile vocale, pentru genul abordat, sunt de necontestat și a fost o surpriză plăcută. Ar fi meritat un loc pe scena mare, sincer. La americanii de la Cattle Decapitation s-au deschis cerurile din care a plouat cu fân. Șalupa în care s-a făcut crowdsurfing pe tot parcursul concertului a fost pretextul cel mai bun de aruncat cu fân în stânga și-n dreapta. Ca să nu mai divaghez, recunosc cu mâna pe inimă că într-o zi cu soare nu m-aș putea gândi: „bă, ce m-aș încărca cu niște optimism, hai să ascult niște Cattle”, nu este cazul, dar merită să zic că Travis Ryan este un virtuoz al genului death metal progressive grind, ca să cităm întocmai. Ce face omul ăsta cu vocea lui este mindfuck, chiar dacă nu accesibil publicului larg. Luați de clătiți-vă ochii cu studio report-ul pentru Monolith of Inhumanity. Și, deși n-ai crede asta, temele abordate în cântece variază de la protestul împotriva maltratării animalelor și a consumului de carne, abuzarea mediului înconjurător până la mizantropie și genocid. Dovada că sunt și ei niște suflete sensibile, vocalistul și-a prins la un moment dat flegma în mână, ca pe o steluță, pe care a întins-o mai apoi pe piept. Ain’t that cute? 😀 Până la Soilwork  am stat la masă ca apoi să strângem rândurile alături de alte sute de oameni. Unei trupe de melodic death metal provenită de pe scena suedeză nu prea ai ce-i reproșa mai ales că în România oamenii au fani care au cântat cot la cot cu ei. Au reușit să strângă în fața scenei un public entuziasmat care nu rata vreun vers. Momentul în care suedezii au amintit de primul lor concert în România, taman în 2001 la Târgu-Mureș, a atras noi urale. Eu am băut dintr-un vin prost și am lăsat spectacolul să se dezlănțuie în fața ochilor, în speranța că va compensa alegerile nefericite pe care le fac uneori.

https://www.instagram.com/p/BJF47C9DVGK

https://www.instagram.com/p/BJGBN-rj1em

https://www.instagram.com/p/BJIXY4MD1fe/

 

Festivalul a avut un final apoteotic, cel puțin pe scena mare, prin prezența australienilor de la Parkway Drive, trupă așteptată cu sufletul la gură de majoritatea celor care au trecut pragul REF2016 și pe bună dreptate. Concertul lor a fost memorabil și gândit în detaliu. Winston McCall, vocalistul trupei, a comunicat constant cu publicul și a ridicat ștacheta show-urilor din cele patru zile de concerte. Oamenii au cântat la unison și au sărit încontinuu. Ulterior, s-a vociferat pe tema setlist-ului ales de ei, care a inclus în mare parte piese de pe ultimul album, Ire, dar să-i dăm cezarului ce e al cezarului: ce s-a desfășurat în fața ochilor este definiția entertainment-ului și cam așa ar trebui să aibă loc un concert la nivel de energie, dedicare, comunicare, so on and so forth. Mie mi s-a părut un setlist echilibrat, dacă e să mă iau după lista asta, dar să nu înfurii fanii, zic. Bravo lor pentru ce au făcut pe scenă și bravo organizatorilor că i-au ales să încheie festivalul, a fost de bun augur cu toate că e așa, mai music for the masses. Noi ne-am retras în așteptarea lui nea’ Liviu, care să ne transporte la suprapreț la pensiune, deja făcându-ne planul pentru anul viitor, mai ales că asta e prima din multe ediții la care vreau să ajung.

https://www.instagram.com/p/BJIVpTwjb6J

Ca să bifez și detaliile organizatorice, merită să menționez că pentru un jeton am plătit 3 lei, iar prețurile au fost mai mult decât decente. În condițiile în care pe la noi apa la 8 lei este la modă, să plătesc un jeton pentru o sticlă de 0.5 l este surprinzător, deh, ne mirăm la normalitate. Berea, sub principalele forme: blondă, neagră, nefiltrată era două jetoane, vinul (prost) tot două jetoane, cidrul la fel. Pe la cafea, înghețată, fresh-uri, mâncare plăteai cash. Pentru jumătate de pui cu murături am plătit 24 de lei, foarte OK raportat la cantitate, iar în altă zi m-am încumetat să-mi iau niște cârnați cu cartofi de la Regele Ciolanului și nu am fost foarte încântată de alegere. Alți indivizi au dat năvală la sandviciurile cu cârnați, peste care au turnat muștar în prostie, și s-au declarat mulțumiți. Am văzut ciorbe, pizza, salate plus carne sub toate formele, așadar opțiuni existau. Dacă nu, aveai oricând la dispoziție restaurantele din oraș, pe care era cam bătaie, din păcate.

A fost o ediție reușită, cu toate că a plouat în primele două zile de mi-au sărit capacele, dar are și noroiul farmecul lui. Este genul de festival unde ai la ce să-ți clătești ochi și unde mai ai câte-o epifanie muzicală, care să-ți răsune în căști, la întoarcere. Îmi bag unghia în gât că am ratat celelalte ediții, dar timpul n-a intrat în sac și aștept cu jind să fie anunțate numele pentru 2017. Sigur, visez cu ochii deschiși la o combinație Gojira + Mastodon + Meshuggah, dar vorba aia, poate răsare iepurele de undeva. În rest, regret că nu am putut să aduc DSLR-ul cu mine să suprind cum se cuvine atmosfera, but then again, este timp berechet să reparăm neajunsurile. REF2017, te aștept ca și când!

Pun la bătaie trei invitații duble la I AM THE ROCKER

UPDATE:

Câștigătorii extrași cu ajutorul random.org sunt cei de mai jos. Invitațiile se vor ridica de la locație. Mulțumesc celor înscriși și sper să ne mai auzim cu ocazii similare.

Weekend-ul viitor, adică 4-5 iulie, se întâmplă una bucată festival care se anunță a fi cel mai tare pe anul acesta, în materie de roace și metale, I AM THE ROCKER. Eu îi cred pe cuvânt pe organizatori pentru că oricum planificasem să mă postez în fața scenei și să casc ochii cât e ziua de lungă. Și mai tare este că o să merg acolo ca blogger acreditat și o să profit cât pot de mult de Wi-Fi la super viteză (așa să fie), astfel încât să tot povestesc despre experiența mea la prima ediție a acestui festival.

Lineup-ul este cât se poate se poate de divers, cât să-i distreze și pe cei mai potoliți, dar și să-i scoată la înaintare pe ăi’ mai supărați (o să fie și concurs de pogo, that should do the trick). Să dăm citire, zic: în prima zi vor urca pe scenă Black Star Riders (The New Thin Lizzy), Soulfly, Kamelot, Carcass, Hang the Bastard, Celelalte Cuvinte, Kempes, White Walls, Breathelast, Goodbye to Gravity, Hatemode și Diamonds are forever, iar în cea de-a doua zi publicul se va putea bucura de concertul aniversar Dream Theater (sper să aibă un setlist mai inspirat decât anul trecut) sau de show-urile incendiare oferite de Skindred, Mayhem, Skindred, Myrath, Arkona, Odd Crew, Terrana, Days of Confusion, Dirty Shirt, QuantiQ, Kistvaen, Target și Blutrina. Pe lângă DT, care chiar sper să facă un show cum trebuie, pe Soulfly i-aș tot revedea pentru că, na, Cavelera, despre prestația căruia am mai scris. Black Star Riders reprezintă o curiozitate pentru mine în condițiile în care este un proiect extensie al lui Thin Lizzy, iar Myrath îmi ridică și ei semne de întrebare – progressive metal împachetat în sound-uri orientale, băieții-s tunisieni de altfel. Românii noștri vor fi un deliciu, chiar salut alegerile organizatorilor.

Pe lângă muzică, organizatorii pun la dispoziția fanilor și numeroase opțiuni de distracție: de la campionatul de bere la concursuri de air guitar, pogo, best dressed rocker și best tattoo, de la bungee jumping over crowd la zboruri cu tiroliana, să se tot vorbească despre cel mai tare festival. Dacă veniți pe două roți, aveți parcare asigurată, iar pentru cei cu spirit de aventură va fi și o zonă de camping, cu toate dotările pentru 9 lei pentru întreagă durată a festivalului. Ah, da, apa e moca. 😀

Dacă v-am convins, aflați că mi-s tare darnică și pun la bătaie trei invitații duble. Tot ce trebuie să faceți este să lasați un comentariu la acest articol și să-mi spuneți ce trupe vreți să vedeți și de ce. Pe 1 iulie eu extrag câștigătorii prin random.org, iar voi dați o bere, nu? 🙂 Succes!